Crin Antonescu, despre susţinerea sa drept candidat unic al USL la prezidenţiale: „Este limpede că PSD nu are de gând să-şi ţină cuvântul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat vineri seară în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3 că de aproape un an social-democraţii au dat semne că nu vor să-ş susţină drept candidat unic al USL pentru alegerile prezidenţiale.

„De un an de zile e limpede că PSD nu are de gând să-şi ţină cuvântul. De un an de zile, nu de o lună sau două. (…) Diverşi oficiali din jurul lui Victor Ponta au tot strigat că e un partid prea mare pentru a lăsă preşedinţia altora, că Antonescu e rău. Sigur, nu pot fi bănuit de o asemenea naivitate”, a declarat liderul liberal.   

Preşedintele PNL a continuat prin a puncta că nu este dependent de PSD în ceea ce priveşte candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2014.

Antonescu a criticat mai multe aspecte legate de modului în care a funcţionat alianţa politică, fiind nemulţumit de atacurile venite din partea anumitor social-democraţi

Liderul liberal a comentat răspunsul prim-ministrului într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Antonescu prezentând modul în care a înţeles cele afirmate de Ponta.

„Nu pot să-l interpretez decât optimist, în sensul că a revenit la spiritul iniţial al înţelegerii noastre, spirit care înseamnă în esenţă că USL înseamnă un acord de fond între PSD şi PNL. Şi, dacă acesta este sensul declaraţiei premierului, nu pot decât să o salut”, precizat preşedintele PNL.

Antonescu a ţinut să punctat şi faptul că nu a mai purtat discuţii cu Victor Ponta şi alţi „fruntaşi” social-democraţi în ultimele zile.

„Eu consider că nu există niciun motiv temeinic, serios pentru ca alianţa să nu continue şi, în al doilea rând, că în ceea ce mă priveşte şi în ceea ce priveşte PNL suntem cât se poate de dispuşi la acest lucru”, a adăugat Antonescu, vorbind de situaţia internă a USL.

Liderul liberal a vorbit şi problematica din jurul numirii şi unui vicepremier al PC. „ Nu a existat şi nu va exista. Păstrăm toate raporturile de reprezentare în acest Guvern aşa cum au funcţionat ele de la început şi până acum şi mergem mai departe. Înţeleg din declaraţia domnului Ponta că renunţă la o asemenea condiţie, aşa o citesc eu, optimist, şi atunci evident că nu avem niciun fel de motiv să nu mergem mai departe de luni, cu o nouă formulă guvernamentală, în sensul a câţiva oameni noi, dar pe aceleaşi temeiuri pe care am construit şi pe care au funcţionat alianţa şi guvernul”

Crin Antonescu a menţionat şi faptul că o întâlnire cu social-democraţii poate avea loc oricând, o convocare a camerelor în şedinţă comună fiind posibilă chiar luni.  

Citeşte şi:

Crin Antonescu: „Am încheiat orice relaţie cu Dan Voiculescu. Nu mai sunt prieten nici cu Victor Ponta”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la postul Realitatea TV, că actualul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, va fi noul ministru de Interne, singurul motiv de neînţelegere cu premierul fiind neacceptarea din partea liberalilor ca PC să desemneze un reprezentant în functia de vicepremier.

USL se pregăteşte să moară. USD se încălzeşte

Crin Antonescu l-a pus pe Victor Ponta să aleagă între Klaus Iohannis şi Dan Voiculescu. Liberalii din teritoriu atacă USD, iar vicepremierul Liviu Dragnea le arată uşa. Unii analişti politici cred că USL va rezista, alţii, dimpotrivă, aud cântecul de lebădă al alianţei.

Şedinţa USL a eşuat. Iohannis nu a fost acceptat ca vicepremier. Mâine, o nouă rundă de negocieri

Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au întâlnit astăzi pentru a decide în privinţa desemnării lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier. După întâlnire, primarul Sibiului a anunţat că liderii USL nu au ajuns încă la un acord pentru mandatul său de vicepremier, astfel încât discuţiile vor fi reluate mâine. Totodată, Iohannis a anunţat că noua compenenţî a Guvernului va trece din nou prin Parlament, pentru a primi votul de încredere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite