CTP: De 30 de ani, PSD nu a pierdut vreodată alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 rezultatul alegerilor parlamentare 2020, aşa cum a fost prefigurat de exit-polluri, afirmând că s-a ajuns la cea mai rea situaţie dintre cele posibile. Acesta a explicat că deşi s-ar putea forma o majoritate în Parlament, aceasta va fi una fragilă

„Bine nu e, în nicio direcţie rezultată din aceste cifre. Să zicem că rămâne aşa. Ce este destul de clar este că partidul câştigător în aceste alegeri va avea o diferenţă mică în faţă în raport cu al doilea clasat, nu o să avem o diferenţă mare. Poate vor fi modificări, e posibil să se schimbe şi ordinea primilor doi clasaţi faţă de cea pe care o vedem acum, dar sunt şanse mici să avem o diferenţă de 5 procente”, a declarat duminică seară CTP la Digi24.

Iohannis nu va nominaliza un premier de la PSD

„Plecăm de la această ipoteză a distanţei mici între primii doi clasaţi. Dacă se menţine situaţia aceasta, PSD câştigă alegerile, adică se întâmplă ce s-a întâmplat întotdeauna în 30 de ani. PSD nu a pierdut niciodată alegerile parlamentare. Niciodată. 1990 - n-avem ce discuta, FSN - 67 la sută; 1992 - la fel, PSD câştigă sub forma de atunci, FDSN; în 1996, a câştigat tot PSD ca partid, a avut cele mai multe voturi, însă s-a realizat coaliţia cu Convenţia Democrată care a intrat la guvernare; în 2000 câştigă din nou PSD; în 2004 câştigă din nou PSD, ca număr de voturi a avut cele mai multe la parlamentare, dar Traian Băsescu, soluţia imorală, coaliţia şi n-au intrat la guvernare, dar la voturi au câştigat; în 2008, iarăşi, au fost practic la egalitate cu PDL, cu care au şi intrat la guvernare; USL în 2012 - din nou PSD la guvernare câştigător; de 2016 ce să mai vorbim! Deci, acum ar însemna că încă o dată PSD nu pierde la alegeri, chiar dacă nu va face guvernarea acum şi are şanse mici să facă guvernarea, pentru că preşedintele Iohannis nu va nominaliza un premier de la PSD”, a adăugat gazetarul.

Ciolacu se validează împreună cu camarila lui din fruntea PSD

CTP a mai explicat că PSD nu urmăreşte să formeze un guvern.

„Le e de ajuns să câştige alegerile, fie şi cu un procent în faţă, ca dl. Ciolacu să se ducă la Cotroceni, să bată cu pumnul în masă, să ceară un premier PSD. N-o să i-l dea Iohannis. Şi o să înceapă lupta de opoziţie de pe o poziţie foarte tare şi foarte bună. Cu câştigarea alegerilor, dl. Ciolacu se validează împreună cu camarila lui din fruntea PSD-ului şi păstrează imaginea vie, puternică a partidului şi poate să aştepte. De ce să intre la guvernare acum, în situaţia asta dificilă? Poate să aştepte la cotitură, la momentul potrivit, având în vedere că se mai întâmplă ceva în ipoteza acestei mici distanţe dintre primii doi clasaţi, şi anume că orice majoritate s-ar forma, ea va fi o majoritate fragilă în Parlament, care poate fi schimbată printr-o trădare, ceva, o mişcare la un moment dat. Dacă PSD va fi pe locul 2, atunci se va declanşa scenariul 'fraudarea alegerilor', o să înceapă să ţipe toate goarnele partidului. (...) Dl. Ciolacu a câştigat, oricum a câştigat din punctul lui de vedere, în PSD, aceste alegeri”, a punctat gazetarul. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite