Alina Gorghiu, dincolo de activitatea sa în Parlament, care este destul de bogată, sau de expertiza juridică, şi ea dovedită în mai multe intervenţii, a devenit cunoscută cu adevărat odată cu Klaus Iohannis. Până ce Iohannis nu a ajuns la conducerea PNL, Alina Gorghiu nu a ocupat vreo funcţie în liga mare a partidului. Ulterior, însă, implicarea sa în campania pentru alegerile prezidenţiale, poate cea mai vizibilă de la nivelul PNL, i-a adus notorietatea vitală oricărei tinere politiciene şi funcţia de vicepreşedinte PNL.

Anunţul candidaturii sale de ieri, sprijinite de Klaus Iohannis, l-a destabilizat pe Ludovic Orban, bărbat cu experienţă de partid, şi l-a pus în faţa unei lupte greu de purtat: cu mănuşi de catifea. Orban a pierdut, în cele din urmă, dar războiul nu a fost tocmai câştigat.

Asta pentru că, dacă Alina Gorghiu are în acest moment, totuşi, o problemă, aceea este că nu a fost aleasă natural, nu a trecut printr-un proces care, la final, ar fi impus-o drept lider de drept al liberalilor. Nu faptul că este femeie are importanţă, ci faptul că nu are anvergura unui Tăriceanu de pe vremuri, nici magnetismul lui Antonescu, din perioada în care aleşii stingeau ţigările la jumătate, în pauze, doar ca să îl audă vorbind şi nici nu beneficiază de profilul lui Klaus Iohannis. În principiu, moneda sa de schimb este susţinerea pe care i-a arătat-o Klaus Iohannis şi cu aceea poate negocia, dublată, desigur, de avantajul "prospeţimii" invocate de veteranii PNL, precum Mircea Ionescu Quintus.

Soarta ei este, carevasăzică, în mâinile preşedintelui ales, iar asta nu are legătură cu faptul că este femeie, ci cu faptul că liberalii, dornici să îi facă pe plac liderului lor, au decis să promoveze persoana agreată de el. Ar fi putut fi, la fel de bine, un bărbat, iar problema lui ar fi fost aceeaşi: măsura în care reuşeşte să se impună ca lider şi în care reuşeşte, de exemplu, să folosească avantajul tinereţii. Nu de alta, dar s-au mai votat oameni pe motiv că sunt tineri şi s-a dovedit că, de pildă, corupţia nu are vârstă.

Astăzi, adevăratul preşedinte al PNL a fost reconfirmat, iar el este Klaus Iohannis. O mică dovadă în acest sens a fost şi zvâcnirea lui Crin Antonescu, care a optat pentru Ludovic Orban, deşi cei doi nu sunt tocmai amici. Duelul între garda nouă şi cea veche, între Iohannis şi Antonescu s-a încheiat cu un rezultat care a dovedit, ca de atâtea alte ori, că liberalii îşi ascultă, în general, liderul, fie el informal sau formal, deşi tind mai mult decât alte partide să se abată de la normă.

Misiunea lui Gorghiu, în calitate de proaspăt preşedinte al PNL, este oarecum legată de cea a lui Iohannis: amândoi trebuie să inspire respect echipelor care îi susţin şi să nu lase vreo clipă impresia că ar fi manevrabili. Dacă dinamica relaţiei Preşedinţie-PNL este, poate, previzibilă, cel mai important indiciu al tăriei de care va da dovadă Alina Gorghiu se găseşte în modul în care va reuşi să facă opoziţie PSD-ului.

Până la probele "bărbăţiei" lui Gorghiu, Ponta i-a sugerat deja că îi cere prietenia, pentru o colaborare ca pe vremea USL, iar Ludovic Orban a dat de înţeles că e uşor lipsită de experienţă şi de "bagajul de cunoştinţe necesar". În general, liderii politici au felicitat-o, cel mai probabil ca semnal că se solidarizează cu opţiunea prezidenţială, dintr-o pornire legată, desigur, de temerile izbucnite după votul din 16 noiembrie. Dacă lor, celor care acum îşi promovează reforma şi apropierea de Cotroceni, le e  frică de Iohannis, dar mai ales de votul popular, rămâne o întrebare la care doar timpul poate răspunde şi de al cărei răspuns depinde, poate, chiar viitorul PNL: cui îi e frică de Alina Gorghiu? Diaspora nu va putea ţine loc de opoziţie simbolică la nesfârşit.