Cum am fost trollat de aparatul de propagandă. Al cui?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fac un autodenunţ. E în termenul (mai nou redus) de şase luni. Sunt un manipulat. Oculta mondială, Soros şi multinaţionalele m-au scos la protest, nu principiile şi ataşamentul faţă de ceea ce ar trebui să fie o democraţie autentică.

Alături de sute de mii sau poate milioane de manipulaţi, mă încăpăţânez să cred că românii nu au votat pentru dezincriminarea abuzului în serviciu şi nici pentru modificarea codurilor penale prin ordonanţă de urgenţă, dată în puterea nopţii... „noaptea ca hoţii”, deşi ne-am obişnuit cu ei şi ziua şi noaptea, în ultimii 27 de ani. Mă încăpăţânez să cred că rezultatul alegerilor, oricât ar fi de categoric, nu dă unui guvern un cec în alb şi nu vreau să accept că democraţia s-ar reduce doar la eventuala participare la vot din patru în patru ani. Manipulat cum sunt, mă încăpăţânez să nu plec capul la gândul că avem o Constituţie călcată în picioare de „cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice şi [...] [care ar trebui să răspundă] de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin” (art. 54, alin. 2).

Mă încăpăţânez să cred că România este astăzi mai unită decât oricând şi că niciun cetăţean român nu doreşte să gireze furtul din banul public. Mai cred, aşa cum am scris pentru Euronews, că România acestor zile poate fi un exemplu pentru întreaga lume.

Sunt un bolnav de România. M-am întors acasă acum un an, după 12 de ani de studiat şi muncit în SUA. Am stat de vorbă cu lumea care m-a întrebat de epoca post-adevăr şi într-o societate măcinată de deziluzii, de invidie şi de maladia scepticismului cronic. Am făcut-o pentru oamenii de bună credinţă cărora încă le pasă de adevăr şi vor să gândească cu propria lor minte. Pentru că îi respect.

De când am venit acasă, abia am putut ţine pasul cu teoriile conspiraţioniste lansate în spaţiul public (mai ales online): pe cine am în spate, de ce servicii secrete aparţin şi cine mă finanţează. Totul se ştie „pe surse”, deci e la sigur. Burduja şi colegii lui sunt cu Băsescu şi Blaga, că doar au venit la o Gală a Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). Ba sunt cu securiştii şi cu Voiculescu, că doar a fost prezent la lansarea Ligii de acum 9 ani. Ba sunt cu Iohannis, că are poze pe net de la o altă Gală LSRS. Ba sunt cu PSD-ul, că au fost văzuţi cu Andronescu. Ba cu tehnocraţii, că doar Burduja s-a văzut şi cu premierul Cioloş, a scris şi Robert Turcescu espre asta. Ba cu multinaţionalele venite să ne fure ţara, ba cu securiştii din laboratoarele patriei. Ba cu americanii, ba cu nemţii, ba cu ruşii. Ba cu francezii, că doar a apărut în poză cu Preşedintele Hollande. Sigur e SRI, sigur e SIE, sigur e CIA, altfel nu apărea la BBC, France24 sau în Der Spiegel. Dixit Andrei Pleşu: „Totul e „instigare”, „incitare”, „manipulare”, manevră ocultă a multinaţionalelor, a lui Soros, a Bruxelles-ului, a lui Putin, a alianţei mondiale împotriva ţărişoarei.” 

Am considerat toate acestea ca fiind parte a unui „călduros bun venit” din partea unui sistem care se teme că oameni neşantajabili se implică în arena publică românească. Oare cine are resursele pentru a susţine acest imens aparat de propagandă? Oare cui foloseşte? Oare cât de bolnavă este societatea noastră sau, mai bine zis, cei care o manevrează? Cum şi cât îi mai suportăm pe astfel de indivizi?

Şi totuşi, până foarte recent, nu am avut ocazia să simt pe pielea mea cum este să fii ţinta „trolling-ului” profesionist. Ca să nu existe dubii, trolling-ul înseamnă adăugarea de mesaje sau comentarii false sau inadecvate, provocatoare, mai ales în mediul online, cu scopul explicit de a-i ataca pe alţii şi de a determina un răspuns (via dictionary.com). Iată câteva exemple recente:

1. Zeci de conturi false, la atac! Am primit în ultima săptămână sute de mesaje pe pagina mea publică de Facebook. În general, înjurături, ameninţări sau simple manipulări. Şi îndemnul de a mă întoarce rapid în America, pentru că aici nu e nevoie de „unul” ca mine. Astfel de atacuri de postac sunt uşor de recunoscut. Fără poze de profil sau cu poze furate de pe net (şi fără alte poze). Trase la indigo. Şi mesajele, şi conturile respective. Fără mulţi prieteni sau cu aceiaşi prieteni fictivi. Cu mesaje aproape exclusiv politice şi poze de profil cu apusuri de soare, necuvântătoare, sau citate romantice. Mai multe detalii despre cum arată acest tip de postaci găsiţi aici.

2. Poze trucate. A se vedea poza de mai sus. Comentariile nu cred că-şi mai au rostul. Poate doar cele referitoare la calitatea excepţională a prelucrării, cu semne de exclamare ieşite din pancartă, peste clădirea BRD din fundal. Mai surprinzătoare au fost comentariile la poza falsă – unii utilizatori de Facebook, reali sau nu, m-au felicitat că mai există şi „tineri patrioţi, cu capul pe umeri”.

3. Mircea Badea chiar el. Cetăţeanul Mircea Badea a ieşit de asemenea la atac, postând un articol dintr-o sursă extrem de îndoielnică despre mine. Am folosit acest termen pentru că domnul Mircea Badea nu se consideră jurnalist. După cum foarte bine se poate observa pe profilul de Facebook al dânsului, acesta mă numeşte „puţoi îmbuibat cu banii de la Bancorex”. Tatăl meu, Marinel Burduja, un om discret şi cu prea mult bun simţ, este unul dintre puţinii oameni care au lucrat la BRCE (devenită ulterior Bancorex) şi s-au împotrivit abuzurilor de acolo. Nu a fost implicat niciodată în vreo controversă sau anchetă. A avut apoi şansa să lucreze în multiple bănci străine, având reputaţia unui profesionist respectat. Cât despre domnul Mircea Badea, nu am interacţionat niciodată cu dânsul, dar onorez invitaţiile postului de televiziune la care lucrează, la fel ca invitaţiile oricărui alt post. Dacă mă gândesc însă la lista de personalităţi jignite de domnia sa, nu pot decât să mă bucur că fac parte dintr-o galerie atât de selectă.

4. Poze prelucrate şi atacuri la familie. Un alt motiv de mândrie personală este faptul că există deja poze cu mine şi cu familia mea, furate de pe Facebook şi apoi prelucrate. Numai bune de share-uit pe grupuri de „oameni de bine”. Nu lipsesc culoarea roşu aprins, numele de mari corporaţii, Soros (chiar el) şi informaţiile false. Eu n-am avut niciodată vreo legătură cu miliardarul celebru, tatăl meu nu a fost niciodată preşedintele respectivei bănci şi nici nu mai lucrează acolo de vreo 5 ani de zile. Atacurile nu s-au oprit însă aici. Soţia mea a fost şi ea vizată, pentru cumplita vină de a fi un cetăţean american care a ales să trăiască şi să muncească în România.

5. Codrin Ştefănescu. Mă întrebam dacă poate exista interlocutor mai plăcut decât Mircea Badea. Şi am avut şansa să îl întâlnesc. Invitat într-o emisiune alături de marele om politic şi colecţionar de artă Codrin Ştefănescu, acesta şi-a început dialogul cu mine într-un mod calm, constructiv şi argumentat: „Cine e tatăl dumneavoastră?” M-a întrerupt tocmai în momentul în care citam din decizii ale CCR, demonstrând de ce OUG 13 a trecut mult peste ceea ce a cerut Curtea. La finalul emisiunii m-a înjurat în direct, adăugând cu năduf: „securistule!” La Revoluţie n-aveam nici cinci ani.

Un articol recent din publicaţia germană Der Spiegel vorbeşte despre manifestaţiile din ţara noastră ca despre o revoluţie a tinerilor organizată prin intermediul social media şi a smart phone-urilor. Este cât se poate de adevărat. Dar nimeni nu are monopol asupra mediului online, mai ales atunci când pune la bătaie bani pentru susţinerea unor armate de postaci profesionişti. Plus echipele active în fiecare seară pe micile ecrane.

Intoxicările aduc aminte de discursul anilor 90, de mare succes astăzi printre vecinii României şi, din păcate, şi în alte democraţii mature. Străinii sunt răi şi vor să ne fure ţara. Sunt în cârdăşie cu miliardari malefici şi mai ales cu multinaţionalele. Tinerii sunt sub controlul lor. Îi plătesc seară de seară. Le plătesc şi câinii aduşi la proteste. Din păcate, există derapaje şi la nivel instituţional: şeful Comisiei de Control al SRI din Parlament a anunţat că vrea ca SRI să verifice dacă multinaţionalele nu au scos oamenii în stradă.

Astfel de excese şi astfel de tactici fac doar rău fragilei democraţii româneşti şi imaginii României în lume, dând apă la moară unor curente extrem de periculoase de euroscepticism, populism şi xenofobie. Ar fi o eroare să li se răspundă cu aceeaşi monedă. Îmi amintesc de vorba înţeleaptă a bunicului meu: „când te joci cu porcul, porcului îi place”. România are nevoie de dialog bazat pe idei şi argumente clare, de proiecte de dezvoltare, nu de un ping-pong al replicilor lipsite de bun simţ şi de raţiune. Politicienii care ne conduc au de făcut o alegere: pot asculta vocile românilor care militează pentru o democraţie autentică sau pot merge înainte desconsiderându-i ca fiind „bieţi” manipulaţi de conspiraţii reptiliano-masonice. 

Cele mai mari proteste după 1989 au avut o cauză simplă: prăpastia tot mai mare dintre cetăţeni şi cei care ar trebui să îi reprezinte. Nimeni nu câştigă din situaţia actuală. Democraţia românească are nevoie mai mult ca oricând de lideri care se gândesc la următoarele generaţii, nu de politicieni care se gândesc la următoarele alegeri. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite