Antonescu, despre duelul cu Iohannis: Dacă stăteam pe un preş, meritam să-mi fie tras de sub picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PNL Crin Antonescu FOTO Mediafax
Senatorul PNL Crin Antonescu FOTO Mediafax

Senatorul PNL, Crin Antonescu, a vorbit joi seară, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune România TV, despre teme de actualitate de pe scena politică românească, precum încercarea lui Călin Popescu Tăriceanu de a atrage cât mai mulţi liberali în noul său proiect, însă şi despre evenimente politice din trecut.

  Principalele declaraţii ale fostului preşedinte al PNL:

Despre referendumul din 2012:

Am avut un referendum cu un rezultat zdrobitor. Vin acum de la Ambasada americană, unde s-a organizat ceremonia anuală. Ţineţi minte că, în 4 iulie 2012, la ceremonia din acel an, a participat şi premierul Ponta. Ar fi recunoscut un ambasador SUA nişte oameni care au dat o lovitură de stat?

 Băsescu susţine că am dat o lovitură de stat ca să punem mâna pe justiţie. Ce explicaţie are că oamenii care au preluat puterea şi puteau să influenţeze dosare, nu au făcut-o?

 Există acelaşi Crin Antonescu, cu doi ani mai bătrân, într-o situaţie diferită şi complicată politic. Am spus că cine se asociază cu Traian Băsescu o păţeşte şi, cu excepţia domnului Ponta, asociat prin coabitare, toţi au păţit-o.

Nu sunt asociat cu Traian Băsescu, sub nicio formă.

Despre candidatura la prezidenţiale

Dacă stăteam pe un preş, meritam să-mi fie tras de sub picioare. 

Ponta e un politician redutabil, extrem de abil. Nu e adevărat că eu ştiu că el nu ar fi candidat niciodată. Există două categorii de oameni politic: unii care sunt mai spectaculoşi, spun ce au de spus şi sunt oameni care aproape niciodată nu spun ei ce au să spună, ci au o armată de oameni. În momentul în care orchestrezi campanii mizerabile şi îţi baţi joc de propriii telespectatori, cum ar fi campania făcută la Antena 3 şi la RTV legată de alegerea vicepreşedinţilor PE. Când livrezi o asemenea minciună, aia este presă interlopă deja, care ţine în întuneric nişte oameni care ar vrea să se informeze şi care cred că PE e un târg de vite, unde merge Antonescu şi cumpără posturi.

În momentul în care un grup parlamentar de amploarea PPE face alegeri cu vot secret cu partide mari şi acest om, mă refer la Adina Vălean, când în plenul PE iese din primul tur cu 394 de voturi câtă vreme popularii europeni au 220, chiar aveţi impresia că e o chestiune ticluită de Antonescu? Domnul Ivan trebuie să facă politică în PE, nu ca la ţară. Aşa se explică faptul că Adina Vălean a luat 394 de voturi, în vreme ce Corina Creţu a luat numai 340. Media din România ţine oamenii în cercul acesta de mahala. Când se uită la politică, trebuie să li se servească marfă corectă, nu contrafăcută.

Despre Călin Popescu Tăriceanu

Mă raportez la candidatura lui Ponta cu toată seriozitatea (...) Nu dau doi bani pe domnul Tăriceanu, nu pe candidatura sa.

Nu s-au dus după el, după Tăriceanu, s-au dus la PSD la uşă. probabil următoarea mişcare a domnului Ponta este să le dea vreo două ministere acestor oameni. probabil domnului Gerea, lui Radu Stroe nu-i dă.

Oamenii serioşi s-au dus direct la PSD (n.r. - din cei care au plecat din PNL). 

Cu excepţia domnului Barbu, restul erau vechi membrii. Radu Stroe e liberal din 90. A mai fost ministru, a fost în structura guvernamentală. Sigur se poate spune că nu am avut mână bună.

Despre grupările din PNL

Am avut în cap un proiect, asumarea, transformarea PNL într-un partid mare pe dreapta. Asta a eşuat. Eu mi-am asumat responsabilitatea. Urmează un proiect al altcuiva (...) Nu există grupare Antonescu în PNL. Există oameni care...consideră sincer că varianta cu mai bune şanse pentru a lupta sunt eu, cred că eu sunt cu o mai mare şansă, alţii spun că domnul Iohannis este mai bine poziţionat. Nu există o grupare condiţionată a mea.

 

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite