Crin Antonescu: „Cred că marele perdant al europarlamentarelor va fi PDL”

Crin Antonescu: „Cred
că marele perdant al europarlamentarelor va fi PDL”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu. FOTO: Eduard Enea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a vorbit marţi, despre alegerile care urmează în următoarele luni, europarlamentare şi prezidenţiale, liderul liberal pronunţându-se mai ales asupra modului în care se vor prezenta adversarii politici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Antonescu a precizat că formaţiunea electorală care va ieşi cea mai „şifonată” din alegerile europarlamentare din 25 mai va PDL, una din cauze fiind PMP, partid care probabil va atrage din electoratul PDL.

„Cred că marele perdant al europarlamentarelor va fi PDL. PDL e încă partid redutabil cu o bună disciplină de luptă. Blaga  a fost un secretar general bun şi poate mobiliza armata, cât mai este ea, dezertarea electorală a unor primari importanţi va face ca partidul domnului Băsescu să vampirizeze electoral PDL. Nu ştiu dacă PDL va mai ajunge după acest şoc la prezidenţiale”, a afirmat preşedintele PNL.

Candidatul propus de PDL pentru a candida în alegerile prezidenţiale, Cătălin Predoiu, este considerat de liderul liberal mult mai slab cotat în comparaţie cu partidul pe care îl reprezintă.

Antonescu s-a pronunţat şi asupra altor doi candidaţi, Mircea Geoană şi Victor Ponta. Fostul preşedinte al Senatului din partea PSD este considerat un adversar redutabil, cu toate că Ponta este mai bine cotat în sondaje.

Liderul liberal a menţinut tonul critic la adresa discursului promovat de PSD în ceea ce priveşte refacerea USL. Preşedintele PSD consideră că liderul de la Palatul Victoria vrea să profite în continuare de succesul de care s-a bucurat USL.

„Nu înţeleg de ce Ponta doreşte în continuare să întreţinem iluzia existenţei USL. Nu am desfiinţat-o juridic pentru a nu fi şterpelită, folosită această siglă. E folosită din vorbe. Programul de guvernare a fost livrat din gură, literele au fost şterse de acolo”, a conchis Antonescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: