Cum a ajuns Ponta să se contrazică cu Iohannis şi Oprea pe tema salariilor pentru demnitari. Unde minte premierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cui i-a aparţinut, de fapt, ideea privind creşterea salariilor pentru demnitari şi cine a luat această decizie? În timp ce premierul Victor Ponta susţine că nu a fost iniţiativa lui, vicepremierul Gabriel Oprea, dar şi preşedintele Klaus Iohannis îl contrazic.  „Adevărul“ vă propune reconstituirea filmului evenimentelor, pe baza declaraţiilor celor implicaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis şi fostul premier interimar Gabriel Oprea au poziţii diametral opuse faţă de cea a lui Victor Ponta, în ce priveşte asumarea ordonanţei privind majorarea salariilor pentru demnitari. Astfel, în timp ce Ponta susţine că liderul UNPR şi preşedintele Klaus Iohannis au luat decizia în lipsa lui, Oprea arată că un „acord de principiu“ cu privire la această majorare exista deja, iar ideea i-a aparţinut chiar prim-ministrului. Declaraţia lui Oprea a fost susţinută şi de la Cotroceni.

Ziua 1. Ponta, Oprea şi Iohannis, în armonie

Premierul Victor Ponta s-a întors miercuri în România, după operaţia suferită în Turcia, şi a intrat în Palatul Victoria, în cârje, înainte de şedinţa Executivului. Şedinţa de Guvern a început la ora 12.00. În acelaşi timp, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă şi a avut mai multe întâlniri cu ambasadori acreditaţi la Bucureşti, inclusiv cu ambasadorul Poloniei Marek Szczygiel.

Aproximativ în acelaşi timp, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul interimar Gabriel Oprea au vorbit, unul de la Cotroceni, altul, de la Palatul Victoria, despre intenţia Guvernului de a creşte salariile demnitarilor. Cu un sfert de oră înainte ca Oprea să facă anunţul oficial, Iohannis a fost întrebat de un jurnalist ce părere are despre această măsură.

„Există o intenţie a guvernului de a creste salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă, cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţie. Până la urmă este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar reflectă într-o măsură rezonabilă poziţia în stat“, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

În jurul acestei ore, Ponta a avut o discuţie informală cu miniştrii, în sala în care s-a ţinut şedinţa de Guvern. Chiar în prezenţa miniştrilor, Gabriel Oprea l-a informat pe Victor Ponta că urmează să fie adoptată ordonanţa de urgenţă prin care se măresc lefurile demnitarilor, iar Ponta nu s-a împotrivit. Dacă Victor Ponta nu era de acord cu ordonanţa, actul normativ nu mai ajungea să fie votat în şedinţa de guvern. Guvernul nu poate adopta o ordonanţă peste capul premierului.Miercuri dimineaţa, când a venit la guvern, l-am informat pe Victor Ponta în legătură cu ordonanţa, iar el a avut rezerve ca decizie politică, în sensul că nu avea certitudinea că şeful statului îşi va arăta susţinerea faţă de adoptarea actului normativ. Preşedintele Klaus Iohannis nu mi-a cerut aşa ceva, dar l-am informat în legătură cu adoptarea ordonanţei. Am stabilit cu premierul Victor Ponta, de faţă cu ceilalţi miniştri să trecem ordonanţa, urmând să o publicăm în Monitorul Oficial, dacă va fi sprijinită de preşedinte, respectiv să nu o publicăm dacă nu va exista această susţinere – iar în acest caz ordonanţa nu-şi producea efectele. Dacă Victor Ponta va amâna aplicarea acestei ordonanţe, este dreptul său şi decizia sa ca prim-ministru. Aşa s-au întâmplat lucrurile, vă spun cu onestitate“, a arătat Gabriel Oprea. 

Ziua 2. Zvonurile tulbură apele  

Premierul Victor Ponta şi-a reluat, joi, atribuţiile în fruntea Executivului, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul în acest sens. Discuţia oficială privind salariile demnitarilor a fost suspendată pe tot parcursul zilei, în schimb au apărut informaţii pe surse.

Potrivit unor surse din PSD citate de postul de televiziune România TV deţinut de Sebastian Ghiţă, unul dintre apropiaţii lui Victor Ponta, Rovanei Plumb i s-ar fi cerut, dinspre Cotroceni, să promoveze actul normativ privind creşterea salariilor pentru demnitari. Potrivit aceloraşi surse, la Cotroceni nu s-a dorit o discuţie cu Ponta, motiv pentru care a fost contactat Oprea, care a fost de acord, cu o condiţie: ca Iohannis să se pronunţe în favoarea măsurii. „Minunea s-a întâmplat chiar ieri când, intempestiv, în timpul ceremoniei de decorare a ambasadorului Poloniei la Bucureşti, preşedintele s-a apropiat de grupul de jurnalişti şi le-a spus, din senin, că este de acord cu această ordonanţă şi că o priveşte ca pe o măsură de prevenire a corupţiei“, scrie site-ul stiripesurse.ro, care citează România TV.

Numai că, potrivit Mediafax, Iohannis nu s-a apropiat „intempestiv“ de jurnalişti, ci a fost întrebat ce părere are despre această măsură. Ulterior, la insistenţele presei care a solicitat o reacţie cu privire la revenirea lui Victor Ponta, Iohannis a încheiat discuţia.

Zvonurile venite, aşadar, din PSD pe filiera România TV au fost demontate joi seara, de şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, care a avut o intervenţie în direct la postul de televiziune B1. Jurnalistul Cătălin Striblea a invocat, în emisiunea sa, informaţiile apărute pe surse din PSD, care au vorbit despre un posibil blat dintre premierul interimar şi preşedintele Iohannis. 

L-am prins pe şeful Administraţiei Prezidenţiale, Dan Mihalache. Informaţia neoficială care vine dinspre PSD, pe surse, este că Iohannis i-a cerut lui Oprea mărirea lefurilor demnitarilor“, a spus Striblea, în emisiune.

Mihalache a a spus că nici nu ştie ca Iohannis şi Oprea să fi avut o discuţie pe această temă, iar Administraţia Prezidenţială a primit doar o grilă de salarizare prin care a fost informată, decizia politică aparţinând guvernului sau parlamentului.„Discuţia despre mărirea salariilor demnitarilor este mai veche. Datează din luna martie, din câte ştiu eu. De ea ştia şi Victor Ponta la momentul respectiv”, a spus Mihalache.

Ponta îşi asumă acuzaţia privind blatul Oprea-Iohannis

Imediat după această declaraţie făcută de Mihalache, premierul Victor Ponta a intervenit şi el la acelaşi post de televiziune şi a declarat că s-a arătat la început de acord doar pentru a nu lăsa impresia că nu a fost consultat. Însă, a mai spus Ponta, el nu este de acord cu măsura. „Ordonanţa cu salariile demnitarilor, eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiţi dar odată cu legea salarizării (...) Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis şi Oprea în absenţa mea. Revin la decizia mea şi miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile la preşedinte şi prim-ministrru decât odată cu bugetarii”, a declarat Ponta într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV 

„Aşa am fost informat ieri, cred că cel mai corect e să amânăm intrarea în vigoare şi să amânăm până la creşterea salariilor bugetarilor”, a adăugat liderul de la Palatul Victoria, precizând: „Jocurile astea de doi bani, în care faci ceva şi după aia dai vina pe altcineva, nu mai sunt dispus să le înghit".

Ziua 3. Oprea şi Iohannis îl contrazic pe Ponta

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat vineri, pentru site-ul dcnews.ro, că ideea de majorare a salariilor demnitarilor i-a aparţinut premierului Victor Ponta, care s-ar fi pus de acord cu preşedintele Klaus Iohannis în privinţa adoptării unui act normativ în acest sens. „Ideea a  aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta. Ştiu că premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizaţiile demnitarilor, în contextul discuţiilor despre creşterea salariilor bugetarilor. Am lucrat cu ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor, ţinând seama de principiul atragerii competenţei şi lupta împotriva corupţiei. Din cei 71 de demnitari care erau vizaţi de proiectul de ordonanţă, au rămas la final 48.“, a spus Oprea pentru DC News.

Potrivit vicepremierului, Ponta şi Oprea au discutat miercuri dimineaţa pe tema adoptării actului normativ privind salariile demnitarilor, iar Victor Ponta s-a arătat rezervat, pentru că nu cunoştea poziţia preşedintelui Klaus Iohannis. Practic, vicepremierul a infirmat informaţiile pe surse potrivit cărora Rovanei Plumb i s-a cerut de la Cotroceni să promoveze ordonanţa. Potrivit lui Oprea, Iohannis a fost doar informat, iar reacţia sa a urmat discuţiei dintre Victor Ponta şi Gabriel Oprea.

În cele din urmă, Iohannis însuşi a reacţionat şi a susţinut varianta lui Oprea.

„În legătură cu tema salarizării demnitarilor, dezbătută în aceste zile, vreau ca lucrurile să fie foarte clare: în ultimele luni, am discutat de mai multe ori cu prim-ministrul această temă, la iniţiativa acestuia. Subscriu ideii că remuneraţia demnitarilor trebuie să reflecte importanţa lor în stat şi că nu e posibil ca un ministru să aibă venituri mai mici decât proprii subordonaţi. Aceasta este o chestiune de principiu. Înţeleg şi reacţia oamenilor care aşteaptă performanţă din partea demnitarilor, după cum cred că o asemenea măsură trebuie în timp corelată cu reaşezarea întregului sistem de salarizare. În rest, în ceea ce priveşte modalităţile de realizare a acestui principiu, ele revin în sarcina Guvernului şi Parlamentului. Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul îşi propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerenţă a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcţional“, a reacţionat Iohannis.

Părerea specialistului

Analistul politic Dan Ionescu a declarat pentru „Adevărul“ că atitudinea lui Victor Ponta referitoare la măsura creşterii salariilor pentru demnitari este una „populistă“ şi i se va întoarce împotrivă. „Dacă urmărea să se retragă de la guvernare cu un aşa motiv, mai bine nu se mai întorcea din Turcia“, a arătat Dan Ionescu.

„Îmi este peste putinţă să pricep de ce Victor Ponta face aceeaşi greşeală la infinit. De câte ori are nevoie un om politic să facă acelaşi gen de declaraţii care i se întorc împotrivă ca să priceapă că îşi face singur un deserviciu? Refuzul de a creşte salariile demnitarilor e o declaraţie populistă şi lipsită de sens politic. Nu e ca şi când peste noapte poporul o să meargă în Piaţa Victoriei ca să îl susţină în lupta cu exploatatorii bugetului. Să nu uităm că în calitatea sa de preşedinte al PSD a girat o grămadă de iniţiative pro-politicieni ale majorităţii parlamentare. Peste noapte şi cu ajutorul unei operaţii la o clinică scumpă din străinătate l-a apucat grija de cei săraci. Declaraţie inutilă care nu face decât să i se întoarcă împotrivă. Iar dacă urmărea să se retragă de la guvernare cu un aşa motiv, mai bine nu se mai întorcea din Turcia decât să se vulnerabilizeze pentru a mia oara cu o astfel de declaraţie“, a afirmat analistul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite