Pentru că nu poartă sutienul Elenei Udrea, economia reală nu se bucură de succes în rândul opiniei publice şi nici în discursul politicienilor. Însă la ore de insomniaci şi la ratinguri sub marja de eroare, poţi uneori să afli de la oameni deştepţi, care chiar ştiu ce vorbesc, cât de înşelătoare pot fi cifrele pe care premierul le afişează zâmbăreţ în public.

Economiştii vorbesc tot mai des, dar cu îngrijorare, despre excedentul bugetar de 6 miliarde de lei, cu care premierul Ponta se laudă ori de câte ori ştie că nu e nimeni prin preajmă care să-l contrazică. În Parlament nu l-a evocat, pentru că risca să-i pună cineva întrebarea esenţială: ce are de gând să facă cu el?

Experţii spun că acest excedent s-a format aproape exclusiv ca urmare a faptului că, în ultimii doi ani, Guvernul a redus drastic investiţiile publice. Adică nu a mai vârât bani în economia reală şi a ţinut banii la ciorap. Or acest lucru are două efecte devastatoare, unul imediat şi celălalt în viitorul apropiat.

Primul efect este acela că sugrumă acum economia, o văduveşte de una dintre cele mai importante surse de bani: fondurile publice. Dacă socotim că banii sunt ca un lubrifiant - şi metaforic chiar asta sunt – e ca şi cum la o maşină cu motor în patru cilindri, două pistoane s-ar bloca din lipsă de ulei de ungere. Maşina mai merge ceva timp datorită inerţiei, dar vine un moment în care caroseria devine prea grea pentru pistoanele rămase tefere. Maşina ajunge să gâfâie.

Al doilea efect al acestei politici este că pune în mare pericol PIB-ul potenţial. Cu PIB-ul ăsta potenţial e o poveste tare complicată, nici eu nu cred că am înţeles-o până la capăt, dar încerc s-o explic simplu. Dacă socotim că Produsul Intern Brut (PIB) este avuţia unei ţări la un moment dat, PIB-ul potenţial este avuţia pe care contezi că o ai mâine ŞI ca urmare a investiţiilor pe care le faci azi. Reversul e şi el garantat: mâine sigur n-o să ai partea de avuţie pe care ai fi avut-o dacă ai fi investit azi. Economiştii estimează că acest mâine sumbru va fi anul 2017 -  adică după alegeri.

Să operăm cu un model concret, chiar dacă schematic. Dacă Guvernul investeşte într-o autostradă între oraşele A şi B, beneficiul imediat este: locuri de muncă, salarii, achiziţii de expertiză şi de materiale de construcţii (ciment, oţel, asfalt) – pe câmpul dintre A şi B apare viaţă economică. Beneficiul pe termen lung este: firmele dintre A şi B îşi transportă mai rapid şi mai ieftin mărfurile şi devin mai competitive, lângă autostradă răsar benzinării, restaurante, hoteluri, service-uri auto, care la rândul lor înseamnă joburi, lefuri, profituri, impozite, adică avuţie care se adaugă la PIB. Dacă însă autostrada nu se face, iar Guvernul pune banii la ciorap şi se laudă cu excedent bugetar, între A şi B rămâne tot câmp. E mai bine aşa?

Domnul Ponta nu vrea să spună ce vrea să facă cu excedentul bugetar, dar uneori îl ia gura pe dinainte. Întrebat la Parlament când va introduce alocaţia diferenţiată pentru copii, premierul a spus că, dacă măsura primeşte girul Curţii Constituţionale, aceasta va merge la „pachetul de măsuri sociale care nu intră în vigoare mai devreme de 2016”. Deci e destul de limpede ce ne aşteaptă la anul şi unde va merge excedentul bugetar: în măsuri sociale, adică în consum. Iar consum mare plus investiţii mici este oriunde în lume reţeta sigură pentru inflaţie. Modelul economic din capul premierului poate fi înţeles revenind la exemplul cu maşina gâfâindă: e ca şi cum ai vrea să deblochezi pistoanele gripate aplăsând în neştire acceleraţia şi  injectând benzină în loc să pui lubrifiant. Destul de stupid pentru un copilot, nu?

Săptămâna trecută, preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu premierul Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu pentru a discuta despre aderarea României la zona euro în anul 2019. Mulţi au zis că a fost o simplă operaţiune de imagine. Până la proba contrarie, chiar cu riscul de a mă înşela, mie îmi place să cred altceva: preşedintele şi guvernatorul au intuit ce pune la cale Guvernul până la alegeri şi l-au cooptat pe premier în această măreaţă iniţiativă ca să-l forţeze să renunţe la dezmăţul bugetar preelectoral. Căci pentru a adera la euro în 2019, trebuie ca încă de pe acum, de azi, să ne comportăm ca o ţară care este deja în eurozonă: plan de parcurs care să fie şi respectat, disciplină fiscal-bugetară de fier, raport optim între consum şi investiţii, creşterea competitivităţii – adică orice altceva decât artificii contabile care livrează statistici frumoase şi ascund iadul de mâine.

Şi cred că premierul a mirosit capcana. Tot marţi, răspunzând la o întrebare servită de o televiziune aservită, Victor Ponta a spus că e o idee bună şi democratică organizarea unui referendum în care poporul să se exprime asupra aderării la euro. Iarăşi stupid: aderarea la euro e deja decisă prin Tratatul de Aderare la UE, iar momentul aderării e o chestiune atât de tehnică, încât poporul ar trebui compus din 20 de milioane de Isăreşti ca să înţeleagă ce votează.

Dar parcă văd că ideea va prinde vigoare în perioada următoare, iar referendumul va fi organizat fix odată cu alegerile parlamentare de anul viitor. Până atunci, dezmăţ!