Cum iese Băsescu din politică pe mâna Elenei Udrea şi ce va urma

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un selfie celebru: Elena Udrea cu Traian Basescu
Un selfie celebru: Elena Udrea cu Traian Basescu

Traian Băsescu pierde alegerile pentru prima dată în cariera sa. Scorul PMP pune punct visului său că va rămâne la cârma României transferându-se de la Palatul Cotroceni la Palatul Victoria.

Tot mai aproape de închierea celui de-al doilea mandat, preşedintele începuse să se convingă de faptul că va prelua funcţia de prim-ministru purtat de un prezumtiv succes electoral al PMP, partid pus de domnia-sa sub conducerea Elenei Udrea.

Tandemul Udrea-Băsescu a reuşit un rezultat de 6%, mult sub ceeea ce sperau cei doi la începutul acestei campanii, când Elena Udrea vorbea cu lejeritate despre un scor cu două cifre. Dezastrul electoral a fost atât de şocant, încât chiar şi cei mai mari fani ai lui Traian Băsescu şi-au dat seama că încăpăţânarea preşedintelui în susţinerea Elenei Udrea este total ruptă de realitatea electorală din România. Un rezultat al PMP peste al PDL sau foarte apropiat acestuia ar fi însemnat sfârşitul echipei Blaga şi înglobarea PDL în PMP. Traian Băsescu s-a implicat cu toată forţa în această nouă aventură politică, s-a dus la mitingurile electorale ale Mişcării, sub pretextul că participă la dezbaterile Fundaţiei şi nu la campania Partidului, a luat ţara la picior, s-a pozat pe malul mării în celebrul tricou al noului partid. Dar, în ciuda efortului, tentativa de transfer a eşuat. Nici măcar nucleul dur al lui Traian Băsescu, nucleul care l-a salvat în 2012 stând acasă, nu a răspuns chemării de a vota cu PMP.

Traian Basescu tricou PMP Elena Udrea FOTO facebook.com/EUdrea

Faptul că Mircea Diaconu a luat mai mult decât PMP îl scoate pe Traian Băsescu din scenă în lunile de foc ale campaniei pentru prezidenţiale. Evident, preşedintele nu se va retrage în chiliile Mânăstirii Cotroceni, nu va renunţa la apariţiile de la 18.30 şi nu va avea nicio reţinere în a se implica într-o nouă campanie electorală. Dar, toţi ceilalţi vor fi conştienţi că mesajele sale nu mai aduc voturi. Epoca Băsescu s-a încheiat pe 25 mai. Susţinerea sa pentru un candidat al Dreptei s-ar putea să aducă mai multe pagube, decât beneficii.

Actorii Dreptei vor fi de acum înainte PDL şi PNL. Crin Antonescu a demisionat de la conducerea partidului, dar păstrează lucrurile sub control. PNL nu se întoarce la PSD. Alungarea lui Călin-Popescu Tăriceanu din sala de şedinţe a conducerii liberalilor dovedeşte din plin acest lucru. Marea problema a PNL este alegerea unei noi conduceri şi stabilirea candidatului la alegerile prezidenţiale. Crin Antonescu a avut un capital electoral care putea să-l ducă la Cotroceni. Voltele sale politice, trecerea dintr-o tabără în alta, dispariţiile sale de pe scenă în toiul bătăliilor electorale, cum a fost şi în această campanie, i-au erodat puternic doza de credibilitate. Este posibil ca Antonescu să nu fi renunţat la ideea de a fi, totuşi, candidatul PNL şi poate al unei alianţe mai largi, la prezidenţiale.  El se poate gândi că, prin repoziţionarea PNL în PPE, să renască electoral şi să şteargă pe plan internaţional impresia proastă făcută prin declaraţiile făcute  în 2012 la adresa Departamentului de Stat şi a doamnei Angela Merkel. Dacă nu, rămâne posibilitatea de a face schimbul cu Klaus Johannis.

Victor Ponta şi PSD nu ies foarte bine din alegerile de duminică. PSD a strâns tot electoratul de care este capabil. Este cel mai mare scor al PSD, dar mai mult nu mai are de unde să ia. De aici, insistenţa cu care Victor Ponta încearcă să readucă, cel puţin în parte, PNL la guvernare. El are nevoie de încă un bazin electoral pe lângă cel al PSD, pentru a avea şanse în toamnă. Deocamdată, tentativele de captare a PNL nu au avut succes şi lucrurile se complică pentru Victor Ponta, mai ales că nu mai poate prelungi prea mult anunţul oficial al candidaturii sale.

Alegerile au şi un mare câştigător, în persoana lui Mircea Diaconu. Dacă va reuşi să folosească acest capital electoral mai mult decât să ajungă la Bruxelles, asta depinde în mare măsură de el. Dar, rezultatul său arată, în esenţă, cât de multă nevoie este de figuri noi în politică. În ceea ce le priveşte, partidele politice  ignoră total această lecţie. O vor putea face şi de acum încolo?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite