Cum justifică Olguţa Vasilescu nunta organizată în post. Fostul ministru a răspuns atacurilor lui Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Lia Olguţa Vasilescu a reacţionat după atacul lui Ludovic Orban, care a spus că orice român care respectă tradiţiile şi pe semenii săi ştie că în postul Paştelui nu se fac nunţi. Fostul ministru al Muncii a precizat că nunta religioasă a avut loc pe 24 februarie.

„Mi se pare mai mult decât ridicol şi penibil domnul Orban, ca într-o şedinţă cu activul de partid să vorbeşti despre nunta a doi parlamentari dintr-un partid adversar. În primul rând se minte cu nonşalanţă, pentru că am făcut cununia religioasă pe 24 februarie, înainte să intrăm în post. Noi am discutat cu preoţii. Am întrebat dacă e o problemă să facem petrecerea de nuntă în această perioadă. Ne-au spus că nu e niciun fel de problemă, pentru că postul nu înseamnă să mănânci fără carne, lactate. E cum se comportă omul şi iată că vedem un mesaj de ură împotriva familiei care a încercat să ţină acest eveniment destul de privat”, a afirmat Olguţa Vasilescu la Antena 3.

Reacţia fostului ministru al Muncii vine după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că "nici atei nu sunt ăştia, mai degrabă sunt păgâni şi nu mai au voie să conducă România".

Nunta Liei Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, cu Claudiu Manda, senator PSD, a avut loc sâmbătă seară, la o sală de evenimente din apropiere de Craiova, la aceasta participând şi liderul PSD, Liviu Dragnea.

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a postat pe pagina sa de Facebook, în toiul nunţii, mai multe fotografii de la petrecere, în care apar Liviu Dragnea şi iubita lui Irina Tănase, dar şi premierul Dăncilă şi Codrin Ştefănescu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite