Criza de încredere în viitor: câteva voci de la firul ierbii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faliment

La ora la care scriu asta, Ministerul Muncii anunţă că 200.000 de contracte de muncă au fost deja suspendate. Şi e doar la început.

Trebuie să începem să tratăm situaţia ca pe o criză economică de proporţii, dublată de una socială, imediată. Ritmul în care dispar locuri de muncă în jurul nostru este mai mare acum decît la criza din 2009 (care s-a propagat mai lent).

Economia se reorganizează rapid, sub ochii noştri. Unele sectoare, cele care nu presupun contact uman, se vor dezvolta. Altele se prăbuşesc şi se întîmplă fix în centrul gravitaţional a ceea ce însemna economia modernă: servicii. Mă uit la măsurile adoptate deocamdată de Guvernul român: timide şi bazate pe prezumpţia că e ceva temporar. Cele mai multe lucrează pe partea de creditare: subvenţii la do­bîndă, garanţii pentru credite, restructurarea taxelor către stat. Restructurare înseamnă că statul se gîndeşte să nu îţi ia banii acum, te lasă două-trei luni. În ideea că atunci vei avea bani să plăteşti şi din urmă. E ridicol: creşte presiunea pe banii din viitor, cînd oamenii cred că tocmai atunci nu vor mai avea bani. Era necesară acolo o scutire de taxe, dacă nu credite bugetare date firmelor. Ceva similar e şi cu intervenţia pe creditare: antreprenorii vor lua bani acum pentru a avea lichiditate şi vor începe să plătească înapoi ceva mai încolo. Prezumţia e că antreprenorii – care au un stres enorm pentru că nu ştiu ce îi aşteaptă – se vor băga la credite şi la amînări de taxe. Şi toate astea nu pentru toate firmele din economie, ci doar pentru cei care obţin un certificat de situaţie de urgenţă de la Ministerul Economiei (chiar aşa se numeşte), după ce depun o grămadă de acte online. Guvernul României pare complet rupt de realitate, de felul cum funcţionează aşteptările.

Trebuie să începem să tratăm situaţia ca pe o criză economică de proporţii, dublată de una socială, imediată. Ritmul în care dispar locuri de muncă în jurul nostru este mai mare acum decît la criza din 2009 (care s-a propagat mai lent).   

Tratează totul birocratic, a inventat un certificat. Apoi premisa este că ar fi ceva pe termen foarte scurt şi că oamenii vor începe ca prin farmec să consume/producă din mai-iunie. Scriu asta sîmbătă, o veţi citi joi, acesta e ritmul de lucru la un săptămînal – sper ca între timp să se schimbe ceva. Multe ţări din lume au introdus sau vor introduce măsuri agresive de distribuit bani la populaţie direct – o jumătate de trilion de dolari în America (1.000 de dolari pentru fiecare american, nu e clar, cînd scriu, cît de selective vor fi criteriile, cît se vor apropia de acel Venit Universal de Bază care tot bîntuie dezbaterea despre politici de cîţiva ani). Marea Britanie va plăti 80% din salarii celor care îşi pierd job-ul în perioada asta, cu o limită de 2.500 de lire. România nu ar avea spaţiu bugetar pentru aşa ceva în mod normal, dar limitele bugetare tocmai au fost abandonate. Însă nu e doar o problemă de bani disponibili, ci de prezumpţia cu care lucrăm. Prezumpţia Guvernului României e greşită: această criză economică nu e o problemă de lichiditate pe termen scurt. Este şi asta, dar e mult mai mult de atît. E o problemă de destructurare a economiei de servicii, acolo unde firmele mici şi mijlocii dominau. Clasa antreprenorială, oricum subţire în România, e devastată. Şi de lipsa de lichidităţi, dar mai ales de lipsa de perspectivă. Dacă nu văd luminiţa de la capătul tunelului, degeaba le oferi condiţii bune la credite, nu vor lua noi credite. Problema-cheie a fiecărui antreprenor este cum îşi ţine oamenii – în care a investit, care sînt greu de format. Am vorbit cu cîţiva antreprenori zilele astea, ca să înţeleg cum se vede de la ei. Toţi au spus că încă nu au concediat oameni, dar urmează să o facă. Toţi au rezerve, dar nu sînt siguri dacă rezervele băgate acum în firmă sînt investiţii de criză sau bani pierduţi. Am decis să public ca atare mărturiile lor. Cred că sînt relevante şi ajută.

Angajaţii mei nu pot supravieţui trei luni fără salariu. Doi dintre ei au poprire pe salarii, au datorii la bănci. Nu vreau să îi pierd.   

● Adrian are o firmă care livrează clienţilor din HoReCa semipreparate. În principal, furnizează cartofi proaspeţi, ambalaţi, barurilor şi restaurantelor. Dacă obişnuiaţi să mîncaţi prin oraş, în Bucureşti, probabil cartofii prăjiţi veneau de la fabrica lui. „Cererea s-a prăbuşit de cum au apărut primele cazuri, iar acum, că s-au închis barurile şi restaurantele, practic nu mai avem clienţi deloc. «Norocul» nostru e că avem cîteva tone de cartofi pe stoc. Noi sîntem o firmă mică, avem patru angajaţi, şi momentan supravieţuim cu ce pot eu să aduc de acasă. Angajaţii mei nu pot supravieţui trei luni fără salariu. Doi dintre ei au poprire pe salarii, au datorii la bănci. Nu vreau să îi pierd. Dar mai mult de trei luni nu pot să plătesc eu şi salarii, şi chirie, şi costuri de întreţinere. Nu există nici o certitudine că banii pe care îi aduc eu acum de acasă am să îi mai pot recupera vreodată.“

De stat acasă stăm oricum, nu mai mergem la birou. Pentru mine este important să mai pot să plătesc oamenii, chiar şi dacă nu este posibil cu salariul întreg.  

● Oana are o firmă de turism pentru companii – evenimente, grupuri mari – şi tocmai şi-a pierdut toate contractele pe anul 2020. „Oamenii nu mai vor să cheltuiască bani pentru că nu ştiu ce urmează. Nici noi nu ştim ce o să facem pe termen lung, momentan o luăm pas cu pas. În martie vom reduce din timpul de lucru şi implicit din salarii, din aprilie mai vedem ce se întîmplă. Oamenii (angajaţii – n.n.) ce să zică? Momentan, nimeni nu mai zice nimic, situaţia este cum este şi trebuie să o acceptăm. De stat acasă stăm oricum, nu mai mergem la birou. Pentru mine este important să mai pot să plătesc oamenii, chiar şi dacă nu este posibil cu salariul întreg. Am făcut o petiţie, «SOS Turismul românesc», către Guvern, încă de acum trei săptămîni. Am depus-o la Guvern, pentru că pe noi criza asta ne loveşte rău. Toată industria suferă. Probabil, ca să ne revenim la nivelul de anul trecut, cu măsuri deştepte, dacă lucrurile sînt gestionate cu cap şi dacă epidemia se opreşte vara asta, ne va trebui un an. Dar, realist, cred că se va în­tîmpla prin 2022.“

Banii care sînt acum la firme trebuie lăsaţi acolo. În caz contrar, administratorii firmelor mici vor renunţa la afacere, îşi vor vinde activele, iar angajaţii vor fi trimişi în şomaj. 

● Cristina are o firmă de contabilitate, în cadrul căreia, împreună cu un angajat, ţine evidenţele contabile pentru 35 de companii. În prima săptămînă de carantină, zece dintre administratori au anunţat-o că opresc activitatea. Au urmat şi alţii, care şi-au anunţat intenţia să pună activitatea pe pauză. În cazul în care numărul clienţilor va continua să scadă, va fi nevoită să renunţe chiar şi la singurul angajat. „M-au sunat, mi-au spus că «pun lacătul» şi m-au rugat să încerc să găsesc soluţii contabile pentru suspendarea activităţii sau chiar radierea firmelor respective. Este vorba atît despre societăţi mici, cu 3-5 angajaţi, din domeniul serviciilor, şi pînă la firme de construcţii cu 50 de angajaţi. Pentru a stimula IMM-urile, pentru ca aceşti administratori să nu renunţe complet la afaceri şi la angajaţi, statul trebuie să le vină în ajutor acum, nu peste cîteva luni, cu decizii clare care să le permită acestora să-şi plătească angajaţii pentru următoarele luni, respectiv să nu mai fie terorizaţi de perspectiva de a nu putea plăti către ANAF taxele aferente. Banii care sînt acum la firme trebuie lăsaţi acolo. În caz contrar, administratorii firmelor mici vor renunţa la afacere, îşi vor vinde activele, iar angajaţii vor fi trimişi în şomaj. Statul va suporta aceeaşi sumă pentru asistenţa socială a şomerilor. Atunci de ce să nu facă acum un efort pentru a menţine locurile de muncă?“

Dar pe mine altceva mă îngrijorează mai mult: numărul mare de oameni care zilele astea rămîn fără slujbe, chiar şi temporar. Toţi oamenii ăştia sînt potenţialii mei clienţi sau ai altor afaceri mici ca a mea.   

● Lili are un magazin online de nişă, de cadouri, şi a simţit că vin vremuri grele înaintea altor afaceri din România. „Mi-am dat seama de acum cîteva luni că situaţia o să devină complicată. Am început să am probleme cu produsele pe care le importam din China. Apoi au căzut comenzile. Oamenii renunţă la lucrurile care nu sînt pe lista de necesităţi. S-a simţit şi de 1 şi 8 Martie, cînd de obicei se cumpără cadouri. Eu, ca PFA, nu prea am în ce şomaj tehnic să intru. Pentru noi, şi mai ales pentru afacerile din online, să ieşi de pe piaţă sau să te suspenzi o perioadă nu e o soluţie. Este un mediu foarte competitiv. Dacă laşi locul, nu ţi-l păstrează Google pînă decizi tu să te întorci. Pentru noi, PFA-urile, nu am văzut să gîndească Guvernul vreo măsură de sprijin, sîntem cam pe cont propriu. Dar pe mine altceva mă îngrijorează mai mult: numărul mare de oameni care zilele astea rămîn fără slujbe, chiar şi temporar. Toţi oamenii ăştia sînt potenţialii mei clienţi sau ai altor afaceri mici ca a mea. Plus că, după o asemenea criză, oamenii vor fi mult mai reticenţi să cheltuiască bani. Asta ne ameninţă cel mai tare supravieţuirea.“

În total avem 24 de angajaţi. Deci trebuie să îi susţinem. Cînd nu vom mai putea, vom închide.  

● Adrian are o grădiniţă şi şcoală particulară în Ilfov. „Dacă am trece în şomaj educatoarele şi învăţătoarele nu vom avea activitate şi nu mai putem funcţiona. În total avem 24 de angajaţi. Deci trebuie să îi susţinem. Cînd nu vom mai putea, vom închide. Avem 130 de copii şi avem nevoie de spaţii, chiria este mare. Acum ne blocăm cu totul, nu ştim cum vom continua activitatea. Nu ştim nici cum vom face cu părinţii, vor plăti chiar cu reducere, dar nu se ştie pentru cît timp. E foarte greu în ziua de azi să găseşti personal calificat, facem eforturi foarte mari să îi păstrăm.“

***

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianţei USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.

Articolul a fost publicat în Dilema Veche. Puteţi comenta şi pe site-ul revistei, dilemaveche.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite