Cum ajunge Tăriceanu din nou la mâna lui Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Votul din Senat pentru ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de procurorii DNA că ar fi luat şpagă 800.000 de mii de euro pe vremea când era premier, îl aduce pe liderul ALDE din nou la mâna PSD, formaţiune care deţine singură majoritatea în forul superior.

Problematica situaţiei lui Tăriceanu a venit exact la câteva zile după ce liderul ALDE a intrat într-o dispută cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorivici, şi după ce a insistat că formaţiunea sa vrea modificarea OUG 114/2018, mai precis prevederile din zona energiei, măsură despre care Liviu Dragnea nici nu a vrut să audă. Cu toate acestea, cei care au atras atenţia asupra „uitării“ Senatului de solicitarea DNA pe numele lui Tăricenu au fost liberalii.

PNL cere urgentarea cazului

PNL a subliniat că au trecut mai mult de trei luni de când a sosit la Parlament cererea DNA şi e păstrată tăcerea la nivelul conducerii Senatului. „Grupul PNL solicită o explicaţie cu privire la nerespectarea calendarului votat în Biroul Permanent pentru dosarul prin care Parchetul General solicită începerea urmăririi penale în cazul domnului Călin Popescu Tăriceanu. Această întârziere neregulamentară fără precedent din partea Comisiei Juridice a Senatului este generată cel mai probabil de interese politice PSD-ALDE“, se arată într-o adresă a  lui Florin Cîţu, liderul senatorilor PNL, către Biroul Permanent al Senatului. Mai mult, liberalii cer ca solicitarea începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu să fie introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de plen din data de 20 februarie, iar în cazul în care raportul Comisiei Juridice nu va fi elaborat, situaţia dosarului să fie discutată fără raport de către plenul Senatului.

Cum s-a ajuns la amânarea de trei luni

Situaţia lui Tăriceanu putea fi tranşată în mai puţin de o lună, dacă exista voinţă polică. Însă aleşii din conducerea Senatului şi din Comisia juridică, ambele conduse de PSD-işti, au mers pe varianta amânării luării deciziilor până când s-a terminat sesiunea parlamentară din toamna trecută.

La nivelul Comisiei juridice de la Senat, acolo unde mai trebuie doar votat raportul privind cererea DNA, nici nu a fost deschis subiectul de la reluarea activităţii în Parlament, în urmă cu două săptămâni. În condiţiile în care Tăriceanu deja a fost audiat, votul şi redactarea raportului sunt doar o formalitate, dar acest demers depinde mai ales de PSD, partid care are cinci din cei 11 jurişti din comisie. Dependenţa lui Tăriceanu de social-democraţi e cu atât mai vizibilă în plen, în condiţiile în care PSD are 69 de aleşi, iar majoritatea e asigurată de 68 de persoane. Aşadar, partidul condus de Liviu Dragnea va fi cel care va înclina decisiv balanţa în ceea ce priveşte situaţia juridică a lui Tăriceanu.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite