Cu onoarea de politician cum rămâne, Domnule Prim-Ministru?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Onoarea pentru un politician, dacă există, este la fel de utilă ca bicicleta în mijlocul oceanului. Astăzi, PNL şi-a bătut deja un prim cui în coşciugul politic. Am curajul să spun că ar fi un miracol, dacă la următoarele alegeri, PNL ar mai atinge pragul electoral.

Oricât ar începe unii comentatori să critice tot ce voi scie aici, oricât vor încerca să mă acuze că dacă încep să critic PNL, aş fi automat ”pro-PSD”, aş pune declaraţiile lor pe seama unui singur aspect: incapabili să prevadă parcursul unor oameni politici, sau cursul unor chestiuni politice, ei obişnuiesc să critice orice opinie. O critică fiindcă nu sunt capabili să scrie propriile opinii.

            Reamintesc faptul că, încă din momentul audierii lui Florin Cîţu pentru portofoliul Finanţelor Publice în Guvernul Orban, atunci când bătea câmpii despre Tezaurul din Rusia, am spus că pălăria de ministru era mult prea mare pentru capul domnului Cîţu (https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/mirajul-guvernarii-si-delicata-chestiune-a-1980092.html ). Faptul că PNL a mers mai departe cu eroarea de a-l pune Premier pe Florin Cîţu arată că acest partid este complet depăşit de situaţie. Nu are rost să spun acum cine a fost cel mai bun Premier din ultimii 31 de ani. Spun doar atât, după ce l-am auzit vorbind azi pe domnul Florin Cîţu, sunt convinsă că va rămâne cel mai slab Prim-Ministru liberal din întraga istorie a PNL, de aproape 146 de ani.

            Nu cred că sunt eu singura care l-am auzit, la finalul unei conferinţe de presă unde a fost stânjenit vizibil şi de unde nu ştia cum să plece mai repede din faţa ziariştilor care l-au tratat cu un respect demn de un Papă şi  nu de un biet politician de pe Dâmboviţa, spunând următoarele vorbe: ” Mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în cel de guvernare”. Răspunsul a fost dat la întrebarea unuii reporter Antena 3 (reporterul l-a întrebat pe Premier, exact când acesta îşi lua ”la revedere”, căutând să plece de la pupitru) care voia să ştie de ce una s-a afirmat la învestirea Guvernului Cîţu şi alta se petrece acum când bugetul pe 2021 este în chinurile facerii.

Am auzit multe replici care te blochează pur şi simplu, este cunoscut faptul că politicienii una spun în campaniile electorale şi alta fac la guvernare, dar până acum niciun Premier de la primul guvern românesc modern, învestit în ianuarie 1862 şi până azi nu a fost în stare de o asemnea sfidare. Adică, orice om raţional din România ar traduce vorbele lui Florin Cîţu prin ”aţi fost atât  fraieri să ne credeţi?”

Ca să nu se apuce comentatorii să găsească cine ştie ce explicaţii la ceea ce scriu acum, aş vrea să invit pe toată lumea să caute pe Internet declaraţia publică a lui Florin Cîţu din 30 decembrie 2020 (eu ataşez aici un link: https://www.mediafax.ro/social/florin-citu-anunta-ca-salariile-bugetarilor-vor-fi-inghetate-la-nivelul-celor-din-decembrie-2020-19828963 ), când a spus că sunt bani şi pentru pensii şi pentru vouchere de vacanţă ( sectorul Horeca ”este o prioritate” a spus atunci Florin Cîţu). Aşadar, nu numai în campania electorală a promis PNL ”câte în Lună şi în stele” ci şi public, după învestirea Guvernului. O fi uitat azi Premierul Cîţu că din toamna anului 2019, până în decembrie 2020, la Finanţe a fost un politician PNL, pe numele lui Florin Cîţu? Acelaşi personaj, pe care, fără voia mea, îl fac popular amintindu-i numele a mai spus ” Vorbim de cheltuieli care nu pot fi susţinute de această economie, cheltuieli care au fost crescute din pix în ultimii patru ani de zile”. Din ultimii patru ani, din noiembrie 2019 până în decembrie 2020, adică un an,  la Finanţe, titular a fost un politician pe nume Florin Cîţu. Aşadar, Premierul Florin Cîţu îl critică pe Ministrul de Finanţe Florin Cîţu.

Din păcate PNL a învăţat mai bine decât adversarii lor, comuniştii, ura de clasă. Zilnic, pe posturile de televiziune fidele liberalilor, se face o învrăjbire mediatică, în sensul că mediul privat este asmuţit la mediul de stat. Adică mediul privat este exploatat iar mediul de stat este exploatatorul.

Să spunem că bugetarul X, un cadru didactic de exemplu, contribuie la bugetul de stat prin impozitele pe care le plăteşte. El nu produce mărfuri ci educă oameni care vor lucra fie la stat, fie la privat. El plăteşte chirii, facturi, taxe locale, impozite, pune combustibil în maşina personală, merge la un hypermarket, deci cheltuie veniturile nete la bugetul de stat şi în mediul privat. Atunci cum este bugetarul acel ”parazit” cum îl etichetează presa favorabilă liberalilor? Nu tot mediul privat produce marfă. Sunt numeroase firme care cumpără de undeva şi vând către populaţie.

Evident, sunt multe lucruri care trebuie studiate încă (dovadă că încă nu avem gata bugetul pe 2021), dar este la mintea cocoşului că dacă au tăiat voucherele de vacanţă, asta nu ajută cu nimic mediul privat. Voucherele de vacanţă ale bugetarilor erau folosite la unităţile private de turism din România.

Guvernul va vedea cum bugetarii, dacă va trece şi pandemia asta cândva, vor răbda un an, dar anul următor îşi vor programa vacanţa în afara ţării. Sincer, o vacanţă programată din timp în Grecia, pentru două persoane costă tot contravaloarea în Euro a voucherului de 1450 RON. Nu va uita bugetarul lăsat fără voucher că unitatea de turism care îi accepta voucherul avea un preţ pe ziua de cazare când plătea cu banul jos şi altul dublu când dorea să plătească folosind voucherul. Aşadar, privatul îl jefuia pe faţă pe posesorul de voucher.

Aşa, domnul Cîţu va ”repune pe picioare” sectorul Horeca uitându-se cum prin hoteluri va bate vântul, fiindcă atunci când eşti tratat foarte bine peste graniţă ca turist cu un preţ mai mic nu eşti naiv să cheltui mai mult în România, doar că e ţara ta. Hotelul românesc este al unui investitor privat care poate nici nu este român. Care poate nici nu plăteşte taxele, aşadar nu-ţi iubeşti ţara petrecându-ţi vacanţa în mizeria din ţara ta, în locul curăţeniei din afară.

A tăiat domnul Cîţu gratuitatea la studenţi pentru transportul pe calea ferată? Nicio problemă, atât aşteaptă studenţii să voteze contra PNL la următoarele alegeri. Unde mai pui că tariful de 50% poate fi acordat şi de operatorii privaţi, aşa că tot CFR, compania naţională de transport feroviar va pierde. Aşadar, domnul Cîţu, ”ori este naiv, ori se preface”, ca să parafrazez o vorbă populară printre tinerii de ieri ai României.

Am să revin la chestiunea pensiilor. O bună parte din pensionarii de azi sunt cei aflaţi la maturitate, la Revoluţia din Decembrie 1989. Adică fix generaţia sacrificată când privatizările dezastruoase au distrus economia României. Mulţi oameni au trăit la limita sărăciei cel puţin 15 ani până la pensie, muncind cu ziua, muncind pe salarii mizere sau riscâdu-şi viaţa, ruinându-şi sănătatea în străinăttate, muncind în condiţii grele dar pe bani ceva mai mulţi decât în ţară. Nu toţi au reuşit să pună bani deoparte, nu toţi au putut munci cu documente sau suficienţi ani cât să aibă o pensie din afară. Aşadar, domnule Cîţu, aţi reuşit să vă bateţi joc de generaţia care a ieşit atunci în stradă, pentru libertate şi democraţie, în prima generaţie de membri PNL, fiindcă mulţi români, indiferent de meserie s-au înscris atunci în PNL. Mulţi dintre ei au făcut cunoştimnţă la propriu cu bâtele minerilor trimişi de Ion Iliescu pe propria spinare, sau pe propriile capete sparte.

Domnul Florin Cîţu, fost  economist-şef la ING Bank, a dat în judecată banca la care lucra când s-a considerat neîndreptăţit în urma concedierii, solicitând un milion de euro despăgubiri (https://www.stiripesurse.ro/fabulos-florin-citu-a-dat-ing-in-judecata-si-a-cerut-un-milion-de-euro-despagubiri_1621325.html ). În plus, nu a clarificat nici faptul că familia lui a primit prin retrocedare un teren al statului român  în valoare de 12 milioane euro la un kilometru depărtare de Domeniul Schiabil Transalpina. În prezent, statul român se  află în proces cu tatăl Premierului Cîţu. Site-ul economica.net l-a acuzat pe Florin Cîţu că atunci când era Ministru de Finanţe a desfiinţat Direcţia Generală Juridică din Ministerul de Finanţe prin HG 380 /2020 (https://www.economica.net/familia-ci-u-s-ar-afla-intr-un-proces-de-retrocedare-cu-ministerul-finan-elor_185412.html ). Azi, pe cine va trebui să apere domnul Cîţu? Statul român, al cărui Guvern îl conduce sau pe tatăl lui care se află în proces cu statul român.

Oare nu se gândeşte domnul Florin Cîţu, cu mintea care i-a mai rămas, că toţi cei cărora le-a tăiat de la gratuităţi, vouchere,  la sporuri, s-ar putea adresa instanţelor de judecată? Nu se ştie dacă vor câştiga sau nu, dar românii au obiceiul să încerce să-şi apere bruma de drepturi pe care le mai au. Cum PNL tot ameninţă că vor tăia pensiile speciale, inclusiv ale foştilor magistraţi, oare magistraţii care speră să prindă şi ei aceste pensii speciale, vor ţine cu PNL?

Sunt pe zi ce trece tot mai convinsă că Florin Cîţu va ajunge să îngroape definitiv PNL, scoţându-l de pe scena istoriei. Sunt mulţi membri PNL care îl laudă deja îndemnându-l să devină preşedinte al PNL, în locul lui Ludovic Orban. Pentru cei care doresc să distrugă PNL, Florin Cîţu este soluţia cea mai bună pentru a le îndeplini visul.

Cât priveşte răspunsul la întrebarea din titlu, nu mă aştept ca Premierul să răspundă, fiindcă sunt convinsă că, pur şi simplu, nu-l interesează. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite