Cristian Preda: Dezbaterea din PE a arătat încă o dată că Dăncilă e depăşită de funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul independent, Cristian Preda.
Europarlamentarul independent, Cristian Preda.

Europarlamentarul Cristian Preda susţine că dezbaterea din Parlamentul European „a arătat încă o dată că Viorica Dăncilă este depăşită de funcţie”, dar şi că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a trebuit să „îi explice ca unui începător” ce este MCV-ul.

„Dezbaterea din PE a arătat încă o dată că Dăncilă e depăşită de funcţie. În loc să reacţioneze la criticile aduse de-a lungul timpului guvernului pe care-l conduce, Dăncilă a atacat MCV, principalul instrument folosit de Comisia Europeană şi PE în dialogul cu România”, afirmă Cristian Preda.

Eurodeputatul susţine că acesta a fost un semn că guvernul de la Bucureşti refuză să coopereze cu instituţiile de la Bruxelles şi Strasbourg.

„La finalul discuţiei, Timmermans i-a explicat Vioricăi Dăncilă - ca unui începător - ce e MCV şi la ce e bun. Avem nevoie de alt premier. În caz contrar, ne vom trezi în curând pe fundul prăpastiei”, mai scrie Preda pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite