Cum a luat Gabriela Firea 1.000 de lei amendă pentru şantaj şi ultraj

Cum a luat Gabriela Firea 1.000 de lei amendă pentru şantaj şi ultraj

Gabriela Firea, senator PSD

Narcisa Iorga, membru al Consiliul National al Audiovizualului, a scris pe blogul său cum i-a făcut plângere Gabrielei Firea pentru şantaj şi cum Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a decis ca fosta prezentatoare TV să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei. Preşedintele Traian Băsescu a reamintit marţi acest episod.

Ştiri pe aceeaşi temă

Narcisa Iorga, membru al CNA, a reclamat că Gabriela Firea, în cadrul mai multor emisiuni pe care le realiza la Antena 3, „a amenintat cu dezvăluirea unor aspecte şi fapte ce ţin de viaţa sa privată şi profesională, anterioare numirii sale în funcţia de secretar de stat, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), cu intenţia de a o compromite" .

Narcisa Iorga a postat, pe blogul personal, un fragment dintr-o emisiune din 9 decembrie 2009, în care Gabriela Firea l-a avut invitat pe Vadim Tudor. 

Vranceanu Firea Gabriela: Am luat o amendă de la CNA din cauza asta. Mă aştept la una si saptămana asta.
Vadim Tudor Corneliu: Cine-i CNA-ul asta, e Dumnezeu pe pământ? Cine-i Narcisa Iorga asta de terorizează presa? Ca acum mă ocup de ea.

Vranceanu Firea Gabriela: Se va dovedi cine este. Eu îi transmit doar că dacă mai îndrăzneşte să pronunţe numele meu în anumite contexte peiorative şi să facă aprecieri la persoana mea voi spune şi eu pe post cu martori cum era scoasă din toaleta Jurnalului National când lucra acolo (...)

Vadim Tudor Corneliu: Dar cum trăia cu soldaţii sârbi în Kosovo? Când făcea pe corespondenta în Kosovo.

Vranceanu Firea Gabriela: Voi veni şi eu şi voi spune ceea ce ştiu şi nu cred că-i va fi foarte moale. Că se plângea că are copil şi că-i pare rău să afle despre ea anumite lucruri.

Vadim Tudor Corneliu: Cu cine a făcut copilul ăla?

Vranceanu Firea Gabriela: Eu nu spun deocamdată nimic. Dacă mai îndrăzneşte... Va regreta toate aceste amenzi pe care le propune şi le provoacă. Toate aceste amenzi (...). Pentru că doamna Iorga nu are alta ocupaţie (...). Eu atât o avertizez că ar fi bine să se abţină (...)".

Anul trecut, Gabriela Firea a fost obligată în instanţă la plata unei amenzi administrative de 1.000 lei în acest caz.

„Gabriela Firea nu acceptă amenda, contestă ordonanţa procurorului la şeful ierarhic superior, adică la Procurorul şef de secţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta emite în 15 noiembrie 2013 o rezoluţie în care confirmă că <sunt întrunite elementele constitutive de ultraj> şi menţine ordonanţa procurorului de caz. Gabriela Firea apelează la instanţa competentă, adică Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cere achitarea acuzaţiilor şi anularea amenzii", a scris Narcisa Iorga pe blogul său.

Potrivit acesteia, pe 2 aprilie 2014 Gabriela Firea a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, care a respins ca nefondată plângerea acesteia.

Citeşte şi:

Victor Ponta: Exprimarea lui Băsescu este de interlop, de tipul filmelor „Naşul“Prim-ministrul României, Victor Ponta, a discutat luni seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, despre declaraţiile făcute duminică de preşedintele Traian Băsescu, cu precădere aluziile realizate la adresă parlamentarului Gabriela Firea şi soţul acesteia, Florentin Pandele.

Firea nu se lasă intimidată de ameninţările lui Băsescu: Nu îmi dau demisia din Comisia Nana
Senatorul PSD Gabriela Firea a explicat, luni, la Palatul Parlamentului, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu au vizat-o în mod expres,din cauza faptului că este purtătorul de cuvânt al comisiei Nana, deşi din comisia de anchetă fac parte şi alţi parlamentari. Comisia Nana anchetează modul în care a fost achiziţionat terenul de către Ioana Băsescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: