Cristian Buşoi a fost numit responsabilul Comisiei de Mediu şi Sănătate din Parlamentul European pentru relaţia cu Agenţia Europeană a Medicamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate (ENVI) din Parlamentul European, a fost numit joi responsabilul Comisiei ENVI pentru relaţia cu Agenţia Europeană a Medicamentului.

La finalul dezbaterilor din Parlamentul European care au avut loc astăzi cu cele cinci agenţii europene din aria de competenţă a Comisiei, Cristian Buşoi a fost desemnat reprezentantul Comisiei ENVI pentru relaţia cu Agenţia Europeană a Medicamentului. Acesta din urmă a declarat că este „onorat” să primească această responsabilitate şi a afirmat că una din primele provocări va fi mutarea sediului Agenţiei, de la Londra la Amsterdam, ca urmare a Brexit.

„Agenţia Europeană a Medicamentului este unul dintre proiectele de succes ale UE şi a asigurat în toţi aceşti ani un acces rapid al pacienţilor europeni la medicamente inovative şi salvatoare de viaţă, impunând în acelaşi timp şi un standard foarte înalt de siguranţă şi calitate. În mod special în cazul medicamentelor pentru uz pediatric, dar şi în cazul terapiilor pentru bolile rare, procedura centralizată a asigurat o şansa în plus la vindecare pentru pacienţi. Există însă şi câteva provocări în activitatea Agenţiei care trebuie depăşite în perioada următoare. Mutarea sediului de la Londra la Amsterdam din cauza Brexit a dus la scăderea numărului de angajaţi, iar situaţia trebuie remediată cat mai repede. De asemenea, noua legislaţie europeană în privinţa datelor personale (GDPR) pune probleme foarte mari în cercetarea medicală şi trebuie clarificată”, a declarat Cristian Buşoi pe Facebook.

Acesta a mai adăugat că activitatea Agenţiei Europene a Medicamentului va fi monitorizată „îndeaproape” pentru a se asigura că respectă legislaţia europeană.


„Din Parlamentul European, Comisia de Sănătate va sprijini toate eforturile de eficientizare şi îmbunătăţire a activităţii Agenţiei, dar va fi şi foarte exigentă şi va monitoriza îndeaproape activitatea Agenţiei Europene a Medicamentului care trebuie să respecte în totalitate legislaţia europeană şi să acţioneze în beneficiul pacienţilor europeni. Voi face de asemenea toate eforturile împreună cu noul Guvern PNL, cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii, domnul Victor Costache, pentru ca România să fie cât mai prezentă şi implicată în activităţile Agenţiei şi să fructifice la maximum oportunităţile financiare oferite de acest important organism european”, a mai afirmat Buşoi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite