Cum se poate câştiga pierzând. Capcanele strategiilor politice din ultimele săptămâni
0
Din punct de vedere politic, toată lumea a câştigat câte ceva săptămâna asta, mai puţin Klaus Iohannis. Victor Ponta a câştigat Codul Fiscal, PNL a câştigat consultările (doar din punct de vedere procedural, însă), UNPR a câştigat că a fost menţionat în fiecare jurnal de ştiri. Dar victoriile sunt prea mici pentru câtă energie s-a cheltuit pentru obţinerea lor.
NOTĂ: Această analiză Smart Politics nu este una economică, ci este un demers explicativ menit să explice comportamente şi mesaje politice aflate în atenţia publicului în ultimele săptămâni. Facem această precizare pentru a evita, încă de la bun început, posibilele critici ale celor care ne vor argumenta că situaţia este mai complexă decât o prezentăm noi.
Codul Fiscal şi ce nu este el
Discuţia despre Codul Fiscal a fost purtată de specialişti în economie pe diferite tonalităţi şi în medii diferite, însă citirea politică este de departe cea mai accesibilă şi mai uşor de înţeles de către public, format, în mare parte, din oameni care nu sunt nici dependenţi de discuţii politice şi economice, nici specialiştii în economie sau politică.
Aşadar, ce a văzut cetăţeanul mediu (termenul de "mediu" are în vedere sensul său din sociologie)? A văzut că Preşedintele României trimite înapoi Parlamentului Codul Fiscal, cu o serie întreagă de observaţii tehnice, dar cu aproape zero mesaj politic - chestiunile tehnice despre sustenabilitate şi deficit nu sunt chiar la îndemâna oricui. A văzut un PNL care cere consultări între partide, un UNPR care nu doar că e de acord cu PNL, dar vrea propriile sale consultări şi un Premier care repetă până la exasperare TVA redus. Sumarizând, cetăţeanul mediu a văzut cum, după o luptă de cam o lună de zile, lucrurile au ieşit cam tot cum vrea Guvernul, doar că acum pare că Guvernul a trebuit să se lupte pentru acest rezultat (anticpăm, având în vedere că verdictul îl vom avea la reexaminarea din Senat şi Camera Deputaţilor).
Vina pentru această percepţie finală aparţine liberalilor, care nu au ştiut să trateze Codul Fiscal drept o miză politică.
Prima greşeală a PNL: A abordat problema economic şi de atunci a început să piardă tracţiune în comunicarea publică. Oamenii sunt interesaţi de discuţiile economice cât timp pot să ţină pasul cu ele, dar când discuţia merge spre deficite şi disciplină fiscală, procente din PIB, cât costă un punct de TVA şi unul de deficit, care este impactul amânării cu 6 sau 12 luni a unei măsuri sau altele, lumea nu mai reţine argumente economice, ci politice.
A doua greşeală a PNL: A cerut consultări, dar nu au pus ultimatumuri. Victor Ponta a spus că pentru el linia roşie este la TVA de 20%, PNL nu a avut nicio linie roşie, nu au spus ce se întâmplă sau nu se întâmplă dacă lucrurile nu ies cum vor ei. Lipsa unui ultimatum a însemnat şi lipsă de angajament ferm şi de aici liberalii şi-au arătat mâna, practic devoalându-şi strategia. După ce Preşedintele Iohannis a retrimis Codul la Parlament, liberalii nu au spus cum vor vota, ci au apelat la chestiuni procedurale pentru a câştiga timp şi a găsi o justificare onorabilă pentru o realiniere cu Palatul Cotroceni. Centrarea pe proces, faţă de rezultat - modul în care cetăţeanul se raportează, firesc, la legea care stabileşte ce taxe plăteşte - a accentuat ambiguitatea şi percepţia lipsei de direcţie.
A treia greşeală a PNL: Nu au spus nicio poveste bună, nu au oferit nicio dramă. Liberalii nu au identificat un adversar care să ameninţe grav o stare de lucruri astfel încât să fie nevoie de un război pentru a salva ce mai este de salvat. Au încercat să spună o poveste, dar nu a fost o poveste bună şi nici nu au spus-o cu patos. Sau coordonat. Nu a fost un meci de box, nici măcar un meci de wrestling, a fost echivalentul politic al lui Nopţi albe în Seatle.
A patra greşeală a PNL: Nu a fost clar niciodată ce voia PNL, dincolo de consultări. Nu a fost clar care era cauza pentru care se băteau liberalii şi acest lucru s-a simţit. Iar cel mai evident moment a fost la finalul consultărilor tehnice, când atât M. Petrache cât şi E. Nicolaescu au ieşit mai curând mulţumiţi de la discuţii, deşi Codul Fiscal rămâne neschimbat, în aspectele sale fundamentale, faţă de forma sa iniţială. Pentru cât de criticat a fost Codul Fiscal de către liberali, aşteptarea ar fi fost ca echipa de negocieri să iasă trântind uşa şi având spume la gură, să înfiereze un asemenea rezultat, cu atât mai mult cu cât concesiile făcute de către Guvern la cerinţele PNL au fost, totuşi, destul de mici.
Trăgând linie, Codul Fiscal devine un subiect pe care PNL ar trebui să-l lase cât mai mult în urmă. După propunerea Guvernului, liberalii au avut trei cerinţe: TVA de 19%, eliminarea supra-accizei şi a taxei pe contrucţii speciale. Cine a urmărit dezbaterile din Comisia de Buget de la Camera Deputaţilor a putut vedea că aici a fost miza. La sfârşit de iunie, Parlamentul a votat propunerile PNL, declanşând o dispută de imagine asupra paternităţii măsurilor de relaxare fiscală. Astăzi, exact aceste trei măsuri sunt în pericol, după reevaluarea situaţiei declanşată de Klaus Iohannis.
Despre DNA şi Victor Ponta
Săptămâna aceasta trebuia să fie pentru Victor Ponta cel puţin la fel de complicată politic ca şi săptămâna cu 5 iunie, când s-a aflat oficial despre dosarul său de la DNA. Însă, în urma unui concurs de întâmplări, săptămâna a fost una mult mai lejeră pentru prim-ministru (deşi trimiterea în judecată pândeşte după colţ). Ceea ce nu înseamnă că Premierul nu a făcut şi el o serie de erori.
Prima eroare a lui Ponta: Răfuiala de pe Facebook cu DNA. Victor Ponta insistă să vorbească mult pe Facebook, poate mai mult decât ar trebui (o perfectă coabitare cu Preşedintele, am putea spune glumind). Iar în cazul de faţă, Ponta a folosit Facebook ca platforma de pe care să lanseze mesaje care contrazic DNA în ceea ce priveşte eventualul prejudiciu. Ce trebuia să ţină cont V. Ponta este că DNA este la o cotă de încredere de cel puţin 2,5 ori mai mare decât a sa, iar, în al doilea rând, nu Facebook este cel mai prietenos mediu faţă de domnia sa (deşi mesajele sale de pe Facebook au ca ţintă primară mass-media). Ba chiar dimpotrivă. Aşa că poate ar fi trebuit ca echipa sa de comunicare să găsească un alt canal de comunicare şi o altă tactică, dacă tot vroiau să adreseze eficient tema.
A doua eroare a lui Ponta: Dansul în jurul dosarului său penal. Este evident că prejudiciile politice sunt majore în urma acestei situaţii juridice a lui Victor Ponta, însă există două variante de abordare: prima variantă, cea care abordează tema doar când e necesar, precum face acum echipa Ponta, are avantajul de a evita evoluţii comunicaţionale dramatice, dar ţine însă atenţia publicului constantă asupra subiectului, deci pierderea politică şi electorală este mică, dar constantă; a doua variantă, cea care abordează frontal tema, presupune evoluţii comunicaţionale dramatice, precum, spre exemplu o conferinţă de presă tell-all (care permite ca toate întrebările să fie adresate, până la epuizare), cu avantajul că permite evacuarea temei şi evacuarea tuturor posibilelor întrebări, ceea va duce la o supra-expunere mediatică a subiectului, după relatarea conferinţei. Încă nu există o abordare comunicaţională coerentă a premierului din acest punct de vedere, lucrurile oprindu-se de multe ori la mijloc.
Concluzii de etapă
Din punct de vedere politic, toată lume a câştigat câte ceva săptămâna asta, mai puţin Klaus Iohannis. De fapt, din noiembrie 2014, Klaus Iohannis nu a mai câştigat mai nimic public (deşi a numit şefi la SRI şi SIE şi şi-a validat strategia de apărare). Victor Ponta a câştigat Codul Fiscal, PNL a câştigat consultările (doar din punct de vedere procedural, însă), UNPR a câştigat că a fost menţionat în fiecare jurnal de ştiri. Dar victoriile sunt prea mici pentru câtă energie s-a cheltuit pentru obţinerea lor. Iar marele avantaj şi imensa victorie a lui Victor Ponta este că, în săptămâna în care a fost chemat şi prezent la DNA, s-a vorbit mai mult despre consultările pe Codul Fiscal, ceea ce a atentuat extrem de mult presiunea.
Din punct de vedere comunicaţional, PNL pare că bifează acţiuni, mai curând decât să urmărească cu tenacitate o agendă politică clară. Este incapabil să reseteze tabloul, să-şi impună citirea situaţiei ca inevitabil partid de guvernământ. În plus, absenţa din scenă a lui Iohannis subliniază lipsa de coordonare a PNL, care se mulţumeşte să fie reactiv din punct de vedere politic. PNL acoperă bine canalele media, însă dacă nu are şi muniţia potrivită, degeaba se chinuie liberalii să fie prezenţi la fiecare gură de foc. PSD, pe de altă parte, este mai curând absent din conversaţie, lăsând Guvernul şi pe Ponta să încaseze greul (nu e surprinzător, după ce Liviu Dragnea a ajuns în fruntea partidului). Dacă mişcarea aceasta de offside politic se va dovedi o mişcare bună sau o greşeală, vom vedea cât de curând, în funcţie de starea de spirit pe care o va manifesta partidul la momentul congresului PSD de alegere a unui nou preşedinte.
Din punct de vedere al relaţiilor publice, PNL nu-şi găseşte nici ritmul, nici ideile câştigătoare. Liberalii să străduie, dar reuşesc prea puţin. Victor Ponta se mişcă mult mai bine, ajutat şi de greşile adversarilor, însă există o limită până la care ambalajul poate să bată conţinutul. Rămâne de văzut când şi dacă V. Ponta va atinge această limită. Însă de departe cel mai greu de înţeles jucător este Klaus Iohannis. Preşedintele României pare mai curând un monarh absent, pus pe conservat popularitate în vederea momentelor 2016 şi 2019. Probabil că aşa se explică şi scăderea din sondaje a lui Klaus Iohannis, bineînţeles nu la nivelul vehiculat la anumite televiziuni de ştiri. Fiecare culege ce seamănă, iar Iohannis nu doar că nu a semănat nimic, dar a părut că şi evită să semene orice pe un ogor politic fertil, de altfel. Fără PR nu există percepţie şi pare că actualul preşedinte se mulţumeşte cu acţiunile de PR din noiembrie 2014. Pe de altă parte, Victor Ponta, cu minciuni sau fără, cu presă favorabilă sau fără, măcar este prezent, îndeplinind minima condiţie în PR: trebuie să fii prezent, dacă vrei să se vorbească despre tine.
Ponta vrea să facă PNL să se mulţumească cu ideea venirii la guvernare în decembrie 2016. Caută să facă situaţia atât de complicată (Codul Fiscal, salarizarea bugetarilor), încât liberalii să îşi dorească să nu îşi pericliteze şansele intrând mai devreme în Palatul Victoria. Una este să zică Alina Gorghiu că e populist să măreşti salariile medicilor, alta e să vii la guvernare şi să spui că nu se mai face ce a aprobat Guvernul anterior, reactivând narativul tăierilor. Aceasta este întrebarea momentului, la care vă invităm să reflectaţi: merită să intre PNL acum la guvernare sau ar trebui să aştepte activ rezultatul alegerilor parlamentare?
Se încarcă comentariile...
