Cu cine şi unde va face următoarea „fotografie de familie istorică“ viitorul preşedinte al României?

Nu vă grăbiţi cu răspunsul deoarece, veţi vedea, este foarte greu de dat în condiţiile în care toate elementele scenei clasice se află în mişcare şi, mai ales, din tavan, pesemne datorită unei dereglări strategice în funcţionarea unor mecanisme, coboară şi se ridică, haotic, fundaluri concepute nu numai pentru piesa care e pe afiş, ci şi altele, mai vechi sau pentru reprezentaţii aflate în repetiţii finale.

Asta introduce fie hilaritate, fie mare supărare la public, în dreptul său de a vedea comedia pentru care dăduse banii. Plus o stare de demenţă uşoară care riscă să scape uşor de sub control în cazul actorilor, biete fiinţe recitatoare de roluri fixe.

Suntem într-un asemenea moment. Pe cale de consecinţă, asist periodic, în locuri discrete,  la conciliabule asupra întrebării care dă titlul acestui articol. Participă la aceste discuţii-negocieri nişte personaje al căror nume nu va fi niciodată cunoscut marelui public, dar care au o misiune fundamentală: aranjarea cadrului formal protocolar al marii întâlniri de familie care marchează finalul unei reuniuni de tip Summit. Este o punere în scenă care necesită o specializare extremă deoarce vectorii care trebuie combinaţi se vor uni într-o imagine unică de putere, caracteristică pentru raporturile existente în momentul respectiv între fiecare dintre actorii prezenţi pe scena vizibilă, transmiţând sugestii super-discrete despre modul în care, pe viitor, au decis să joace împreună sau, dimpotrivă, să-şi pregătească aliniamentele de luptă. Există şcoli de protocol în care sunt pregătiţi experţii în “fotografii de familie”, iar tradiţia sovietică în domeniu este citată ca excepţională prin manualele cu detalii care trebuiau memorate tocmai deoarece prezenţa sau lipsa unuia trimitea un semnal politic foarte precis la nivel de ierarhia prezentă şi viitoare a puterii.

Drept care, acum, aceste “fotografii de familie” sunt descifrate de experţi care fac seturi de rapoarte în care se notează evoluţia unui personaj faţă de centrul pozei, tipologia zâmbetului, direcţia privirii, decontractarea sau stressul rea sau jucat, tipul de machiaj şi zonele în care a fost aplicat mai mult decât în pozele cu un an sau doi în urmă, semn posibil al unei maladii evolutive (sau/şi numărarea firelor de păr după ce s-a determinat dacă, da sau nu, personajul a suferit un implant capilar), estimarea computerizată a evoluţiei greutăţii corporale, semnele unor operaţii estetice, et. Adică tot ce poate fi un element de vulnerabilitate.

Dar, în acest moment, dereglarea jocurilor este atât de intensă încât nivelul de analiză şi proiecţie depăşeşte baletul formal al experţilor. Motivul este simplu şi îl menţionam, chiar dacă vă era aproape imposibil să credeţi în veracitatea analizei, cu ocazia discuţiilor prilejuite de Summitul de la Sibiu privind viitorul UE. Spuneam atunci că întreaga dezbatere, inclusiv îndestul de insipidul document final, declaraţie neangajantă decât la modul teoretic, plutea delicat într-un aer de fin de siecle, marcând, de fapt, sfârşitul unui proiect şi obligând la o reflecţie rapidă asupra a ceea ce avea să fie noua Europă. Iar liderii prezenţi ştiau că era ultima oară în care aveau să se întâlnească în formatul fostelor speranţe al unein Europe Unite fără probleme, zâmbăreaţă şi trecând prin toate felurile precum o magnfică raţă fermecată peste Styx, fără să-şi piardă nici măcar o pană. De aici, poate, acceptarea unei foarte neobişnuite (dar cât de sugestivă!) propunere românească de a face “fotografia de familie”, însinguraţi într-o piaţă goală, strânşi “la poză”, aşezaţi pe un podium de protocl care întărea impresia de straniu şi stingherală.

Poza semăna cu Europa: liderii erau acolo dar se gândeau la altceva, făceau act de prezenţă ştiind că, inevitabil, acolo se încheia o etapă de existenţă în istoria tabloul Europei Unite şi nu puteau să spună onorabilei asistenţe ce anume i se pregătea.

Drept care, acum, întrebarea foarte serioasă este dacă, într-un fel sau altul, se pot negocia următoarele 3+1 fotografii de familie care vor arăta ce mai este şi ce mai vrea să fie Uniunea Europeană, în ce formulă de alianţe şi putere, în ce raporturi cu NATO şi pregătindu-se de şocul contactului cu Eurasia. Cred că ceea ce urmează este cel mai dificil - şi s-ar putea chiar destul de dureros – episod de adaptare al Europei la noi realităţi de la cel de-al doilea Război Mondial încoace.

Va urma, la Londra, pe 3 -4 decembrie, un Summit NATO pus deja sub semnul celui mare scandal intern din istoria Alianţei, atacul neverosimil de dur formulat de Macron care a spus că NATO se află în stadiul de moarte cerebrală. Curg acum materiale elaborate de grupele de studii avansate şi prospecţie strategică- ale unor servicdii de informaţii care vorbesc deschis despre posibilitatea ca Franţa, pe modelul deciziei de odinioară a lui de Gaulle, să se retragă din comandamentul militar al NATO sau, in extremis, să părăsească de tot Alianţa în semn de nemulţumire faţă de relaţia dramatic de tensionată cu SUA. Perspective simiulare invocate în cazul Turciei pentru care o serie dintre statele membre ar putea cere măsuri de suspendare, izolare sau chiar excludere.

Greu de imaginat cu va arăta fotografia de famile şi cine şi cum va zâmbi la comandă.

Al doilea moment cu fotografie de familie incertă este viitorul Consiliu European (12-13 decembrie) unde va avea loc o mare bătălie de principii care s-ar putea să se transforme în bătălie deschisă pe tema bugetului multianual, politicii de coeziune şi, în fundal, pe tema politicii de extindere ajunsă acumîn punct mort din cauza deciziei Franţei de a bloca procedurile şi de a cere o schimbare totală de criterii.  Sigur că ei vorbesc despre Macedonia de Nord şi Albania dar, de fond, discuţia majoră priveşte Ucraina (şi, total în subsidiar, R.Moldova), chestiune ce s-ar putea lumina oarecum la Summitul din această lună de la Paris în Formatul Normandia. Altă fotografie de familie cu implicaţii globale.

Dar, de departe, cea mai aşteptată fotografie de familie a perioadei viitoare ar fi una care să consemneze, după ani şi ani de negocieri mai mult decât complicate, un proces de preschimbare a jocurilor profunde în care sunt insertate şi toate elementele de care am pomenit până acum. Întrebarea este simplă: cine va figura în următoarea fotografie de familie pe 9 mai 2020 în Piaţa Roşie cu ocazia parăzii militare de Ziua Victoriei, în condiţiile în care Trump a declarat că acceptă cu plăcere invitaţia lui Putin. Modificând fundamental echilibrele care se vor ţese la nivelul celor patru sau cinci trapte ale podiumului de onoare.

Un podium care, cu siguranţă, nu va mai arăta aşa, redus doar la participarea tradiţională a liderilor din proiectul Eurasia şi a membrilor Organizaţiei de cooperare la la Şanghai.

Ce va fi atunci?

Va fi doar o revanşă istorică a echipei Putin pentru umilinţa din 2015 când Rusia nu a fost invitată la festivităţile majestuoase orranizate de occidentaliu pentru a marca încheierea celui de-al Doilea Război Mondial precum şi refuzul lor în bloc de a participa la ceremoniile de la Moscova pentru a sancţiona implicarea Moscovei în conflictul din Ucraina? Sau va fi ceva cu mult mai mult, deschizând mnarea reechilibrare politică, militară şi diplomatică precum şi harta noilor zone de influenţă, aşa cum se negocia în vara şi toamna lui ’89?

Acea poză de familie s-ar putea să fie cheia viitoarei lumi care se discută acum intens între marii parteneri ai viitoarei soluţii de supravieţuire non-ideologică. Există acele planuri şi acele hărţi? Sigur că da. Le veţi putea consulta pe cele mai interesant într-un serial despre “subteranele istoriei” pe acest blog.