Cum îl împinge PNL pe Hellvig spre Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig FOTO Adevărul
Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig FOTO Adevărul

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, este cotat ca având cele mai multe şanse pentru a ocupa locul de europarlamentar vacantat de Cristian Buşoi, deşi acesta s-a clasat abia pe poziţia cu numărul 14 la alegerile europarlamentare din 2009. Pentru ca Hellvig să ajungă la Bruxelles, opt liberali clasaţi înaintea sa ar trebui, potrivit legii, să refuze.

Pe lista PNL de la europarlamentare, din 2009, figurează cei cinci care au obţinut dreptul de a reprezenta PNL în PE, respectiv : Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi. Pe locul şase se clasează Ben-Oni Ardelean, iar locul şapte a fost ocupat de Ovidiu Silaghi, nominalizat pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Următorii liberali care au şanse la un loc în PE sunt : Magor-Imre Csibi, Cătălin Turliuc, Cristian Cojocaru, Ionel Muscalu, Iulian-Radu Surugiu şi Radu-Ioan Puşcariu. Eduard Hellvig, favoritul PNL în această cursă, este clasat abia pe locul 14.

Procedura de ocupare a locurilor vacantate este reglementată de Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Potrivit Art. 72 din Legea 33/2007, „candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, rămân pe listele respective în ordinea în care au fost înscrişi“.

Aceeaşi lege prevede ca, în cazul în care un post este vacantat „ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii cu calitatea de parlamentar european sau a decesului, mandatele pentru locurile vacantate sunt atribuite următorilor pe listele de candidaţi, în ordinea în care au fost înscrişi pe aceste liste“.

Primul pe listă, primul refuz

Prin urmare, liberalul care are cele mai multe şanse pentru a obţine un mandat de europarlamentar este Ben-Oni Ardelean. Ardelean a decis, totuşi, să refuze oportunitatea.

„Am decis să nu mă duc la Parlamentul European, datorită faptului că sunt într-o poziţie care îmi oferă posibilitatea de a ajuta judeţul Timiş şi întreaga regiune şi consider că proiectele în care sunt angrenat momentan pot aduce un mare folos comunităţii locale şi întregii ţări“, a declarat acesta, citat de pressalert.ro. Totodată, liberalul susţine că locul va fi ocupat de următorul pe lista, dacă acela nu va decide să refuze oferta.

Ceea ce Ben-Oni Ardelean nu ştia este că următorul pe listă, Magor Csibi, a respins deja o astfel de posibilitate.

Contactat de „Adevărul“, Csibi a fost categoric:  „Am dat declaraţie acum o lună că refuz mandatul, îmi menţin poziţia“.

În ce îl priveşte pe Ovidiu Silaghi, acesta a fost scos din ecuaţie în momentul în care a fost nominalizat pentru conducerea Ministerului Transporturilor, propunere în cazul căreia liberalii nu au primit încă un răspuns.

Mai multe şanse decât Hellvig ar avea şi Iulian Surugiu, fost preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale, clasat pe locul 12, care se află, de asemenea, pe lista scurtă.

Dacă în cazul vacantării postului din PE motivul trebuie să fie unul întemeiat – demisie, pierderea drepturilor electorale, incompatibilitatea cu calitatea de parlamentar european sau decesul – la nivel de partid, liberalii care declină oferta nu sunt obligaţi de lege să prezinte o justificare.

Potrivit unor surse din partid, o decizie asupra înlocuitorului lui Buşoi la PE va fi luată la finalul lunii august, cu ocazia reuniunii conducerii PNL. Ulterior, va fi notificată Autoritatea Electorală Permanentă, care va transmite la Bruxelles nominalizarea din partea liberalilor.

Cristian Buşoi a fost numit la jumătatea lunii iunie în funcţia de preşedinte al CNAS, el renunţând la mandatul de europarlamentar din partea PNL.

Precedentul PRM

În ianuarie 2013, preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor şi fostul senator Eugen Mihăescu au intrat în conflict, după ce acesta din urmă a contestat decizia fostului lider PRM. Atunci, Vadim l-a desemnat pe Dan Zamfirescu pe locul rămas vacant în urma alegerii lui Gigi Becali ca deputat PNL.

La acea dată, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, a precizat că desemnarea lui Zamfirescu „este un drept al organelor de conducere ale partidului“.

Zamfirescu a fost trimis la Bruxelles în detrimentul altor persoane, care erau plasate mai sus pe lista cu care PRM s-a prezentat la alegerile parlamentare. În ce îl priveşte pe Mihăescu, Vadim Tudor a declarat că acesta fusese exclus din formaţiune.

„Nu am primit nicio hârtie că am fost dat afară şi nici demisia nu mi-am dat-o“, a susţinut Mihăescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite