Cristian Preda: „Vreau o listă Traian Băsescu la europarlamentare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarul european, Cristian Preda. FOTO: Arhivă Adevărul
Parlamentarul european, Cristian Preda. FOTO: Arhivă Adevărul

Parlamentarul european Cristian Preda a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri a GDS despre „Influenţa PPE în România, în perspectiva alegerilor europene şi prezidenţiale din 2014”, că vrea „o listă Traian Băsescu la europarlamentare”, actualul preşedinte al României fiind cel mai important om politic al PPE din România.

Cristian Preda a fost unul din participanţii la dezbaterea Grupului de Dialog Social despre „Influenţa PPE în România, în perspectiva alegerilor europene şi prezidenţiale din 2014”, alături de Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu, Eugen Tomac şi Teodor Baconschi, dezbatere moderată de Armand Goşu.

Parlamentarul european a precizat că o listă cu oameni care au la bază linia de gândire şi principiile afişate de Traian Băsescu în perioada sa de conducere a executivului, ar fi o variantă dorită de dumnealui.

„Sunt unii, şi suntem aici prezenţi, care vor o unitate şi pornesc de la constatarea foarte simplă că actorul cel mai important din România, din familia PPE, este Traian Băsescu. Sory, nu e altcineva, nu e nici actualul preşedinte al PDL, nu e nici fostul preşedinte al PDL, nu e nici doamna Udrea, nu e nici Preda, nu e nici Stolojan! Actorul cu adevărat important în politica PPE din România este Traian Băsescu. Eu vreau o listă Traian Băsescu în alegerile europarmentare, cred că nu avem resurse alternative”, a afirmat Cristian Preda.

De asemenea, fostul vicepreşedinte al PDL a adăugat că „o listă Băsescu am zis într-un sens general. Pentru europarlamentare cred că trebuie să avem o listă Băsescu în sensul în care candidaţii care se revendică de la PPE să asume linia pe care Traian Băsescu a urmat-o în interiorul Consiliului European, în dialogul pe care l-a avut cu liderii de centru-dreapta din Europa de când a fost preşedinte până astăzi”.

Pe lângă dezbaterea privind alegerile care urmează să aibă loc în primăvara şi toamna lui 2014, Cristian Preda şi-a lansat şi cartea „Opţiuni politice ale unui european”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite