Crin Antonescu: „Băsescu şi toţi trompeţii arată că le e teamă că voi fi preşedinte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a discutat luni seară, la Antena 3, despre numirea Ramonei Mănescu în fruntea Ministerului de Transporturi, despre pactul de coabitare dintre preşedinte şi premier, dar şi despre poziţia USL faţă de Traian Băsescu în cele 67 de săpămâni rămase până la expirarea mandatului prezidenţial.

Despre gestul de a părăsi sala în timpul discursului lui Traian Băsescu

De ce aş mai fi rămas?  Ceremonia se încheiase. Am plecat pentru a arăta public că dicursul ce avea să urmeze din gura lui Traian Băsescu, care a prelungit cu 40 de zile numirea la Transporturi, nu mai poate fi credibil. Este un gest nepoliticos, dar nu primesc lecţii de la Traian Băsescu. Cel puţin la fel de nepoliticos a fost când în Parlamentul României, domnia sa a ieşi din sală sau atunci când a refuzat să dea mâna cu miniştrii pe care tocmai îi învestea. Este un gest simbolic, nu ostentativ, pe care l-am simţit să-l fac.

Despre nominalizarea Ramonei Mănescu la Transporturi

Aşa cum am spus, profilul lui Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu erau diferite, deşi îi consideram pe ambii potriviţi. Domnia sa (premierul) a preferat profilul doamnei Mănescu. Despre lanţul coincidenţelor din activitatea ANI sau DNA trebuie să discutăm. Punem în discuţie interesul public. trebuie să ne lămurim dacă aceste instituţii respectă legea. Impresia mea este că nu-şi fac treaba. Nu putem să verificăm. La deschiderea lucrărilor parlamentare voi adresa nişte înterbări ministrului Justiţiei sau primului-ministru să vedem ce putem face.

Statistica impresiei este urmatoarea: niciun fruntaş din anturajul lui Băsescu nu a fost pus în discuţie. Domnul Falcă a fost achitat.  Nu avem niciun semn de viaţă din partea DNA. Trebuie spartă retorica lui Traian Băsescu, doamnei Macovei, că nu avem voie să înterbăm, este fals. Noi vrem să avem convingerea că DNA urmăreşte doar infractori şi pe toţi. 

Să fie foarte limpede pentru toată lumea, eu, în partid, nu am niciun infractor. Infractor este cel care a fost stabilit de o instanţă. Dacă domnia sa crede că un om ca Mircea Diaconu poate fi condsiderat hoţ, eu nu cred acest lucru. Niciunui liberal nu i s-a închis dosarul şi nu i s-a pierdut urma. Chiar nu găsim nişte oameni asupra cărora să nu existe suspiciunea că aparţin unui partid sau altuia?!

Despre relaţia cu Traian Băsescu

Cu nişte costuri. Nu o să-l rugăm pe domnul Băsescu să nu mai facă diverse lucruri. Ştim în ce situaţie suntem, cine este domnul Băsescu. Domul Băsescu a vorbit despre nişte teme economice. Temele sunt reale. Este retorica unui mic politician de provincie, nu a unui şef al statului. A dat o evaluare pe care nu o împărăşesc. Domnia sa a făcut exact lucrul pe care îl reproşează. Nu face decât politică partizană, lucru pentru care în zona noastră de mahala politică excelează.

Este vorba despre mize pe care Guvernul nu le-a câştigat. Eu doresc să vorbesc despre ce avem de făcut. Instituţiile sunt influenţate de oameni. Nu toţi sunt de amestecat, sunt instituţii diferite, cu legislaţii diferite. Cu 70%, noi putem să-l întrebăm pe domnul Horia Georgescu dacă este adevărat ce spunea fostul şef al instituţiei(ANII) despre conturile unor miniştri din străinătate. ANI nu este în subordinea lui Traian Băsescu, poate fi influenţată de către acesta.

Niciodată nu am spus "încetaţi urmărirea lui Silaghi". Nu am împiedicat cu nimic mersul Justiţiei. Este de datoria lor să-mi dovedească dacă combate corupţia pentru toţi sau pe sărite.

Despre coabitarea dintre preşedinte-premier

Domnul Băsescu a scăpat un adevăr astăzi. Pactul rămâne în vigoare pentru că este obligatoriu, prin intermediul Constituţiei. Dar putem să analizăm astăZi cui i-a fost benefic pactul de coabitare. Nu există niciun sens a coabitării cu nimeni. Cu Traian Băsescu nu se poate coabita, Victor Ponta a încercat.

Eu nu pot să fiu sigur dacă voi fi sau nu preşedinte, dar despre talentul profetic al lui Traian Băsescu mă îndoiesc. Toate aceste afirmaţii de domnul Băsescu şi toţi trompeţii arată că le e frică că voi fi preşedinte.

Materiale pe aceeaşi temă:


Traian Băsescu: „Crin Antonescu nu o să ajungă niciodată preşedinte. Nu ştie ce e aia“

Ponta: „Spre deosebire de Traian Băsescu, eu i-am trasat sarcini care ţin de transporturi Ramonei Mănescu“

Ponta i-a transmis preşedintelui Băsescu propunerea de numire a Ramonei Mănescu ca ministru al Transporturilor

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite