Cum a decurs revederea dintre premierul Chinei şi prietenul său parlamentar: „A fost extraordinar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Chinei, Li Keqiang, a anunţat miercuri în Parlament că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, i-a promis „o surpriză“: întâlnirea cu un vechi prieten, senatorul PSD Florea Voinea. Promisiunea s-a concretizat miercuri seara, la dineul oficial organizat în cinstea demnitarului chinez.

Florea Voinea şi premierul Chinei s-au reîntâlnit, miercuri seara, la dineul oficial organizat în ultima seară a vizitei lui Li Keqiang în România.

Potrivit senatorului PSD, cei doi s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 20 de ani, la Shanghai.

„Ne-am cunoscut acum 27 de ani, am stat împreună vreo şapte-opt zile la Shanghai. Li Keqiang era în Liga Tineretului Chinez“, a declarat senatorul pentru „Vox Publica“.

Întrebat cum a decurs revederea, Voinea a afirmat că momentul „a fost extraordinar.

„Să te recunoască după atâţia ani şi să te îmbrăţişeze al doilea sau al treilea om ca putere în China – nu ştiu exact, specialiştii pot să spună – pentru mine a fost ... Eu i-am făcut cadou un album de poze făcute împreună atunci, la Shanghai“, a dezvăluit senatorul.

Întrebat dacă a primit, la rândul lui, un cadou din partea premierului chinez, Voinea a arătat că demnitarul i-a oferit un dar simbolic.

„A rămas la protocol. Era ceva simbolic, erau doi ursuleţi Panda. Probabil o să-l recuperez, pentru că e un cadou cu încărcătură personală pentru mine“, a mai spus el.

Voinea este, de profesie, economist, absolvent al Academiei de Studii Economice şi Social-Politice. A deţinut, în 1997, funcţia de membru al Partidului Umanist din România, după care a fost avansat la gradul de vicepreşedinte. În perioada 2000-2004, a devenit deputat şi, ulterior, vicelider de grup parlamentar în PDSR.

Când a avut loc întâlnirea cu premierul chinez, Voinea era reprezentant UTC. 

Materiale pe aceeaşi temă:

Cine este parlamentarul care a câştigat prietenia premierului Chinei  Premierul chinez Li Keqiang a precizat, în plenul Parlamentului, că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, i-a promis „o surpriză“ la finalul vizitei sale în România: întâlnirea cu un vechi prieten.

VIDEO Premierul Chinei, despre legătura specială cu România: Aici mă simt ca acasă, nici nu ştiu când a trecut timpul  Premierul chinez, Li Keqiang, a vorbit astăzi, în faţa Parlamentului, despre legătura specială dintre România şi China şi a dezvăluit că nu se află la prima sa vizită în ţara noastră.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite