Cum aleargă Antonescu de unul singur, dar iese pe locul doi
0
Întocmai ca un sportiv care s-a antrenat ani la rând pentru cursa vieţii sale, Crin Antonescu îşi manifestă nerăbdarea şi îşi lansează din vreme candidatura pentru prezidenţiale, bazându-se, pesemne, pe înţelepciunea autohtonă care spune că acela care se trezeşte în zori ajunge departe. Şi Antonescu exact asta vrea: să ajungă cât mai departe. Mai precis, la Palatul Cotroceni.
Până atunci, însă, Băsescu nu pare să fie pregătit să predea ştafeta. Preşedintele a reînceput tradiţia băilor de mulţime şi se scaldă în simpatia publicului cu o plăcere vizibilă, demonstrând că poate renaşte din cenuşă, la fel ca o pasăre Phoenix a politicii româneşti.
Într-o zi călătoreşte prin ţară, apare într-o fotografie de vacanţă, iar a doua zi, tună şi fulgeră de la Cotroceni. Îşi derutează adversarii politici, lansează atacuri care depăşesc graniţele ţării şi pare că vrea să trăiască din plin zilele care i-au mai rămas din mandat.
Puţini adversari ar fi mai de temut pentru Antonescu decât preşedintele, însă liberalul nu mai are, din fericire, această problemă.Şi atunci, de ce continuă să se întreacă în declaraţii cu şeful statului, care este ca şi ieşit din cursă?
Probabil că se teme de capitalul electoral pe care Băsescu l-ar putea lăsa moştenire unui succesor desemnat, oricare ar fi acela. O astfel de ameninţare nu este, însă, concretă: Băsescu nu pare mulţumit de nimeni, decât de el însuşi.
O altă explicaţie ar fi că Antonescu nu poate ieşi din cercul vicios al declaraţiilor conflictuale, atât de comune în discursul politicienilor români şi a dovedit asta ieri, când şi-a întrerupt concediul doar pentru a reacţiona la declaraţiile făcute de şeful statului.
Deşi nu îi mai este adversar, Antonescu nu poate uita faptul că, dacă Băsescu îşi pierdea funcţia în 2012, el s-ar fi aflat în locul său. Este şi motivul pentru care s-a înscris, cel dintâi, într-o cursă care nu a început încă.
Este dificil, ca politician, să îl ignori pe Traian Băsescu, dar nu este imposibil. Pe de altă parte, Antonescu a dovedit că nu îşi poate canaliza energia decât în această direcţie şi este vizibil preocupat de rezultatul alegerilor din 2014, motiv pentru care a antrenat o întreagă echipă care să îl ajute, „Echipa lui Crin“, iar asta pentru că nu are, în mod real, o echipă consolidată la nivel de partid.
Adevărata echipă a lui Crin, cea din PNL, este formată din personaje precum Relu Fenechiu, care şi-a pierdut credibilitatea, din Eduard Hellvig, care se manifestă cu discreţie, din Daniel Chiţoiu, care însă nu îşi trâmbiţează susţinerea, ci se ocupă de propriile probleme, din cadrul ministerului.
În mod cert, un candidat la prezidenţiale trebuie susţinut de o echipă. La nivel de partid, Antonescu nu are o echipă consolidată şi puţini liberali se grăbesc să îl promoveze.
Deocamdată, Băsescu este cel la care se raportează toate personajele care defilează pe scena politică, iar cel care îl va succeda, oricine ar fi, are o sarcină grea: să antreneze cel puţin la fel de multă energie în direcţia sa. În caz contrar, va fi perceput drept slab.
Chiar şi acum, Băsescu este mai puternic, cel puţin prin natura funcţiei. Rănile s-au vindecat, s-au cicatrizat, iar preşedintele a aflat că, din când în când, ce nu demite cu siguranţă te face mai puternic.
În acest context, Antonescu face un pas greşit intrând în cursă într-un moment în care adversarul său deja triumfă şi, în loc să arate cetăţenilor un candidat la prezidenţiale calculat şi înţelept, demonstrează că, deşi aleargă de unul singur, iese tot pe locul doi.
Se încarcă comentariile...
