Cum se autoamăgeşte Opoziţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, 10 septembrie, dl. Teodor Meleşcanu, poate cel mai de succes, dar şi mai dezgustător Hopa Mitică din istoria României post-decembriste, a devenit preşedinte al Senatului.

Din după-amiaza zilei de 10 septembrie, dl. Teodor Meleşcanu, “un diplomat desăvârşit”, aşa cum îl caracteriza cu doar o zi înainte dl. Titus Corlăţean, un ins cam de aceeaşi condiţie morală, este al doilea om în Statul român. Aşa cum îi plăcea să spună ca să se fălească, cu auto-mulţumire, însoţindu-şi vorbele cu o plescăială semnificativă, predecesorul lui în funcţie, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Cel care până mai deunăzi a făcut în jurul d-lui Meleşcanu zid, refuzând categoric orice cerere de demitere şi care acum se vede trădat nu doar de dl. Meleşcanu care nu putea să se dezmintă, ci şi de vreo alţi trei-patru indivizi din propriul lui partid, ALDE, aflat în evidentă stare de extincţie.

Atâta doar că “un diplomat desăvârşit “ este în situaţia de faţă o sintagmă care desemnează individul ce duce de nas, minte, trădează. O face contra un profit. O face pentru a deveni ministru, şeful unui partid socotit o marfă numai bună de vândut atunci când i se face o ofertă de preţ bun- acesta a fost cazul Alianţei pentru România, şef de serviciu secret, funcţie însemnând încununarea carierei de agent al Securităţii externe comuniste, iar acum preşedinte al Senatului unei ţări membră UE şi membră NATO.

Însă nu despre dl. Teodor Meleşcanu aş dori să scriu în comentariul meu de astăzi. Ci despre felul în care reprezentanţii Opoziţiei au privit şi comentat această nouă victorie a PSD şi d-nei Viorica Vasilica Dăncilă. Victorie, e drept, ruşinoasă, fetidă, urât mirositoare, ca tot ceea ce face din 2017 încoace PSD, însă rău-prevestitoare pentru ceea ce ar fi urmat să se întâmple miercurea viitoare atunci când preşedinta PSD şi premierul Executivului în funcţie au promis că se vor prezenta în faţa Parlamentului pentru a cere un vot de încredere pentru noul său guvern. Alcătuit eminamente din membri PSD. Numai că, iată, povestea programată pentru miercuri s-a dovedit o păcăleală ş fiindcă d-nei Dăncilă i-a izbutit stratagema cu racolarea a trei noi miniştri de la ALDE. Pentru d-na Dăncilă ca şi pentru întreg PSD-ul onoarea şi cuvântul dat nu au nici o valoare. La fel cum foarte puţin contează ţara.

Am văzut-o marţi seara la o televiziune (Realitatea tv) pe d-na Alina Gorghiu, fostă preşedintă a PNL şi principală responsabilă pentru dezastrul acestuia în alegerile din anul 2016, contracandidata d-lui Meleşcanu. Doamna Gorghiu nu mai ştia cum să ne spună că era mai-mai să fie un succes, însă- ce să vezi?- nu a fost să fie. D-na Alina Gorghiu se comporta precum cei care se auto-intitulau “reuşiţi fără loc”, doar fiindcă obţineau nota 5 la examenele de admitere la facultăţi pe vremea când acestea erau cu adevărat serioase. E drept, dl. Teodor Meleşcanu nu a fost ales din primul tur, dar pentru reuşită i-a lipsit un singur vot pe care chiar putea să îl aibă dacă dl. Liviu Marian Pop, ostaş credincios al PSD, nu ar fi absentat din cauza a ceea ce pare a fi fost o problemă de sănătate. Mai mult ca sigur însă până la viitoarea moţiune de cenzură dl. Pop se va face bine.

Cert e că senatorii PSD au votat, e drept, supravegheaţi îndeaproape de Rotweillerii partidului, aşa cum le-a cerut să o facă d-na V.V. Dăncilă. Şi marea majoritate a celor din ALDE, care acum se prezintă drept partid de Opoziţie, au votat cum i-a implorat să o facă dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Atâta doar că în primul tur ei şi-au votat propriul candidat, pe un anume domn Iani Popa, şi de abia în al doilea tur au optat pentru d-na Gorghiu. Dovadă clară că Opoziţia ezită, nu ştie ori nu vrea să negocieze.

Se cuvine observat în politica românească nu prea este clar cine intră momentan în perimetrul Opoziţiei. Cei mai nesiguri fiind iarăşi cei de la ALDE unde sunt mulţi nemullţumiţi de decizia de ieşire a partidului lor de la guvernare, decizie luată pe cont propriu de domnii Tăriceanu şi Varujan Vosganian. Aldiştii sunt primii care ar putea să dea fuguţa în curtea PSD în cazul în care d-na Dăncilă le va oferi o funcţie, o dregătorie, o sinecură. Foarte nesiguri sunt şi dl. Ponta, şi partidul său, Pro România. De câte ori apare la televizor, dl. Victor Viorel Ponta încearcă să ne îmbete cu exerciţii de retorică politică ieftină. Ne spune că nu va vota nicicând împotriva PSD, însă va vota oricând împotriva d-nei Viorica Dăncilă. Or, la ora când vorbim, PSD se identifică cu mincinoasa şi impostoarea Viorica Vasilica Dăncilă.

Să însemne oare asta că putem fi chiar foarte siguri că la o viitoare moţiune de cenzură, Pro România va vota contra guvernului Dăncilă? Nici vorbă! Sigur e numai un singur lucru. Că dacă în viitorul apropiat d-na Dăncilă va repurta o victorie, se poate previziona cu certitudine că va accede în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pe care puţin contează că le va pierde. PSD va guverna, iar doamna Dăncilă va rămâne în post până la alegerile la termen. Degeaba se îmbată Opoziţia cu apă rece. În van se autoamăgeşte.

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite