Cozmin Guşă: Întâlnirea relatată de Andronic, o încercare disperată a lui Băsescu de a se răzbuna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cozmin Gusă a declarat joi seara, la Realitatea TV, că relatările lui Dan Andronic despre întâlnirea de la alegerile din 2009 dintre Kovesi, Coldea şi Maior nu reprezintă decât „o încercare disperată a lui Traian Băsescu de a se răzbuna” pe „cei pe care i-a nominalizat ca fiind responsabili de prigoana familiei sale, a Elenei Udrea şi a altor apropiaţi de-ai săi”, precizează realitatea.net

Întrebat dacă o astfel de întâlnire poate influenţa rezultatul alegerilor, analistul politic a răspuns că da, „dacă era dedicată unor intervenţii operative, prin sistemul de care dispuneau cei prezenţi” şi l-a criticat pe Dan Andronic, spunând despre acesta că nu a punctat asta şi că a dezvăluit mai multe detalii de culise despre campanie, ceea ce „nu prea se face”. „Dan Andronic şi-a asumat într-un serial de asemenea factură, «noi suntem Statul», să vină nu doar cu dezvăluiri ale unor participanţi, făcute sub anonimat, ci şi cu propriile dezvăluiri, şi ne arată că miza este una mare. Este una chiar a disperării unora şi atunci aceste elemente capătă altă relevanţă, mai ales că vin din tabăra celui care a clamat «v-am ciuruit», adică domnul Traian Băsescu” a precizat Guşă.

Presiuni din partea SRI-ului

Acesta a mai adăugat că fostul preşedinte „se află în faţa unei sinucideri” pentru a se răzbuna pe cei care i-au persecutat familia precum şi apropiaţi care au făcut parte din regimul de putere de la vremea respectivă. „Regim care, în 2009 am fi avut şansa să fie întrerupt, dar toţi aceşti oameni, ne spune domnul Băsescu, că ar fi participat, nu la un sistem neapărat de fraudare a alegerilor, (că nu spune asta, îi este frică de acest termen de fraudare), dar la un sistem ilegal de influenţare care erau subalternii săi direcţi. Şi doreşte domnul Băsescu să ne mai transmită că el a fost ca Făt Frumos, că a câştigat alegerile de unul singur, fără sprijinul nimănui” a completat analistul.

Guşă a vorbit şi despre campania electorală a lui Mircea Geoană, în calitate de strateg al respectivei campanii. Acesta a relatat că s-au resimţit presiuni din partea SRI-ului şi că aceştia din urmă ascultau telefoanele echipei. „Şi probabil s-au inventat tot felul de dosare de siguranţă naţională, prin care cei care vorbeau cu respectiva persoană, putea să fie şi Sorin Ovidiu Vântu, care era proprietarul Realitatea TV, cei care vorbeau cu el, deveneau, la rântul lor, ascultaţi” a adăugat acesta”.

Victor Ponta, „agentul lui Băsescu în PSD în 2009”

În schimb, fostul strateg a afirmat că în 2009, acesta nu a simţit presiuni din partea lui Kovesi şi că „această ofensivă a lui Băsescu (...) este o ultimă încercare disperată de a se răzbuna pe Kovesi, Maior, Coldea, pe care-i consideră responsabili de ce i s-a intâmplat la nivelul apropiaţilor, de după plecarea sa din funcţia de preşedinte”.

Guşă a mai explicat modul în care Victor Ponta a fost „răsplătit” chiar de către echipa lui Băsescu cu funcţia de preşedinte al PSD unde aceasta avea influenţă, după ce Ponta l-a trădat pe Geoană. De asemenea, acesta a mai spus că dacă se demonstrează că în 2009 au existat întâlniri între Liviu Dragnea, şeful de campanie al lui Mircea Geoană la acea dată şi Băsescu, „tot eşafodajul pe care se construieşte comisia asta de anchetare a fraudării alegerilor se prăbuşeşte. (...) Dar aici, dacă se vor ancheta lucrurile, se va ajunge repede la un rezultat” a precizat Guşă. Acesta a mai spus că unele elemente de fraudă au fost „extrem de evidente”, de la cele directe „de genul proceselor verbale inversate în care cifra mai mare era dată lui Băsescu, cifra mai mică lui Geoană, deşi votul era invers”, la cele indirecte, care ar putea să apară la nivelul lui Victor Ponta, „principalul vector al şifonării de informaţii la nivel cotidian către echipa lui Băsescu. Acesta este un element pe care probabil Dragnea îl urmăreşte, şi aici va fi iarăşi uşor de demonstrat că Ponta a fost, de fapt, agenul lui Băsescu în PSD, în 2009”.

Mai departe, Guşă a vorbit că în urma votului fraudat care i-a asigurat cel de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu, i-a adus României un regim groaznic, fiind cel mai slab şi defectuos de după 1989. Iar în ce priveşte investigaţia, analistul a spus că vor trebui aduse şi probe, „nu numai mărturii”, dând exemplu că s-ar putea verifica de ce nu au fost analizate procesele verbale inversate. Totuşi, Guşă mai aduce în evidenţă şi posibilitatea ca „tot acest joc de care vorbim să fie un joc îndreptat împotriva unor oameni care l-au servit pe Traian Băsescu, de care acesta acum se leapădă în nişte condiţii greţoase”.

Legat de statul de drept, Cozmin Guşă a spus despre Băsescu că n-a avut niciodată această preocupare şi că totul este o „poveste de putere personală” şi că „individualismul” fostului preşedinte a dus la lipsa unui sentiment de echipă. „În timpul regimului Băsescu fiecare s-a reprezentat pe sine, iar sentimentul solidarităţii nu a existat. De aici şi slaba reprezentare în faţa partenerului strategic, SUA” a conchis Guşă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite