Culise. Planul PNL – UDMR: anticipate - IGEN, primari aleşi în două tururi - NU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor şi Ludovic Orban au o elaţie din ce în ce mai apropiată
Kelemen Hunor şi Ludovic Orban au o elaţie din ce în ce mai apropiată

Maghiarii susţin alegerile anticipate, cu condiţia ca Guvernul Orban să nu impună alegerea primarilor în două tururi de scrutin, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Există şi o cale de mijloc: Guvernul să forţeze modificarea sistemului electoral, iar UDMR să se alieze, conjunctural, cu PSD, însă în avantajul PNL.

Într-o discuţie purtată la finalul lunii decembrie, Kelemen Hunor i-a transmis premierului Ludovic Orban că UDMR susţine alegerile anticipate, cu o condiţie: Guvernul să nu modifice sistemul electoral pentru alegerile locale, aşadar primarii  să fie aleşi în continuare într-un singur tur de scrutin. De ce se teme UDMR de două tururi? În localităţile unde trăiesc, aproape în egală măsură, români şi maghiari, partidele româneşti s-ar putea alia în turul doi, astfel încât să impună un primar, în dauna UDMR. Astfel, partidul condus de Kelemen Hunor ar pierde câteva zeci de primării, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Aşadar, maghiarii preferă alegeri anticipate, unde oricum nu riscă nimic: şansele ca UDMR să nu depăşească pragul electoral de 5% sunt infime. Chiar şi în ciuda unui eventual eşec istoric, UDMR are ca plasă de siguranţă pragul alternativ: să obţină un scor de 20% în minimum patru circumscripţii, barem facil, în condiţiile în care Harghita, Covasna, Mureş, Satu Mare şi Bihor sunt judeţele unde UDMR bifează lejer 20%.

Pe termen scurt, interesele Guvernului nu coincid cu doleanţele UDMR. Liberalii sunt cotaţi la aproape 40% în ultimele sondaje, deci ar avea prima şansă să câştige alegerile anticipate şi să impună viitorul premier. Însă, ca să ajungă la anticipate, există două soluţii: fie premierul demisionează, fie trece o moţiune de cenzură. Planul unui pact transpartinic pentru anticipate nu e fezabil. Varianta demisiei pică din start, susţin surse guvernamentale pentru „Adevărul“. În cazul în care Ludovic Orban renunţă la funcţie de bună-voie, nu mai poate rămâne premier interimar, deci iese din jocul puterii timp de trei luni, cât durează organizarea scrutinului. Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să numească un premier interimar din rândul miniştrilor, deci Ludovic Orban ar pierde prim-planul.

Aşadar, mai rămâne variata moţiunii de cenzură. PSD şi UDMR au anunţat că vor depune moţiune dacă Guvernul modifică legislaţia electorală, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. Astfel, Guvernul ar putea dinadins să-şi angajeze răspunderea pe schimbarea legii electorale, tocmai pentru a provoca PSD să depună moţiune. Social-democraţii, sprijiniţi de UDMR şi de câţiva parlamentari de la ProRomânia, ar putea trânti Guvernul Orban, deci s-ar bifa primul pas pentru anticipate. Apoi, Parlamentul trebuie să mai respingă două propuneri de premier şi s-ar ajunge la urne. În paralel, alegerea primarilor ar rămâne într-un singur tur de scrutin, pentru că o lege modificată prin angajarea răspunderii nu poate intra în vigoare dacă Guvernul cade între timp la testul moţiunii de cenzură. Astfel, în final, toate partidele implicate şi-ar atinge obiectivele: PNL ar provoca alegeri anticipate, pe care le va câştiga detaşat. PSD şi UDMR şi-ar conserva majoritatea primarilor prin sistemul electoral într-un singur tur. Ulterior, PSD merge în Opoziţie, unde se află şi azi (deci nu pierde nimic), iar UDMR poate fi cooptat la guvernare. Potrivit unor surse politice, în cazul în care PNL va atinge 40% la anticipate, tandemul Iohannis-Orban ar prefera o guvernare alături de UDMR şi de minorităţi, în detrimentul USR, care ar rămâne pe dinafară.

Posibil calendar electoral

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunţat că „deciziile sunt luate”, astfel încât să se organizeze alegeri parlamentare anticipate „cel mai târziu în aprilie“. În condiţiile în care e nevoie de trei luni pentru organizarea alegerilor, ar însemna ca Guvernul Orban să pice în luna ianuarie, lucru puţin probabil. Potrivit surselor „Adevărul“, o moţiune de cenzură ar putea trece în luna februarie, iar alegerile anticipate să fie organizate în luna iunie, cu o săptămână înainte sau după alegerile locale. CCR interzice comasarea celor două scrutine. „Organizarea alegerilor anticipate se poate face înainte de locale, cu două săptămâni, cu trei săptămâni, cu o săptămână, în funcţie de calendar şi eu susţin organizarea alegerilor anticipate, din mai multe motive“, a spus Kelemen Hunor. „Din 2012, de când a picat Guvernul Ungureanu, de mai bine de şapte ani şi jumătate suntem permanent într-o instabilitate politică guvernamentală. Am avut nouă guverne din 2012. Ar trebui să închidem cât mai repede această instabilitate guvernamentală şi de aceea am câştiga mai mult de jumătate de an, dacă am reuşi să organizăm alegerile anticipate undeva înainte de locale. Astea sunt argumentele mele, ca să închidem această perioadă şi să încercăm să facem proiecte pe termen mediu şi lung“, a spus Kelemen Hunor.

De şapte ani şi jumătate suntem permanent într-o instabilitate politică. Am avut nouă guverne. Kelemen Hunor, lider UDMR
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite