Cum ar fi ca într-o zi România să fie anexată Rusiei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am scris cândva că sunt date care arată că incrementarea salariului minim creşte şomajul în rândul tinerilor. Progresiştii (din care şi eu fac parte, însă doar cultural, pentru că nu sunt şi pro-stânga economică) spuneau că din contra, s-ar putea ca o astfel de măsură să scadă şomajul în rândul tinerilor.

Alţii m-au acuzat de erezie de dreapta. Eu tot le spuneam să nu fie dogmatici şi să se uite pe date. Datele din România spun aşa: din T2 în T3 2018, adică exact când salariul minim a fost mărit, şomajul în rândul tinerilor a crescut de la 15% la 20%, o creştere enormă şi semnificativă statistic.

Repet argumentul: când salariul minim creşte, primii care sunt daţi afară, de către patronii cărora costul cu angajatul le creşte, sunt tinerii. Pe viitor, când se mai creşte salariul minim, trebuie avut în vedere contrabalansarea acestui efect negativ indiscutabil (a fost recunoscut şi Organizaţia Internaţională a Muncii) al unei politici bune de altfel, cum este creşterea salariului minim. Şi încă o dată le repet celor economic de stânga ce mi-a zis şi Vladimir Pasti, celebrul sociolog, la cursul de schimbare şi conflict social: nu mai fiţi dogmatici.

Dacă oamenii ok nu încep să comunice public, pe Facebook sau orice altă platformă, vom fi curând, cum am fost şi până acum, conduşi de proşti dogmatici şi vom ajunge precum Rusia. Pentru cei care nu postează niciodată nimic public, din autocenzură sau pentru că distribuie doar ce postează alţii: începeţi să postaţi pentru că altfel veţi fi aruncaţi în sfera de influenţă a Rusiei de către nişte idioţi fără voia voastră. Nu mai repostaţi ce postează alţii, creaţi voi text sau video original din capul vostru sau din ce se întâmplă în jurul vostru. Spuneţi o poveste despre ce vi s-a întâmplat în ziua aia. Chiar dacă nu primeşti niciun like, 50-200 de oameni din 1000 tot îţi văd postarea şi sunt influenţaţi de către tine. Postaţi orice subiect de care sunteţi interesaţi şi lumea va fi influenţată. Nu contează ce opinii publici, dacă sunt doar impresii sau prejudecăţi. Comunică dacă crezi că eşti un om ok. Vei face bine. Te vei şi simţi mai bine.

Cine nu face bine în ţara asta, dar se încăpăţânează să ne influenţeze vieţile, cred că este evident pentru toată lumea. Nu ne place ce vedem dar este exact generaţia părinţilor noştri. Viorica ne-ar putea fi tuturor mamă, iar teleormăneanul tată.

Dragi părinţi, vă rog din suflet să le arătaţi politicienilor noştri că sunteţi peste ei şi peste vremuri. Fără naţionalism, fără biserică, fără proverbe şi zicători care întăresc prejudecăţi. Fără Rusia, ok? Nu mai repostaţi nimic cu naţionalism şi biserică, ne va fura viitorul, pentru că ăstea sunt exact retorica pro-rusă.

Din păcate PNL nu este diferit de PSD. PNL nu va putea veni cu un mesaj de secol 21, digital, democratic, inovativ, creator şi artistic. O să o facem noi tinerii cu părinţii mai deschişi la minte. PNL este acelaşi lucru ca PSD, plin de tovarăşi.

În final, vin cu o întrebare total pertinentă atunci când este foarte clar ce direcţie vrea să dea României PSD-ul, adică pro-Rusia: cum ar fi ca într-o zi România să fie anexată Rusiei? Un Anschluss tovărăşesc. Asta vă doriţi, pesediştilor? De aia măriţi salariile şi vă şi împrumutaţi sute de miliarde de euro? Că să tăiaţi orice şansă la un viitor pentru milioane de tineri români neştiutori, ca apoi să ne băgaţi sub tutela Rusiei paternaliste şi imperialiste? Vreţi România anexată de Rusia?

Dacă nu aveţi chef de asemenea catastrofe, votaţi anti-criminalii PSD cât veţi trăi. Numai pesediştii pot înţelege cum pot să îşi justifice moral trădarea de a fi de partea criminalilor de la Revoluţie şi cum ne pot împinge în braţele altor criminali, care ne-au făcut atât rău prin comunism.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite