Culisele demisiei lui Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a demisionat din funcţia de premier, trăgând după el întreg Guvernul, la aproximativ douăzeci de ore de la protestul celor peste 30.000 de persoane şi după o noapte a cuţitelor lungi într-un cadru restrâns al coaliţiei de guvernare.

Anunţul demiterii întregului Cabinet Ponta nu a fost făcut de Victor Ponta, ci de Liviu Dragnea, preşedintele PSD, care urmărea demult înlăturarea lui Ponta din fruntea Guvernului, dar se temea de faptul că va deconta cu pierderea guvernării. 

„Premierul Victor Ponta a hotărât să-şi depună mandatul. Nu se mai poate aşa ceva. Am avut o discuţie foarte serioasă şi profundă cu premierul“, a spus Dragnea, ieri de dimineaţă. 

La doar câteva minute, Victor Ponta a ieşit doar să repete mesajul transmis de şeful său de partid  şi să se laude cu performanţele sale guvernamentale. Ponta a dat dovadă de cinsim chiar şi pe ultima sută de metri: s-a arătat indignat de faptul că nu poate să guverneze în continuare pentru că oamenii au creat în stradă o atmosferă ostilă. 

„Într-un climat de instabilitate politică, este imposibil să promovezi noi proiecte pozitive. Eu mă pricep doar la proiecte pozitive. Îmi depun mandatul de prim-ministru şi al Guvernului României.Vreau să mulţumesc tuturor celor care au votat acest Guvern, liderilor de coaliţie şi sunt convins că forţele politice au de ce să se mândrească cu rezultatele economice şi sociale. Cei care speculează suferinţa oamenilor vor plăti un preţ scump”, a fost mesajul lui Ponta. 

Oprea a sperat că nu pică

Demisia lui Ponta echivalează cu demiterea întregului Executiv, inclusiv a vicepremierului Gabriel Oprea, împotriva căruia se generase o emulaţie în stradă încă de la moartea motopoliţistului Bogdan Gigină, care a căzut într-o groapă în timp ce însoţea coloana oficială a ministrului de Interne. 

De atunci Gabriel Oprea a refuzat să ofere explicaţii privind urgenţa deplasării cu coloana oficială şi să indice baza legală care i-a permis să meargă cu escorta Poliţiei Rutiere de 1.600 de ori în ultimul an. Nici cei peste 30.000 de oameni ieşiţi în stradă aseară, în a patra zi de la tragedia din clubul Colectiv, nu au fost suficient pentru ca Gabriel Oprea să facă un gest de onoare chiar şi în al 12-lea ceas şi renunţe. 

Potrivit unor surse politice, Victor Ponta şi Gabriel Oprea s-au întâlnit marţi seara văzând că numărul celor din stradă creştea treptat, ajungând la zeci de mii de oameni. Ponta i-a propus lui Oprea să-şi dea împreună demisia, însă Oprea a refuzat din capul locului această posibilitate. “A avut loc o discuţie foarte dură aseară. Dragnea i-a zis lui Ponta să-şi dea demisia. Ponta a zis că el demisionează, însă cel care s-a opus vehement a fost Gabriel Oprea. Le-a zis clar că el nu demisionează, pentru că lucrurile se vor linişti”, au declarat surse din PSD, pentru „Adevărul“. 

Practic, Gabriel Oprea a mizat pe faptul că  va mai sta câteva zile ascuns, apoi strada se va linişti, iar el va rămâne în continuare la Putere. Refuzul lui Oprea de a demisiona a fost recunoscut, indirect, de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ieri dimineaţă. 

„Am înţeles că unii parteneri nu doresc să îşi asume nicio responsabilitate şi nu înţeleg că nu se mai poate face politică rupţi de societate, pentru că nu numai tinerii cer lucrurile astea. Dacă ei nu îşi asumă, Ponta a hotărât să îşi depună mandatul”, a spus Liviu Dragnea.  De altfel, liderul PSD i-a mai dat o palmă lui Gabriel Oprea şi spre seară, după întâlnirea cu deputaţii social-democraţi. „Colegii mei erau supăraţi pe cei care trebuiau să-şi dea demisia“, a spus Dragnea. 

Au mimat asumarea

Gabriel Oprea este singurul dintre cei trei, printre care Victor Ponta şi Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4, cărora strada le-a cerut demisia şi el nu a făcut-o. Potrivit Constituţiei, Gabriel Oprea a fost demis, ceea ce corespunde cu o forţare de a pleca din funcţie, ca urmare a demisiei premierului. Gabriel Oprea a încercat să o scalde şi să spună astăzi că, de fapt, depunerea mandatului Guvernului a fost o decizie pe care Victor Ponta a luat-o împreună cu el. 

„Aseară, între orele 21.00 şi 23.00, am avut o discuţie cu Victor Ponta, bănuiesc că vă va confirma, şi, împreună, am decis că trebuie să ascultăm vocea străzii. Am avut o discuţie cu prietenul meu Victor Ponta şi am decis împreună că hotărârea care trebuie luată este depunerea mandatului. Eu, personal, nu voi mai face parte dintr-un nou guvern”, a anunţat Oprea. 

Ponta doar a confirmat că a vorbit în seara protestelor şi cu Gabriel Oprea, dar nu a spus nimic despre o decizie luată de comun acord. Mai mult, Ponta a spus că le-a comunicat liderilor din coaliţia de guvernare hotărârea pe care a luat-o de a demisiona. 

„Aseară am vorbit cu dl. Oprea, am vorbit cu dl. Dragnea, am vorbit cu dl. Daniel Constantin - normal, oamenii care m-au susţinut şi le-am spus că asta cred că este decizia corectă, pentru că într-o stare de tulburare, de incertitudine, de frământări riscăm să stricăm tot ce am făcut bun până acum şi chiar e păcat“, a punctat Ponta. 

Iar sursele noastre din PSD spun că n-a fost vorba nicidecum de o decizie luată în tandem. 

Ironie: Ponta a demisionat de ziua lui Băsescu

Premierul Victor Ponta şi-a dat dat demisia în ziua în care principalul său adversar politic din ultimii ani, fostul preşedinte Traian Băsescu, a împlinit 64 de ani. 

„Victor Ponta a făcut ce trebuia. Este un mare cadou pentru România. Mă bucur că a coincis cu ziua mea“, a reacţionat Băsescu.  

Tot ca o ironie, ieri s-au aflat la Bucureşti opt şefi de stat din Uniunea Europeană, care participau la un summit găzduit de preşedintele Klaus Iohannis. Din 5 iunie, de când procurorii au dispus începerea urmăririi penale pe numele său, Victor Ponta a devenit nefrecventabil pentru ceilalţi lideri europeni. 

„Va fi foarte bine receptată în afară demisia lui Ponta. Se demonstrează că România este un popor viu“, a conchis Băsescu. 

Mai multe ştiri despre demisia Guvernului 

Noul Guvern, în formare. Mircea Duşa, propus de PSD premier interimar. PNL cere alegeri anticipate

Victor Ponta a demisionat. Ce trebuie să facă acum Klaus Iohannis

Victor Ponta a demisionat. PNL cere alegeri anticipate. Blaga: acesta este mandatul cu care vom merge la Cotroceni

Reacţii la demisia lui Victor Ponta. Traian Băsescu: „Este un mare cadou pentru România“

De ce a demisionat Victor Ponta: „Sper ca depunerea mandatului meu să satisfacă aşteptările celor care au protestat“

Victor Ponta a demisionat. Mesajul românilor din SUA: Nu mai tăceti, nu mai plecaţi capul, nu mai închideţi ochii!

Victor Ponta a demisionat. Ce urmează şi ce spune Constituţia

Demisia premierului Victor Ponta a făcut înconjurul lumii

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite