Cum a crescut Victor Ponta pe Facebook? Foarte simplu si foarte mult!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care gestioneaza contul de Facebook al premierului Ponta au contopit doua pagini care apartineau acestuia: cea oficiala si pagina de comunitate numita „Victor Ponta cel mai bun premier”.

Povestea pe scurt: Victor Ponta a atras atentia prin cresterea fulminanta a contului sau de Facebook de la 266.000 la peste 320.000 de fani. Evolutia a fost atat de brusca, incat platformele care analizeaza cresterile paginilor Facebook o prezinta ca petrecandu-se intr-o singura zi.

Cum se explica aceasta evolutie, care face din Victor Ponta politicianul cu cea mai consistenta prezenta pe Facebook, peste Basescu, Udrea sau Antonescu? 

La fel de simplu: cei care gestioneaza contul de Facebook al premierului au contopit doua pagini care apartineau acestuia: cea oficiala si pagina denumita „Victor Ponta cel mai bun premier”. 

Aceasta din urma, o pagina „Community”, a fost creata pentru romanii prezenti pe Facebook care considera ca Ponta este „cel mai bun premier” pe care l-a avut Romania. Pagina a reusit sa stranga, de la instalarea guvernului si pana nu demult, peste 59.000 de like-uri (vezi foto).

Pasul al doilea a fost contopirea celor doua pagini. Astfel, celor 266.000 de fani pe care ii avea Victor Ponta pe pagina sa oficiala li s-au adaugat cei de pe pagina de comunitate. Un calcul matematic arata ca, exceptandu-i pe cei care au dat like ambelor pagini, operatia de adunare rezulta in numarul de peste 320.000 de fani pe care ii are premierul Romaniei in acest moment pe reteaua de socializare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite