Cum a fost băgat Gabriel Oprea în conducerea PSD fără ştirea partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea s-a întors într-o funcţie de conducere în partidul din care a plecat. Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a confirmat duminică seară că acesta deţine funcţia de vicepreşedinte în Comitetul Executiv al partidului, explicând că Oprea a obţinut postul în urma unui protocol de colaborare.

„Noi am făcut protocol de colaborare cu sindicatele, cu CNSLR Frăţia, cu Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor, am făcut cu mai multe sindicate, iar prin aceste protocoale pe care le-am semnat, liderii sindicatelor respective fac parte din Comitetul Executiv Naţional. Am făcut cu cinci sindicate, deci avem cinci vicepreşedinţi. Au şi drept de vot”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată despre motivul pentru care Oprea era prezent duminică seară la sediul PSD. Articolul 46, aliniatul (4) din statutul PSD prevede faptul că „reprezentantul centralei sindicale cu care PSD a încheiat un protocol la nivel naţional, face parte de drept din Biroul organizaţiei” şi că este  „asimilat funcţiei de vicepreşedinte al organizaţiei PSD corespunzătoare”.

Gabriel Oprea şi-a pregătit terenul încă de la finalul alegerilor europarlamentare, în cadrul cărora partidul pe care îl conduce, UNPR, a obţinut un rezultat dezastruos, fiind depăşit până şi de candidaţii independenţi. Pe 30 iunie Oprea îşi lansa oficial „Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor «Mihai Viteazul»”, o asociaţie profesională „fără caracter politic”. Câteva luni mai târziu, pe 14 noiembrie, adică cu patru zile înainte de primul tur al alegerilor, asociaţia semnează cu PSD un protocol de susţinere a Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale. Cu toate astea, semnarea protocolului a fost anunţată cu o săptămână mai târziu, liderii PSD afirmând că nu ştiau că Oprea va reveni astfel într-un rol de conducere al formaţiunii.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a criticat faptul că Oprea a fost „impus” în funcţie fără votul celorlalţi membri din conducere şi spune că se deliminează de această decizie. De asemenea, aceasta mai afirmă că a participat la votul pentru colaborarea între partid şi mai multe sindicate, însă în cadrul şedinţei nu s-a precizat cine sunt liderii sindicatelor respective şi nici nu s-a menţionat că aceştia devin membri în conducere. „Eram în primul rând la CEx, în campania electorală, când ni s-a cerut votul pentru colaborarea cu câteva sindicate. Propunere votată în unanimitate. Nu s-a citit numele preşedinţilor acelor sindicate – unele de care nu am auzit în viaţa mea, nu s-a precizat că devin automat vicepreşedinţai ai PSD şi că au drept de vot în BPN (n.red.: Biroul Permanent Naţional) şi CEx, caşi cum ar fi fost votaţi în Congres de către delegaţii din toată ţara”, a afirmat preşedinta PSD Bucureşti.

După ce până acum a fost de partea Viorică Dăncilă, secretarul general al PSD Mihai Fifor i-a dat dreptate lui Firea şi precizează că social-democraţii nu îşi mai permit să „dezamăgească la nesfârşit” electoratul. „Gabi Firea are perfectă dreptate. Nu putem începe reconstrucţia PSD cu oameni care nu mai au nimic de a face cu ceea ce ar trebui să devină acest partid. Ar fi o contradicţie cu termenul de «reformare»”, a subliniat Fifor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite