Cum se contrazic Nelu Tătaru şi Nicuşor Dan pe tema carantinării Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Nicuşor Dan FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îl contrazice pe primarul general, Nicuşor Dan, pe tema unei posibile carantinări a unor străzi sau cartiere, demnitarul de la Palatul Victoria fiind de părere că e foarte dificil să impui carantina doar într-o aunumită zonă. De acord cu ministrul Sănătăţii e şi medicul Alexandru Rafila, candidat al PSD pentru Camera Deputaţilor.

„Suntem în evaluare. Din punctul meu de vedere, Bucureştiul este greu de diferenţiat în sectoare şi izolat, după cum este foarte greu de diferenţiat Bucureştiul de Ilfov în general. În acest moment suntem în perspectiva în care gestionăm fiecare caz în parte, facem izolarea sau carantinarea persoanelor, cu anchetă epidemiologică urmărită foarte clar şi monitorizarea prin medicul de familie", a precizat Nelu Tătaru, la Vaslui, potrivit Agerpres. 

Pe de altă parte,primarul Nicuşor Dan a precizat, într-un interviu pentru Digi24, că în viitor ar putea avea loc carantinarea unor străzi sau a unor cartiere. „În privinţa Bucureştiului, la acest moment, în ansamblul lui, cred că nu se impune carantinarea. Însă, există un sistem informatic pe care ministerul, cu STS, îl implementează. A început deja implementarea, va fi gata în câteva zile. În baza acestui sistem vom avea distribuţia geografică a cazurilor în interiorul municipiului. Atunci, dacă vom constata că pe o stradă, două, într-un mic cartier, avem focare, o astfel de măsură poate fi luată”, a subliniat Nicuşor Dan, care a punctat faptul că impunerea  carantinei ar fi făcută cu ajutorul Poliţiei Naţionale, a Jandarmeriei şi a Poliţiei Naţionale. 

Şi Alexandru Rafila l-a criticat pe primarul general: În Capitală nu se pot aplica astfel de măsuri, pentru că... Haideţi să o luăm pe rând: copiii nu merg la şcoală, ei stau la domiciliu, stau cu bunicii sau cu părinţii. Persoanele vârstnice, mai ales că s-a răcit vremea, cred că sunt destul de precaute, încât să nu circule cu mijloace de transport în comun. Cum o să aplicăm o astfel de măsură? Cetăţenii de pe o anumită stradă nu merg la lucru, cei de pe strada următoare merg la lucru? O să completeze, de fapt, toţi declaraţii că se deplasează. Nu, nu mi se pare o chestiune aplicabilă şi chiar cred că este o invenţie. Eu n-am prea auzit. La Madrid a fost o astfel de abordare, dar cine cunoaşte Madridul - discutăm de oraşul propriu-zis, istoric, şi-n jurul Madridului sunt nişte sateliţi ai oraşului. Sigur că dacă discuţi de o suprafaţă bine definită şi cu număr clar de persoane, atunci acolo poţi să iei o măsură, dar aşa, pe străzi, mie mi se pare imposibil de aplicat o astfel de măsură şi n-o să facă altceva decât să creeze şi mai multă confuzie”, consideră Alexandru Rafila. 

El spune că o măsura carantinării trebuie luată pentru unităţi teritoriale mai mari şi trebuie asumată politic.

„Bun, dacă ne hotărâm, atunci, din punct de vedere politic, trebuie să existe decizia: da, avem o problemă, luăm măsura carantinei, dar să fie asumată. Treaba asta, că închidem o stradă - dar de fapt n-am închis - mi se pare puţin realizabilă”, a punctat profesorul Rafila, candidat al PSD la alegerile parlamentare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite