Cristian Ghinea, la moţiunea simplă împotriva sa: „Am citit textul moţiunii, este un banc prost. Sunt cinci mari minciuni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva sa, că a citit documentul, care este „un banc prost”. Ministrul a transmis că „sunt cinci mari minciuni” în textul moţiunii, pe care le-a demontat.

„Am citit textul moţiunii, este un banc prost. Am tot zis că ar fi bine să discutăm serios, aşezat, despre fondurile europene. Văd şi azi aici că nu am cu cine. Domnule Ciolacu, să nu publicaţi pe Facebook textul moţiunii că vă blochează contul pentru fake news”, a transmis Cristian Ghinea, luni, în Parlament.

Acesta a acuzat PSD de mai multe „minciuni gogonate” şi a explicat fiecare aspect în parte.

«Sunt cinci mari minciuni în această moţiune, pe care oricine le putea verifica uşor din informaţii publice.

Prima minciună gogonată. Vă plângeţi în moţiune că în fiecare zi România pierde bani mulţi. Adevărul este că în anul acesta au intrat în ţară 1,6 miliarde de euro din fonduri structurale, bani întraţi înainte de PNRR.  Alte 2,3 miliarde de euro aflate în procesare vor intra în ţară până în decembrie. Spuneţi în moţiune: „faptele şi cifrele vorbesc”. Da, cifrele vorbesc şi vă fac de ras.

A două minciună. Spuneţi că absorbţia curentă este la pământ. Fals! Rata absorbţiei este de 55% în marja curentă a mediei europene de 58%. Este chiar mai mare decât a altor state precum Italia, Spania, Danemarca. Informaţia este publică pe site-ul Comisiei Europene. Puneţi mâna şi citiţi!

A treia minciună.  Spuneţi că programele din cadrul programului financiar 2021-2017 nu există nici pe hârtie. În acelaşi text, două pagini mai târziu, pentru că autorii moţiunii nu au citit-o de la un cap la altul, scrie că programele au fost trimise la Bruxelles. Decideţi-vă!  Adevărul este că România a publicat încă de anul trecut proiectele şi într-adevăr au fost trimise la Comsie.

A patra minciună gogonată. Spuneţi că Guvernul nu a alocat bani pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19. Fals! S-au alocat 2,7 miliarde de lei în ultimul an pentru dotarea spitalelor din România. Sunt proiecte semnate, în curs de implementare.

A cincea minciună. Spuneţi că s-au evaporat 1,3 miliarde de euro din alocarea pentru PNRR. Fals! Alocarea pentru fiecare ţară se face pe baza unei formule de calcul din regulament. Formulă de calcula bazată pe VNB. VNB, nu BMW. Nu e o maşina nemţească, este venitul naţional brut. Puneţi mâna şi citiţi!”, a transmis ministrul Ghinea.

Ghinea: „PSD fuge de PNRR ca dracul de tămâie”

Cristian Ghinea a detaliat de la tribuna Parlamentului „cele 8 motive pentru care PSD fuge de PNRR ca dracul de tămâie”.

„PSD fuge de acest examen pentru că îşi pierde pilele. Companiile de stat – praf le-aţi făcut. Prin PNRR vom reforma companiile de stat. Nu vor mai fi vacile voastre de muls”, a afirmat Ghinea, vorbind apoi despre păduri.

„Mafia lemnului şi PSD sunt mână în mână. Prin PNRR vom reface sistemul. Tăiem accesul mafiei la păduri”, a mai declarat Ghinea.

Ministrul Cristian Ghinea a făcut referire şi la cele 8 spitale regionale pe care le-a promis PSD, fără a realiza vreunul.

„Prin PNRR vom avea 434 de km de autostrăzi noi. Îşi doreşte PSD autostrăzi? Hai să vedem ce spune domnul Dîncu. L-aţi angajat la PSD ca pe Agamiţă Dandanache. Am pus prea mulţi bani la autostrăzi – citez din Agamiţă Dîncu Dandanache. PSD trebuie să spună românilor faptul că am pus mulţi bani de autostrăzi în PNRR”, a mai afirmat ministrul.

„Am prevăzut în plan un sistem foarte strict de monitorizare şi prevenţie a fraudelor. Asta este. Ghinion pentru PSD. Nu veţi putea şpăgui, nu veţi putea fura bani de la PNRR. A început să funcţioneze şi Parchetul European. Doamna Kovesi să vă păzească. Aţi alungat-o din ţară!”, a mai afirmat ministrul.

Ministrul Ghinea i-a amintit lui Marcel Ciolacu şi de „discuţia cu demisia pe masă”.

„Domnule Ciolacu, ţinem pariul da? Dacă e respinsă moţiunea, aştept să faceţi un gest de onoare şi să vă daţi demisia. PSD nu înţelege nimic din fondurile europene. Vom merge mai departe şi această coaliţie face bine pentru România”, a mai spus Ghinea.

Partidul Social Democrat a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, care a fost dezbătută luni, în Parlament. Votul va fi dat marţi. 

Vezi şi: Ghinea, după criticile PSD pentru PNRR: „Ciolacu, hai să discutăm cu demisia pe masă! Te ţine?”

Marcel Ciolacu îi răspunde ministrului Ghinea: „Ce demisii ceri tu, Cristian? N-ai plecat? Încă mai eşti în Guvern?!”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite