Criză majoră în energie. Un grup al termocentralei Rovinari a fost închis. România riscă să rămână fără energie electrică în miezul iernii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva minerilor de la CEO (Complexul Energetic Oltenia) riscă să arunce în aer producţia de energie electrică a ţării. Termocentralele (Rovinari, Turceni, Işalniţa), care asigură un sfert din energia electrică a ţării riscă să se închidă în câteva zile, dacă nu sunt luate măsuri imediate de reluare a producţiei de cărbune la CEO. Sigur, am putea importa energia electrică necesară de la ţările din jurul României.

Numai că şi la ei consumul este maxim, şi nu este clar la ce preţuri ne-ar livra energia electrică necesară. Oricum, preţul la bursă a ajuns la 507 lei pe megawatt oră, cu 2 lei mai mult faţă de vârful istoric înregistrat în ianuarie 2017.

Bomboana pe coliva CEO a fost pusă de Darius Vâlcov şi Teodorovoci, prin celebra, de acum, OUG privind lăcomia, dată în buza Anului Nou. OUG prevedea un impozit de 2% pe cifra de afaceri a companiilor energetice, care se aplică pe ceea ce au realizat în 2018. Aceasta taxă a făcut imposibilă creşterea de salarii cerută de mineri, care au intrat în grevă.

Sindicatele s-au lăsat cumpărate cu bonusuri uriaşe la salarii şi cu angajarea rudelor în CEO, aşa că minerii nu mai ascultă de ele. Ministrul Energiei, Teodorovici şi premierul Dăncilă nu mişcă un deget pentru rezolvarea situaţiei, pentru că habar nu au ce să facă. Să anuleze efectele OUG doar pentru CEO este exclus, iar întreaga structură de putere a statului din Oltenia este formată din politruci şi habarnişti. Aşa plăteşti dacă pui în funcţii de conducere persoane din „elitele” de partid.

Salariile nete ale minerilor sunt 2000-2500 lei şi ei solicită o creştere de 1800 lei pe brut a salariilor. CEO nu are de unde să dea aceşti bani, pe care tocmai ce i-a luat guvernul prin taxa de 2%, iar o alocare de alte fonduri bugetare, din alte resurse, ar însemna deschiderea cutiei Pandorei, pentru că şi alţi salariaţi din companiile de stat ar cere măriri importante de salarii. Pe lângă faptul că nu există bani nici pentru închiderea proiectului de buget pe 2019.

O prăbuşire a sistemului energetic naţional este tot ce lipsea PSD-ALDE, în actuala situaţie. Ministrul energiei, Anton Anton, este de la ALDE şi trebuie să dea socoteală, împreună cu Tăriceanu, cum de s-a ajuns la această situaţie nefericită.

Guvernul Dăncilă nu ştie ce să facă, bâjbâie şi trimite Corpul de Control la CEO, fapt care înfurie şi mai mult minerii aflaţi în grevă. Este încă o dovadă a neputinţei şi incompetenţei actualului guvern, în a rezolva probleme grele ale ţării.

Dacă marii consumatori vor fi debranşaţi de la reţeaua de energie electrică, dacă şi consumatorii mărunţi nu vor avea suficientă energie electrică acum, în miez de iarnă, nu ştiu cum vor putea explica guvernanţii neputinţa şi incompetenţa de care dau dovadă.

UPDATE

„Ministrul Energiei Anton Anton împreună cu Secretarul de Stat Doru Vişan vor avea în cursul zilei de astăzi, 17 ian 2019, o nouă întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, urmare a reluării grevei în carierele CEO. Discuţiile vor avea loc începând cu ora 12:00 la sediul Prefecturii din Târgu Jiu”, se spune într-un comunicat al ministrului Energiei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite