Crin Antonescu: „Suntem dezamăgiţi de modul în care partenerii noştri de guvernare se îndepărtează de obiectivele USL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL a declarat, joi seară, într-o intervenţie telefonică la postul Digi24, că foarte mulţi liberali, printre care şi el, sunt dezamăgiţi de modul în care, de la o zi la alta, partenerii din USL, precum şi Victor Ponta, se distanţează de spiritul şi obiectivele Uniunii. De asemenea, liderul liberalilor a precizat pentru sursa citată că premierul încearcă să se legitimeze prin folosirea repetată a numelui Băsescu.

„Eu şi foarte mulţi colegi liberali suntem dezamăgiţi de maniera în care partenerii noştri se îndepărtează de spiritul, de obiectivele şi de regulile acestei alianţe. În sensul acesta domneşte şi o iritare şi o nemulţumire, dar în acelaşi timp,  căutăm toate resursele în ceea ce ne priveşte de a merge mai departe. Nu mai depinde de noi, partenerii trebuie să înţeleagă că mergem mai departe pe poziţiile pe care am pornit, nu devenim altceva”, a declarat, pentru Digi24, Crin Antonescu.

Întrebat dacă o posibilă rupere a USL l-ar avantaja pe Traian Băsescu, preşedintele PNL a replicat că nu-l intereseză această chestiune, ci ca alianţa să îşi facă datoria faţă de alegători.

„Nu Băsescu contează aici. Domnul Ponta s-a obişnuit ca la fiecare 5 minute să vorbească despre Băsescu, crezând că în felul acesta se legitimizează mai mult decât e cazul. Că se bucură sau nu Băsescu e prea puţin important. Dacă chiar vrea să nu se bucure Traian Băsescu, atunci să nu rupă USL-ul. Important e ce facem noi şi cum guvernăm şi dacă ne respectăm între noi şi pe alegători”, a spus Crin Antonescu la Digi24.

Liderul PNL a precizat cu privire la declaraţia lui Dan Voiculescu potrivit căreia USL nu se va rupe, că îl bucură optimismul, însă nu a existat o discuţie cu privire la acest lucru. „Mă bucur să văd exprimat un asemenea optimism. Şi noi nu avem intenţia de a rupe USL”, a răspuns preşedintele PNL, pentru Digi24.

De asemenea, Crin Antonescu a declarat că domnul Gabriel Oprea, ministrul interimar al MAI, nu poate continua în această funcţie, pentru că acest drept îi revine PNL-ului.

„Înseamnă că primul ministru doreşte un alt guvern. Fără PNL, ceea ce se poate face, dar să spună limpede şi democratic. Dacă domnul Dragnea şi domnul Ponta consideră că au o altă majoritate în Parlament, trebuie să iasă frumos să le spună cetăţenilor: noi nu mai vrem USL-ul pe care l-am făcut cu liberalii, cu care v-am cerut voturile. Noi am construit între timp o altă coaliţie, ca atare, guvernul USL ia sfârşit, am demisionat cu toţii, pentru că aşa am fost învestiţi”, a spus Crin Antonescu, la Digi 24.

Într-o altă intervenţie telefonică, de aceasta dată pentru postul B1Tv, liderul liberalilor a anunţat că Victor Ponta trebuie să ofere un răspuns „cetăţenilor” dacă mai vrea să facă guvern comun cu PNL, cu Klaus Iohannis vicepremier, sau intenţionează să construiască o altă alianţă, alături de Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi Dan Voiculescu.

„Domnul prim-ministru Ponta are de răspuns cetăţenilor din România, măcar celor care ne-au votat, până luni, dacă doreşte să mai facă Guvern înainte cu PNL, cu Klaus Iohannis vicepremier, sau doreşte să construiască ce a început să facă, o altă alianţă, cu Voiculescu, cu domnul Oprea, cu domnul Constantin, în fine, cu cine doresc”, a spus Crin Antonescu, la postul B1Tv.


Citeşte şi:

Antonescu: Ponta  trebuie să aleagă între Voiculescu şi Iohannis. Guvernul nu e moşia lui Ponta. Cine era Voiculescu să mă pună în fruntea Senatului?

Preşedintele PNL Crin Antonescu i-a transmis, în termeni duri, la B1TV, lui Victor Ponta că trebuie să aleagă între Dan Voiculescu şi Klaus Iohannis dacă mai doreşte să existe USL. Crin Antonescu a mai spus că Dan Voiculescu pune presiune pe premier să inventeze un post de vicepremier pentru Daniel Constantin şi le-a transmis social-democraţilor că nu se teme că va fi schimbat din funcţia de preşedinte al Senatului.

Antonescu: „Mircea Geoană nu poate fi Înalt reprezentat al Guvernului din care facem parte“

Preşedintele PNL Crin Antonescu nu este de acord cu numirea lui Mircea Geoană în funcţia de Înalt Reprezentant al Guvernului şi spune că dacă liberalii au ştiut şi nu i-au spus premierului Victor Ponta că PNL nu agrează această idee este vina lor.

Ce spun specialiştii. Se rupe sau nu se rupe USL?

Criza din USL i-a pus pe gânduri chiar şi pe specialişti, care nu ştiu ce se va întâmpla cu viitorul alianţei de la guvernare. Unii cred că USL va rezista în continuare şi că liderii vor ajunge la un consens în urma negocierilor, alţii sunt de părere că lucrurile au scăpat definitiv de sub control, iar destrămarea USL este inevitabilă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite