CTP, despre Sorina Pintea: Dacă acum când este director ia o şpagă de dimensiunea asta, cât a fost ministru cu ce cifre s-a jucat? Ăsta e coruptovirusul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat cazul Sorinei Pintea, prinsă în flagrant de procurorii DNA, când încerca să ia o sumă de bani. Popescu se întreabă ce sume ar fi putut pretinde când era pe funcţia de ministru, dacă acum a fost prinsă când ar fi primit „vreo 100.000 de euro”.

„Există un virus, ami puternic decât coronavirusul, mai puternic decât toate bacteriile şi toate virusurile din sistemul medical. Acela este nu coronavirusul, ci coruptovirusul. Ăsta ucide mai eficient şi decât cancerul. L-am văzut acum acţionând. Sigur, până când se pronunţă o hotărâre definitivă nu putem să discutăm despre vinovăţie, dar faptul că este vorba despre un flagrant, din câte informaţii am, este vorba despre un flagrant de vreo 100.000 de euro  în povestea asta”, a comentat Cristian Tudor Popescu, într-o emisiune a postului Digi24. 

Gazetarul s-a întrebat de sumele pe care ar fi putut să le pretindă Sorin Pintea când era ministru, dacă în acest moment, când este manager de spital, ar fi încercat să ia o sumă cu cinci zerouri.  „Aşa ceva, făcut de un fost ministru al Sănătăţii până acum 3 luni... La ce te duce gândul imediat? Păi dacă asta face acum, în cazul în care se va demonstra, ce o fi făcut cât a fost ministru?Dacă acum ia şpagă, la spital acolo, unde este director, şi ia o şpagă de dimensiunea asta, cât a fost ministru cam cu ce cifre s-a jucat? Nu poţi să nu te gândeşti la asta”, a completat Cristian Tudor Popescu.

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA luând mită 120.000 lei. Conform unor surse judiciare, procurorii ar urma să dispună reţinerea sa.

DNA a confirmat că procurorii au desfăşurat un flagrant în biroul fostului ministru. „Este vorba despre un flagrant, care vizează o procedură de achiziţii publice. Acţiunea nu s-a încheiat încă. Persoana vizată va fi adusă la Bucureşti pentru a audieri”, au declarat reprezentanţii biroului de presă al DNA, pentru stiripesurse.ro.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite