Cu Emir Kusturica în Teleorman!

Drumul taie în două o mirişte pe care se rostogolesc încet, ca nişte bolovani de cretă, câteva oi căpiate de căldură. În depărtare, pe mâna stânga, trage să moară un lan de floarea soarelui. Ciorile îi dau vesele ocol, pregătindu-se să-i cânte prohodul. Sperietorile de cârpă au rupt-o probabil la fugă, speriate de arşiţă, cea mai mare sperietoare de pe câmp în această zi uscată de vară.

Se apropie ora prânzului, în vreme ce noi ne apropiem de balta al cărei patron e primarul aşezării rămase în urmă, în celălalt capăt al drumului pe care ne aflăm. Ni s-a spus c-o să-l găsim aici pe domnul primar. Şi-l găsim, într-adevăr. E bărbatul ce doarme în patul ca de spital de pe malul apei, sub craca unei sălcii.

Chiar ca de spital e patul! Doar că un spital în aer liber, cu un singur pacient. Asta dacă nu punem la socoteală şi câinele, care doarme şi el, lângă un picior al patului. Însuşi domnul primar este pacientul! Primul se trezeşte câinele, care îl trezeşte, cu lătratul ce ne este adresat nouă, pe domnul primar, care se ridică în capul oaselor, neînţelegând de ce latră potaia. Când dă cu ochii de noi, înţelege. Coboară căznit din pat, încercând să pară sprinten. E la bustul gol domnul primar. Din cauza zăpuşelii, nu a tratamentului! Domnul primar nu suferă de nicio boală, cum singur ţine să ne spună, doar că e niţel cam obosit,  a fost în urmă cu două nopţi la o nuntă, chiar acolo pe insula ce-i aparţine tot lui, aşa cum îi aparţine şi cortul imens ce tocmai se demontează.

Nu beţi un vin?, ţipă la noi domnul primar. Alături e o clădire pe care scrie restaurant. Dar nu e nimeni înăuntru, în afară de un boxă ce asmute spre urechile noastre nişte manele de toată frumuseţea. D-asta ţipă aşa domnul primar, nu din altă pricină.

La ora asta?, răspunde cu o întrebare prietenul meu din Bucureşti, care m-a adus aici, ca veche cunoştinţă a domnului primar.

Păi, ce-are?, se miră stăpânul lacului şi al insulei, după care strigă de câteva ori după o chelneriţă, cerându-i să vină cu o sticlă.

Apare între timp o maşină. E cineva de la primărie, care îl cheamă pe domnul primar să semneze nişte hârtii, fiindcă, din câte ne dăm seama, domnia sa nu este, cum credeam, în concediu, ci în timpul serviciului! Domnul primar semnează repede, ca primarul, şi se întoarce să golească sticla. Nu e uşor, zice, şi pricepem iute de ce, la sfârşitul săptămânii îl aşteaptă o altă nuntă!

E vară, e linişte, căci manelele au tăcut între timp, sunt în Teleorman, foarte aproape de satul în care m-am născut. Cum de nu l-am cunoscut până acum pe primarul de care abia ne-am despărţit? Mai cu seamă că se află la al treilea sau al patrulea mandat.

Se afla, căci toate astea s-au petrecut vara trecută. Pesemne că la începutul verii ce se pregăteşte să vină domnul primar o să câştige un nou mandat. Zău că merită să-l câştige! M-aş întrista profund dacă nu l-ar câştiga!