Cristian Preda, pus pe tuşă şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Preda a fost sancţionat de conducerea PDL FOTO Adevărul
Cristian Preda a fost sancţionat de conducerea PDL FOTO Adevărul

Conducerea PDL a hotărât, ieri, să-l suspende din partid, timp de şase luni, pe europarlamentarul Cristian Preda.

Europarlamentarul nu a fost invitat la şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), însă a fost prezent în sală, explicând că a dorit să uzeze de dreptul său la apărare prevăzut în Statut. În ciuda acestui fapt, decizia membrilor BPN i-a fost nefavorabilă.

Sancţiunea a fost propusă chiar de Blaga  şi urmează să fie ratificată de Consiliul Naţional de Coordonare al partidului, deoarece Preda are funcţie de europarlamentar. „Sancţiunea de suspendare pe şase luni este foarte aspră, după ea urmând doar excluderea“, a comentat Blaga. El a adăugat că ipoteza excluderii a fost invocată şi la şedinţa de ieri, trei dintre cele patru abţineri la votul privind suspendarea fiind în favoarea excluderii.

Lui Preda i s-au reproşat criticile aduse  PDL şi liderului partidului. Blaga a caracterizat încă de acum câteva zile criticile aduse drept
„denigrări“.

Preda: „decizie nedreaptă“

Decizia suspendării i s-a părut nedreaptă lui Cristian Preda, acesta precizând pe blogul personal că ia în considerare posibilitatea de a o contesta. „Reproşurile care mi-au fost adresate au fost foarte diverse: de la ideea că, atunci când am fost prim-vicepreşedinte, nu am fost solidar cu PDL, până la reproşul că mi-am declarat public tristeţea pentru retrogradarea Rapidului, s-a spus aproape tot ceea ce poate concepe o minte omenească. Blogul acesta a fost aspru criticat. Nu-l voi schimba“, a fost reacţia lui Preda pe blog, după aflarea deciziei de suspendare.

Deşi în atenţia conducerii partidului ar fi trebuit să se mai afle şi alţi critici ai lui Vasile Blaga, cazul europarlamentarului a fost singurul tranşat, ieri, în BPN. Aceasta deoarece, doi politicieni dintre cei vizaţi, foştii miniştri Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi, şi-au anunţat demisiile săptămâna trecută. În ceea ce-l priveşte pe Theodor Paleologu, un alt nume vehiculat pentru excludere, emoţiile sale au dispărut încă de  joia trecută, atunci când purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Adriana Săftoiu, i-a luat apărarea.

„E un deputat care e prezent în Parlament, care a participat faţă de mulţi alţi colegi din PDL la moţiunea partidului împotriva USL, în timp ce alţii au lipsit. Sunt de acord cu el, e absurd, nu cred că Theodor Paleologu are cum să intre pe această listă“, declara Adriana Săftoiu la RFI.

 Subiectul excluderilor a fost pus pe tapet, marţea trecută, de vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu.  „Nu văd de ce ar trebui să mai ţinem legaţi de noi oameni care ne atacă în fiecare zi“, a explicat  Popoviciu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite