Culise: Negocierile dintre Firea şi Ponta nasc disensiuni în PSD şi Pro România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta este în prezent într-o cursă contra cronometru care să-i asigure un viitor în politică. „Ţinta lui Victor sunt prezidenţialele din 2024, iar pentru asta face tot ce îi stă în putinţă să se propulseze ca lider al stângii”, au declarat pentru Adevărul surse politice.

Astfel, liderul Pro România încearcă să-şi tranzacţioneze cât mai scump procentele din sondaje în schimbul unei alianţe politice cu Gabriela Firea la nivelul Bucureştiului. Această mişcare este, desigur, contestată atât în interiorul Pro România, cât şi în PSD. “Victor Ponta dă dovadă de aceeaşi naivitate care l-a costat scump în trecut, un bun exemplu fiind încrederea pe care a afişat-o faţă de fostul premier Mihai Tudose, cel care a părăsit Pro România fără să ezite, când a avut ocazia şi a revenit în PSD după ce şi-a asigurat viitorul politic”.

Calculul lui Victor Ponta, spun sursele citate mai sus, se bazează strict pe o promisiune a cuplului Pandele-Firea că dacă îi susţine pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, Victor Ponta va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale viitoare. “Doar că în patru ani se vor petrece multe, iar ambiţiile cuplului Firea-Pandele nu vor fi stăvilite când aceştia, odată văzuţi cu sacii în căruţa Primăriei, vor încerca să preia PSD şi apoi să aspire, prin Gebriela Firea la cea mai înaltă funcţie în stat. Şi asta o ştiu şi o susţin, ce-i drept nu prea vocal, mulţi dintre oamenii colegii lui Ponta din Pro România”.

Pro România se transformă în balama pentru PSD la Capitală

Argumentele lui Ponta sunt că Pro România nu poate să câştige în teren bătăliile electorale din acest an şi, mai cu seamă, alegerile din Bucureşti. De aceea, Victor Ponta vrea să le asigure la masa negocierilor. Iar strategia sa vizează, mai nou, alinierea Pro România în siajul Gabrielei Firea cu scopul de a capitaliza cât mai mult din încrederea de care se bucură Primarul Capitalei.

Astfel, la nivel public Victor Ponta transmite de ceva vreme mesajul că este deschis unei alianţe la nivelul Bucureştiului, încercând să convingă opinia publică de faptul că Pro România este un partid responsabil şi să disimuleze faptul că el personal a ajuns să nu mai conteze la nivelul electoratului de stânga din Capitală.

Totodată, un alt obiectiv al acestei stratageme puse în aplicare de liderul Pro România este de a intra pe sub fusta electorală a Gabrielei Firea şi de a încerca o validare la nivelul electoratului din Bucureşti. Opozanţii acestei idei argumentează, sub umbrela anonimatului, deocamdată, că acesta e un calcul greşit, setat doar pe termen scurt şi nu ajută la construcţia cea mai importantă şi de durată a Pro România - preluarea, într-o formulă, a PSD şi prezidenţialele din 2024.

Firea, interesată de „captura“ Ponta

Pe de altă parte, Primarul actual al Capitalei este extrem de interesat să realizeze o alianţă mai largă a partidelor de stânga, deoarece fără aceasta realegerea ei este în mare pericol. Firea e conştientă că nici cu această Alianţă de faţadă nu adună voturile necesare, dar cel puţin şi ea şi PSD au cu cine împărţi pierderile în caz de eşec.  

Totodată, ”domesticirea” lui Victor Ponta îi creează Primarului Capitalei şi un avantaj de ordin simbolic. Astfel, la nivel politic, Gabriela Firea poate vântura în acest moment, ca pe un trofeu, ”captura” lui Victor Ponta şi se poate poziţiona în calitate de principal lider de stânga, în dauna celui de la Pro România.

Înţelegerea pe sub masă dintre Gabriela Firea şi Victor Ponta nu este însă nici pe placul unor lideri PSD. Mai ales în teritoriu există foarte mulţi lideri nemulţumiţi de faptul că, printr-o alianţă electorală cu Pro România, Gabriela Firea îi face un serviciu celui care a încercat să distrugă partidul. Totodată, o altă nemulţumire este legată şi de faptul că tocmai Pro România a fost partidul care a scos PSD de la guvernare în toamna anului trecut. Pe de altă parte, aşa cum am arătat, numărul nemulţumiţilor din Pro România creşte, aceştia simţindu-se trădaţi de Victor Ponta, prin negocierile pe care le poartă în nume personal cu Gabriela Firea şi PSD. Şi asta pentru că mulţi dintre liderii care l-au urmat pe Victor Ponta, în special la nivel local, s-au angajat într-o luptă ireconciliabilă cu partidul din care au făcut parte până nu demult, mergând în linia trasată de liderul său, de sabotare a PSD”, au mai declarat surse citate mai sus.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite