Culise. Cum a ajuns Viorica Dăncilă să ceara protecţia „statului paralel“

Culise. Cum a ajuns Viorica Dăncilă să ceara protecţia „statului paralel“

Viorica Dăncilă are spatele asigurat

Viorica Dăncilă are protecţie SPP începând de luni, au confirmat surse politice pentru Adevărul. Decizia premierului vine la un an după ce Liviu Dragnea i-a cerut să renunţe la pază şi protecţie, pe motiv că şeful SPP, generalul Lucian Pahonţu, e omul statului paralel. Sursele citate susţin că răzgândirea Vioricăi Dăncilă vine pe fondul agendei încărcate cu întâlniri la cel mai înalt nivel, în contextul în care România a preluat şefia UE.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sursele citate susţin că şi ceilalţi miniştri care fac parte din CSAT vor avea parte de SPP, mai puţin Carmen Dan (Interne) şi Gabriel Leş (Apărare), care sunt protejaţi de serviciile de infromaţii interne ale celor două ministere. Preşedinţii celor două Camere, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, nu au făcut solictare pentru protecţia SPP, susţin sursele citate. 

Decizia premierului de a solicita paza şi protecţia SPP vine în contextul preşedinţiei române a UE, au declarat penru Adevărul surse guvernamentale. În următoarele şase luni, Viorica Dăncilă are programate multe întâlniri cu oficialii europeni şi încearcă să evite noi dezastre de imagine. 

În luna septembrie, Viorica Dăncilă nu a ajuns la întâlnirea cu şeful Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker. Liderul european a aşteptat-o câteva minute la Aeroportul Băneasa, după care a plecat. Guvernul a motivat că Delegaţia Comisiei Europene în România transmis o oră de aterizare greşită, apoi SPP l-a preluat pe Juncker şi l-a dus direct la hotel. Potrivit unor surse politice, SPP chiar a mai dat o tură de pistă în speranţa că apare Dăncilă.

În ianuarie anul trecut, liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe seful SPP, Lucian Pahontu, ca s-a implicat "mai mult decat era cazul" in Guvern.

"L-am vazut pe Mihai Tudose cum a evoluat dupa ce nu a mai fost prim ministru, chiar i-am multumit azi, a devenit acelasi coleg deschis si glumet. Poate tensiunea de acolo, poate influentele. N-avem de unde sa stim acum, dar asta nu inseamna ca pana la urma nu vom afla. Mai multi colegi mi-au spus ca seful SPP-ului a fost implicat mai mult decat era cazul. Domnului Paul Stanescu i s-a spus ca undeva prin martie eu o sa fiu executat si dumnealui poate sa fie seful partidului. Poate ca i s-a spus si lui Grindeanu, lui Tudose, nu stiu", spunea Dragnea la Antena 3. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: