CTP, despre tragedia de la Victor Babeş: Ce înseamnă că domnul Voiculescu nu e diamant, dar nu avem altul? Înseamnă că e prost, dar e al nostru

CTP, despre tragedia de la Victor Babeş: Ce înseamnă că domnul Voiculescu nu e diamant, dar nu avem altul? Înseamnă că e prost, dar e al nostru

CTP

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit luni seară la Digi24 despre tragedia petrecută luni la Spitalul Victor Babeş din Capitală, în urma căreia au murit trei persoane. CTP atrage atenţia că nu este primul eveniment tragic de acest fel şi că, până acum, nu a fost găsit niciun vinovat.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă ceea ce am văzut în această seară ar fi fost primul eveniment de felul acesta, dacă nu ar fi avut înainte tot ceea ce aţi enumerat, Piatra Neamţ, Balş, Foişor şi altele şi toate ciocnirile, cât se poate de vizibile pentru opinia publică din coaliţia aflată la Guvernare, toate aceste hărţuieli care n-au legatură cu lucrul în slujba cetăţenilor, dacă nu ar fi fost tot acest trecut al evenimentului din această seară, el ar fi fost un eveniment tragic, un eveniment care ar fi întristat pe mult mai mulţi decât pe apropiaţii celor care au murit, dar ar fi fost doar atât, dacă se poate spune doar atât, un eveniment tragic.
 
Nu poate fi aşa din pricina acestei serii care duce la ceva ce numeam cu mai bine de 20 de ani disoluţia autorităţii. Ceea ce e groaznic e că astăzi nu pot să folosesc alte cuvinte după 20 şi ceva de ani decât aceleaşi, disoluţia autorităţii”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.
 
 
Mai departe, gazetarul se întreabă cine va plăti pentru această tragedie în contextul în care deocamdată nu a fost găsit niciun vinovat pentru evenimentele similare din ultima vreme.
 
„Spunea premierul Cîţu, a ieşit la 23 să ne spună că ancheta va stabili cine sunt vinovaţii şi ei vor plăti. Da, domnul Cîţu, vor plăti cum plătesc şi cei din cazul Foişor? Acolo cine plăteşte, avem vreun vinovat? Nimeni. De ce? Din pricina îmbârligării cozilor partidelor din Coaliţie, care nu cedează niciunul”, a adăugat CTP.
 

„E ilogic ce spune Barna. Ce împiedică USR-PLUS să ia un medic valoros din ţara asta?”

Gazetarul a comentat apoi faptul că USR-PLUS nu îşi doresc shimbarea lui Vlad Voiculescu din rolul de ministru al Sănătăţii.
 
„Îl avem pe Voiculescu, care nu e diamant, spune domnul Barna, dar e prost. Adică ce înseamnă că nu e diamant, dar nu avem altul mai bun? Înseamnă că e prost, dar e prostul nostru. Şi nu permitem, pentru că noi suntem USR-Plus şi nu permitem să-l daţi jos. Este şi ilogic ce a spus domnul Barna, e profund ilogic. A spus că deşi nu e diamant domnul Voiculescu, noi nu avem altă soluţie mai bună. Care noi? 
 
USR Plus? Păi dacă USR Plus nu găseşte în rândurile sale, ale membrilor, simpatizanţilor săi, nu găseşte pe nimeni mai bun decât Voiculescu, ce împiedică USR Plus să ia un medic valoros din ţara asta, un cadru universitar, o persoană mai presus de orice suspiciune în ce priveşte integritatea şi competenţa şi să o pună în această funcţie în folosul cetăţenilor, girată şi sprijinită de USR Plus. E ilogic ce spune domnul Barna”, a mai afirmat jurnalistul.
 

„Dacă Voiculescu ar fi fost lângă Arafat, cred că ar fi fost foarte rău”

„Aceste lucruri se adaugă tragediei din seara aceasta. Domnul Arafat în apariţia din această seară a fost coerent, documentat, a răspuns convingator la toate întrebările, eu nu am sesizat nişte încercări de a astupa ceva, de a fenta, de a încerca să deruteze jurnaliştii, nu, a răspuns corect şi documentat.
 
Dacă domnul Voiculescu ar fi fost lângă domnul Arafat cred că ar fi fost foarte rău, pentru că în primul rând nu avea ce să spună despre această situaţie, nu are competenţa necesară nici pe departe de a vorbi documentat despre astfel de situaţii de urgenţă şi 2, apariţiile domnului Voiculescu - discut exclusiv despre apariţie, nu de conţinut, aia e altă treabă, putem discuta - apariţiile domnului Voiculescu au fost toate catastrofale din punct de vedere al transmisiei de mesaje, a încrederii, încheind cu ultima în care se consulta cu consiliera, dacă dă bine cu mască sau fără mască. Deci mai bine că n-a fost acolo domnul Voiculescu.
 
Domnul Arafat a dat cât se putea da în această situaţie foarte gravă şi foarte greu de justificat în condiţiile actuale, pe care le-am descris. Mai mult nu cred că se putea face”, a mai relatat CTP.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările