Culise. Cum a încurcat agentul „00-Vlase“ suspendarea lui Iohannis. Pe cine voia Dragnea să instaleze la şefia SIE

Culise. Cum a încurcat agentul „00-Vlase“ suspendarea lui Iohannis. Pe cine voia Dragnea să instaleze la şefia SIE

Gabriel Vlase ar putea deveni şeful spionilor

Preşedintele PSD Liviu Dragnea l-ar fi vrut pe Claudiu Manda la conducerea SIE, potrivit unor surse politice. Preşedintele Klaus Iohannis i-a dejucat însă planul şi l-a propus pe Gabriel Vlase, unul dintre vicepreşedinţii PSD apropiaţii de Mihai Tudose. Dilema lui Dragnea: să lase şefia spionajului pe mâinile unui om de partid, dar care nu-i este loial, sau să pornească un război total cu şeful statului? Răspunsul, după sentinţa de joi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Klaus Iohannis şi liderul PSD Liviu Dragnea caută să se anihileze reciproc, iar la mijloc sunt prinse instituţii ca SIE şi DNA. „Adevărul“ vă prezintă culisele mutărilor calculate în ultimele zile la Cotroceni, dar şi în Kiseleff. Surse politice au confirmat pentru „Adevărul“ că liderii PSD plănuiau să-l suspende miercuri pe şeful statului, când deja Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate într-o şedinţă comună. Potrivit Constituţiei, preşedintele poate fi suspendat numai cu votul celor două Camere. În hotărârea de suspendare, coaliţia PSD-ALDE ar fi invocat refuzul preşedintelui de a semna revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Totodată, şeful statului urma să fie acuzat că a tergiversat desemnarea unui nou şef SIE, în condiţiile în care spionajul românesc nu mai are director plin de doi ani, de la demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. Nu întâmplător PSD alesese ziua de miercuri. Joi e programată sentinţa lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, iar o eventuală suspendare a preşedintelui ar fi pus presiune pe Justiţie, potrivit unor surse din tabăra social-democrată.

Klaus Iohannis a încercat să dejoace planul PSD şi, inopinat, l-a propus pe deputatul PSD Gabriel Vlase la şefia SIE, tocmai pentur a omorî un capăt de acuzare. În plus, generalul Silviu Predoiu, care asigură momentan conducerea SIE, va ieşi la pensie în luna august. 

Unul dintre vicepreşedinţii PSD a declarat pentru „Adevărul“ că, imediat după ce Iohannis ar fi fost suspendat, Călin Popescu Tăriceanu, din postura de preşedinte interimar, ar fi demis-o pe şefa DNA şi l-ar fi instalat la conducerea SIE pe Claudiu Manda, actualul şef al Comisiei pentru controlul SRI din Parlament. Sursele citate susţin că Liviu Dragnea le-a spus apropiaţilor că-l apreciază pe Manda pentru modul în care se luptă cu „statul parelel“ . În plus, Manda este partenerul de viaţă al Liei Olguţa Vasilescu, unul dintre oamenii de încredere ai lui Dragnea.

Iohannis l-a lăsat în offside pe Dragnea
Ca să evite planul PSD, şeful statului a ales să propună la şefia SIE un deputat social-democrat, dar care să nu-i fie loial lui Dragnea. Gabriel Vlase, care a condus în trecut Comisia SIE din Parlament, a fost în tabăra lui Mihai Tudose în conflictul pe care fostul premier l-a avut cu Liviu Dragnea. Totuşi, relaţia lui Vlase cu liderul PSD este una paradoxală. „Ştie toată lumea că nu e printre favoriţii lui Dragnea, dar cu toate astea l-a însoţit recent în vizita din Elveţia. Dragnea n-a vrut să-l pună ministru, aşa cum îşi dorea Vlase, dar l-a pus vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În plus, Vlase este şi vicepreşedinte PSD, ales la uiltimul Congres, când Dragnea şi-a impus oamenii în conducere“, au explicat surse din PSD pentru „Adevărul“.

Liviu Dragnea a fost luat prin surprindere de propunerea lui Iohannis. „În primă fază, a dat câteva mesaje în partid că s-a impus din nou în faţa lui Iohannis şi aşa a ajuns Vlase să fie nominalizat. Deşi nu i-a convenit, era greu să explice de ce nu acceptă la şefia SIE un vicepreşedinte PSD. Cu astfel de cadouri nu te întâlneşti toată ziua“, susţin sursele citate. Astfel, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a anunţat că marţi Parlamentul va vota noul director al SIE. „Cred că Gabriel Vlase este cea mai potrivită propunere“, a spus Neacşu, mâna dreaptă a lui Dragnea.

Ca să citez un clasic în viaţă, această adresă (propunerea lui Gabriel Vlase pentru şefia SIE – n.r.) aduce mai multe întrebări decât clarificări. O să o citesc până o să înţeleg.

Liviu Dragnea, preşedinte PSD

Numai că Liviu Dragnea s-a răzgândit. „Am primit o adresă de la preşedinte, şi eu şi Călin Popescu Tăriceanu, cu o propunere pentru SIE. Ca să citez un clasic în viaţă, această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări, o să o citesc până o să înţeleg, poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă, o să vă comunic“, a spus Dragnea, sâmbătă, la şcoală de vară a PSD, ironizându-l pe Iohannis, clasicul în viaţă.

Potrivit unor surse politice, PSD nu-l va mai instala marţi pe Gabriel Vlase la şefia SIE, de teamă să nu piardă partidul. „Marţi era programat votul pentru Vlase, iar joi Liviu Dragnea e programată decizia în dosarul cu Protecţia Copilului Teleorman. În cazul în care îl pune marţi pe Vlase şef la SIE, apoi joi primeşte condamnare, Dragnea riscă să rămână fără partid“, au declarat sursele citate pentru „Adevărul“.

Vlase îşi face lobby
Gabriel Vlase este unul dintre apropiaţii fostului premier Mihai Tudose, care, în aceste zile, sprijinit şi de Victor Ponta, încearcă să atragă de partea sa mai mulţi parlamentari PSD nemulţumiţi de modul autoritar în care Dragnea conduce partidul. Aşadar, instalarea lui Gabriel Vlase la şefia SIE ar însemna un argument în plus pentru unii parlamentari PSD care momentan şovăie. „Orice tragere de timp sau refuz din partea lui Liviu Dragnea este înca un gest iresponsabil. Chiar dacă cel propus nu este din Teleorman şi nici din «Grupul Teldrum» nu văd niciun motiv rezonabil de respingere“,  a comentat Victor Ponta nominalizarea lui Gabriel Vlase.

Potrivit unor surse din PSD, Gabriel Vlase a purtat mai multe discuţii individuale cu parlamentarii social-democraţi, încercând să pună presiune pe Dragnea pentru a vota instalarea sa la şefia SIE. De partea cealaltă, sursele citate susţin că, în cazul în care va fi condamnat cu executare, Liviu Dragnea va refuza să-l voteze pe Gabriel Vlase la SIE şi-l va acuza că este omul lui Iohannis în PSD.

Gabriel Vlase mi-a făcut o impresie foarte bună şi cred că ar fi potrivit la SIE.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte ALDE

Tăriceanu îl vrea pe Vlase la SIE
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine numirea deputatului PSD Gabriel Vlase la şefia SIE, în ciuda faptului că Liviu Dragnea ezită. „E un om care mi-a făcut o impresie foarte bună şi cred că ar fi potrivit la SIE. Are experienţa necesară, a fost preşedintele Comisiei SIE, nu văd motive să nu îl votăm, nu am rezerve cu privire la loialitatea lui. Nu am stabilit calendarul audierii, dar exită termene în care trebuie să ne încadrăm, e o obligativitate“, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

 

citeste totul despre: