Cum au ajuns să împrumute USR-PLUS şi PNL din metehnele PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o lună de la formarea noii majorităţi, coaliţia aflată la putere, prin aleşi din PLUS şi USR, arată că ar vrea să apeleze la instrumente politice folosite în trecut de către PSD, adică formarea unor comisii speciale de anchetă, structuri care au fost mai degrabă teren de răfuieli politice.

Atât USR-PLUS, cât şi PNL şi-au anunţat dorinţa de a constitui mai multe comisii de anchetă sau comisii speciale, la nivelul Parlamentului, pentru teme precum situaţia TVR, analiza activităţii Curţii de Conturi sau pentru revizuirea Constituţiei, cu toate că pentru asemenea problematici există deja un cadrul legal de acţiune al comisiilor din Parlament.

Noul preşedinte al Senatului, Anca Dragu, declara în urmă cu o săptămână că îşi doreşte să pună la punct o comisie specială parlamentară care să evalueze rapoartele Curţii de Conturi. Dragu a motivat că astfel s-ar operaţionaliza fluxul de informaţii, iar rapoartele Curţii vor avea un rezultat mai eficient. „Am discutat cu preşedintele Curţii de Conturi şi vrem să punem la punct o procedură prin care aceste rapoarte ale Curţii de Conturi să fie dezbătute, însuşite, să aibă un circuit la nivelul Parlamentului, al Senatului şi să dăm mai multă forţă acestor rapoarte”, a afirmat Anca Dragu.

Din rândul coaliţiei a mai venit propunerea înfiinţării unei comisii de anchetă a TVR şi a Radioului public, ca urmare a scandalului iscat în noaptea de Revelion, când Mugur Mihăiescu a pus la îndoială măsurile de protecţie împotriva noului coronavirus. Deputatul PNL Alexandru Muraru, cel care a venit cu propunerea, susţine că soluţia care este deja la îndemâna parlamentarilor - respingerea raportului de activitate a TVR - nu ar fi suficientă, întrucât astfel „nu vom afla niciodată nivelul cenzurii, al propagandei pesediste şi al deturnării din banii publici din aceste instituţii”, a precizat Muraru.

Stelian Ion, actualul ministru al Justiţiei, a explicat că pentru o revizuire a Constituţiei, unul dintre primii paşi îl reprezintă formarea unei comisii parlamentare până la finalul anului. „În Parlament se va crea o comisie care să pună în discuţie aceste aspecte de revizuire a Constituţiei şi măcar într-o perioadă rezonabilă de timp cred că vom avea timp să avem un proiect efectiv de revizuire”, a afirmat Stelian Ion săptămâna trecută. Cu toate astea, în Camera Deputaţilor şi în Senat există deja comisii care ar putea lucra la un asemenea demers, cum sunt cele juridice şi cele de constituţionalitate.

„Moştenirea” PSD

PSD a făcut în perioada 2017-2019 mult tam-tam prin intermediul comisiilor de anchetă, fără rezultate concrete, dar care au funcţionat ca instrument de răfuieli politice. În 2017, social-democraţii au înfiinţat în Parlament o comisie de anchetă a alegerilor parlamentare din 2009. Cunoscută şi drept „Comisia sufrageria”, aceasta s-a constituit ca urmare a acuzaţiilor jurnalistului Dan Andronic, potrivit căruia, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, în sufrageria lui Gabriel Oprea s-ar fi aflat Laura Codruţa Kovesi şi fostul şef SRI George Maior. La aproape nouă luni de la înfiinţare, comisia a prezentat un raport cu patru „posibile infracţiuni”, care în cele din urmă nu au fost dovedite şi nici nu au avut vreo urmare.

Tot în 2017, PSD a înfiinţat şi o comisie de anchetă privind Arhiva SIPA, al cărei obiectiv a fost clarificarea unor aspecte legate de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA). Deşi raportul final a fost trimis la mai multe instituţii - SRI, CSAT, Parchetul General şi Ministerul Justiţiei -, acesta nu a avut vreo urmare.

Fără urmări a fost şi Comisia de anchetă a eventualelor fraude de la alegerile europarlamentare din 2019, întocmită după ce social-democraţii obţineau un scor umilitor istoric, iar ALDE, partenerul de guvernare, nici nu trecea pragul de 5%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite