Cum a ajuns USR-PLUS să aducă oameni din PSD pentru ocuparea unor funcţii-cheie din administraţia publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna şi Dacian Cioloş FOTO Inquam Photos
Dan Barna şi Dacian Cioloş FOTO Inquam Photos

După ce în ultimele campanii parlamentare USR-PLUS s-a afişat drept unul dintre principalii contestatari ai partidelor vechi, în special al PSD, cu promisiunea oamenilor noi în politică, alianţa pare acum că are probleme cu cadrele ajungând să propună în funcţii publice foşti social-democraţi. Iar în alte judeţe, acolo unde s-au găsit oameni, membrii USR-PLUS s-au sabotat reciproc.

Primarul USR al Sectorului 2 din Capitală, Radu Mihaiu, l-a numit în funcţia de administrator public pe Sebastian Florescu, fost director economic al Companiei Municipale „Parking Bucureşti”, companie înfiinţată de Gabriela Firea. Florescu a mai lucrat între 2005 şi 2006 la SC Salubritate Apă şi Canal Voluntari.

Radu Mihaiu şi-a apărat alegerea, motivând că în ultimii patru ani Bucureştiul a fost condus de către PSD şi că nu a putut găsi pe cineva care să nu fi lucrat cu social-democraţii.

„Nu am făcut concurs, l-am numit prin dispoziţie de primar. Am ales pe cineva care să aibă experienţă administrativă, m-am asigurat că nu există sau nu cunosc să fi avut probleme legale. (...)  În ultimii 4 ani acest Bucureşti a fost condus doar de PSD-işti, dacă aş fi căutat oameni care să nu fi lucrat cu PSD-işti, nu i-aş fi găsit în Bucureşti sau ar fi fost oameni care nu ar fi avut experienţă în administraţie, iar Bucureştiul are o problematică specială. Aici este nevoie de experienţă administrativă”, a declarat primarul Sectorului 2, citat de Hotnews.ro.

Şef de filială USR: Şi PSD are membri valoroşi

O altă situaţie se regăseşte la Arad, acolo unde filiala USR a nominalizat pentru funcţia de subprefect al judeţului un fost membru PSD, decizie intens criticată de către PNL. Liberalii spun că Vasile Cătana, alegerea USR, nu are nimic din parcursul său profesional care să aibă legătură cu funcţia de subprefect. PNL mai reclamă că Catană a fost desemnat fără concurs şi că reprezintă „o mare dezamăgire” pentru electoratul USR”.

„Vasile Cătana este un cunoscut fost membru al PSD, care ajunge acum într-o funcţie de demnitate publică din partea colegilor noştri de alianţă. Domnul Cătana nu a trecut un test electoral uninominal cu sigla USR în spate, care să îi dea dreptul să revendice susţinerea alegătorilor. Nu era vorba că vor oameni noi în politică?”, a afirmat vicepreşedintele PNL Arad Ionel Bulbuc.

De cealaltă parte, liderul USR spune că nominalizarea acestora a trecut prin „filtrele partidului” şi că „nu reprezintă o problemă”.

„A trecut prin toate filtrele USR. A fost doi ani doar voluntar înainte de a se înscrie în partid, a muncit mult şi a primit derogare pentru a fi acceptat membru. Nu cred ca este o problemă cu această nominalizare, este un om valoros. Şi PSD are oameni valoroşi”, a declarat preşedintele USR Arad, Răzvan Anghel, citat de Agerpres.

Sabotaje interne la Buzău

Alianţa USR-PLUS are probleme şi la Buzău, acolo unde funcţia de prefect al judeţului, alocată PLUS, a atras scandaluri şi demisii. Concret, PLUS Buzău a făcut trei nominalizări pentru această funcţie, printre candidaţi regăsindu-se şi preşedintele PLUS Buzău, Răzvan Moraru. Formaţiunea nu a reuşit să aleagă între cei trei, întrucât, partenerul de alianţă, USR, a transmis un memorandum către PLUS în care cere să nu fie desemnat Răzvan Moraru.

Acesta din urmă a explicat că USR se leagă de un dosar penal în care a fost implicat fratele acestuia, în urmă cu 26 de ani, Moraru fiind atunci minor. Acesta mai susţine că în timpul campaniei pentru parlamentare, USR Bihor „făcea anticampanie candidaţilor PLUS”, tot atunci fabricând un articol fals la adresa acestuia.

„Din momentul în care s-a depus lista cu candidaturi la Biroul Naţional, a început o campanie de denigrare la adresa mea pornită chiar de la Biroul Judeţean al USR care a trimis de 20-30 de ori un memoriu către toţi colegii mei din partid prin care eram asociat cu un caz care nu-mi aparţine, a aparţinut fratelui meu acum 26 de ani. M-a deranjat foarte mult faptul că nu poţi face un parteneriat cu un partid care aşa procedează. Eu nu am participat cu nimic la acel caz al fratelui meu, eu fiind minor la acea dată”, a declarat Răzvan Moraru într-un cotidian local.

Liderul PLUS a explicat apoi că s-a ajuns în situaţia de faţă după ce filiala pe care o conduce s-a opus „politizării serviciilor publice deconcentrate, traseismului şi persoanelor cu probleme de integritate aduse în USR, începând cu Cătălin Avramescu - susţinător al lui Dragnea în 2017-2018 şi terminând cu Domnul Vlase (Gheorghe Vlase, fost preşedinte PC Buzău, PUR Buzău şi preşedinte naţional al Restart Romania -n.r.). Am respectat principii si reguli. Iar asta a fost marea problemă. Că nu am dat liber la funcţii doar cu carnet de membru”, a scris pe Facebook preşedintele PLUS Buzău.

USR Buzău: Problema e la PLUS

De cealaltă parte, USR Buzău a negat că e implicat în numirea prefectului, afirmând că reprezinto o problemă internă a PLUS.

„Este strict decizia colegilor de la PLUS în ceea ce priveşte numirea prefectului. Înţelegerea este foarte clară: fiecare partid îşi numeşte după propriile reguli prefecţii şi subprefecţii. În prezent, la nivelul Alianţei USR-PLUS Buzău nu sunt tensiuni, pot spune că sunt diferenţe de opinie în ceea ce priveşte politica locală, doar mici diferenţe de viziune”, a declarat Irinel Cîrstea, preşedinte USR Buzău.

Într-o replică, Răzvan Moraru l-a contrazis pe partenerul de alianţă şi a publicat pe pagina de Facebook prima pagină a memoriului transmis de către USR Buzău către organizaţia centrală a PLUS. De asemenea, Moraru a anunţat că îşi retrage candidatura pentru funcţia de prefect şi că demisionează de la conducerea filialei, precizând că renunţă să mai creadă în partidul „care va ieşi după această fuziune”. Moraru a lansat apoi mai multe critici şi la adresa liderului USR Dan Barna.

„Domnul Barna suspendă şi execută orice opoziţie - aşa cum a fost zilele trecute în Diaspora - şi din păcate unii lideri PLUS au rămas spectatori. A fost o nouă şansă. Încă una pierdută. Însă nu pentru traseişti, securişti şi incompetenţi!”, a conchis Moraru.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite