Cristian Diaconescu: Acordul de Asociere este un pas important spre reunificare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Diaconescu, candidatul PMP la Preşedinţie  FOTO Adevărul
Cristian Diaconescu, candidatul PMP la Preşedinţie  FOTO Adevărul

Candidatul la prezidenţiale din partea PMP, Cristian Diaconescu, a declarat astăzi, în cadrul lucrărilor de la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului, că semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova este garantat un pas spre Reunificare.

„În aprilie 2009, când mureau tinerii la Chişinău în arestul miliţiei, jurnaliştii erau arestaţi fie că erau de la noi, fie că erau de dincolo de Prut. Când situaţia se degrada de la o oră la  oră, vreau să spun că Parlamentul European a fost cel mai capabil să înţeleagă situaţia.

Mă bucur că mulţi parlamentari români din PE, indiferent de culoare, au fost atunci solidari.

Vorbind din acest punct de vedere, Parlamentul European a avut o poziţie foarte adecvată, condamnând, cum era normal, din primul moment, ce se întâmpla la Chişinău.

Lucrurile au evoluat şi aici vreau să laud de această dată autorităţile de la Chişinău pentru faptul că în ceea ce se numeşte Parteneriatul Estic au reuşit să facă din Republica Moldova candidatul cel mai performant.

Şi faptul că au reuşit într-o situaţie politică complicată să ducă Republica Moldova spre o performanţă, care chiar dacă astăzi o discutăm a fi  numai un parcurs de asociere spre integrare, vă spun garantat că reprezintă un pas foarte important spre un parcurs de reunificare.

Un astfel de proces politic, prin care un popor se regăseşte în propria-i unitate şi identitate, este dincolo de politică, politicieni şi capabilităţi de comunicare şi un act de manipulare a situţiei. Sunt puternice argumente istorice cu care unii dintre noi ne întâlnim o dată în viaţă. Deci, din acest punct de vedere, dacă într-adevăr există un deziderat, acest deziderat trebuie împlinit şi prin gesturi frumoase şi categorice cum faceţi voi, cei mai tineri, dar şi prin paşi atenţi, bine gândiţi, fără a rata nici un fel de oportunitate, pe care trebuie să îi facă cei care ne conduc la un moment dat.

Vă spun sincer, ca şi preşedinte, aş înlătura limita de 5000 de burse pe care le oferă statul român Republicii Moldova. Cine doreşte să vină să înveţe în România poate să vină. Punct. Nu văd nicio altă logică şi nu văd de ce trebuie să stabilim plafoane din acest punct de vedere.

Este obligatorie interconectarea, este obligatoriu ca din punct de vedere al energiei, românii de dincolo de Prut să se simtă liberi.

Este obligatoriu însă să vă simţiţi liberi. Până la urmă, dintre noi toţi de aici, numai tânăra a vorbit spunând  „Vreau să fiu liberă!”

Întâi de toate trebuie să doriţi să fiţi liberi. Nicio manipulare din lume nu are putere în faţa libertăţii. N-are rost să discutăm. Acuzaţi media rusă. Îşi fac treaba.

N-are rost să discutăm că cel mai important post rusesc se transmite la Chişinău printr-o societate comercială a unui fost preşedinte al Republicii Moldova. Ştiţi la cine mă refer, nu? Nu are rost să mai întreb acum, de ce Guvernul pe care l-am numit acum câteva minute, de la Chişinău, semnează un tratat cu Guvernul ucrainean recunoscând minoritatea moldoveană. Nu are rost să mai discutăm acum, deşi în momentul în care preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre unire, unirea între popoare, nu între politicieni, primii care au sărit au fost politicienii şi de-o parte şi de alta a Prutului, să-l critice. Nu mai are însă rost să discutăm acum.

Ceea ce are rost să discutăm este faptul că, în momentul în care s-a pus problema Republicii Moldova la Uniunea Europeană, jumătate din transnistreni au alergat după paşapoarte biometrice. E simplu, oameni buni! Şi nicio propagandă nu are forţă în faţa dorinţei fiecaruia dintre noi de a se ruga în limba lui, de a vorbi în limba naţională, de a citi, a învăţa.

Cărţile sunt bune, sunt foarte bune, dar mai bun e internetul. Atunci, în aprilie, cei mai tineri au ieşit în piaţă adunându-se pe internet şi nu datorită televizoarelor.

Este momentul să ne adaptăm mesajul la puterea de înţelegere, la cultura, la voinţa de a respira liber a celor care doresc să facă acest lucru, tineri sau mai puţin tineri.

Tinerii vor să circule, bun, să le facilităm acest lucru, tinerii vor să vadă lumea. Lumea există şi la Vest, nu numai la Est. Tinerii trebuie să înţeleagă ce înseamnă istoria, ce înseamnă valorile României de partea aceasta a Prutului şi să nu considere România doar o simplă escală spre Occident.

Sunt elemente de mentalitate pe care trebuie să le vorbim direct şi cinstit înainte şi la baza oricărui fel de strategii. Astăzi, datorită dezvoltărilor la Est şi datorită abuzului împotriva dreptului internaţional pe care l-a făcut Federaţia Rusă în Ucraina, Republica Moldova este ameninţată.

Acum este momentul în care România trebuie să arate dacă ştie să îi apere pe românii de dincolo de Prut. Nu e simplu, dar acum se face separaţia între oameni de stat şi politicieni de duzină!”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite