Corupţia a cuprins şi PNL. Va asista preşedintele Iohannis neputincios şi umilit la această evoluţie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială

Se multiplică cazurile de corupţie în PNL. Ultimele evenimente îl implică pe Mihai Chirica, primar la Iaşi, şi pe Petru Avram, vicepreşedinte PNL Iaşi, directorul general la Apelor Române din Iaşi. Lista e mai lungă, cuprinde şi alţi şefi ai PNL. Discuţia e veche, am avut inclusiv intervenţia preşedintelui Iohannis, pe aceasta temă. De care liberalii nu s-au sinchisit.

De aici senzaţia că după ce Iohannis a contribuit decisiv la victoriile electorale ale PNL, în ultimele trei runde de alegeri, liberalii nu mai dau doi bani pe ce spune preşedintele.

Scurt istoric

Am mai scris despre această problemă. Numirile frauduloase de la Apele Române, documentate de Recorder, n-au avut niciun efect asupra conducerii liberale. În sensul să le pună stop. Au continuat în lunile următoare declanşării scandalului, spre mulţumirea clientelei de partid. Aceeaşi filosofie politică ca la PSD. O alta nu ştiu nici liberalii.

Costel Alexe, şeful organizaţiei judeţene Iaşi, urmărit penal pentru că în calitate de ministru al mediului ar fi acordat certificate de mediu Combinatului Siderurgic Galaţi, în schimbul a 22 de tone de table. Tabla a fost livrată la firmele soţiei sale, fără plată, Directorul General al Combinatului a demisionat, recunoscându-şi astfel fapta, doar Costel Alexe susţine că e nevinovat. Costel Alexe este şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, câştigător al alegerilor din parte PNL, membru PNL, a fost trimis în judecată pentru fapte de abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda, conform Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Se ştia de mult că Mihai Chirica este cercetat penal. N-a contact pentru PNL când l-au ales candidat PNL la primăria Iaşi, după cum nici trimiterea în judecată n-a contat.

Zilele trecute, Mihai Chirica, a fost pus sub acuzare într-un alt dosar DIICOT, pentru nesesizarea unei infracţiuni deşi ştia de comiterea acesteia, au precizat surse din anchetă pentru ReporterIS.

Mugurel Corneliu Cozmanciuc, deputatul PNL şi preşedinte al organizaţiei Neamţ, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. Acesta ar fi cerut, în 2019, 500.000 de lei de la un om de afaceri pentru a interveni pe lângă ministrul Mediului la acea dată, Costel Alexe, pentru numirea directorului general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Cozmanciuc a demisionat de la conducerea organizaţiei PNL Neamţ.

Mircea Roşca, deputat PNL, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în februarie 2018 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. În momentul de faţă dosarul se rejudecă în urma deciziei CCR privind completurile specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie.

Petru Avram, vicepreşedinte PNL Iaşi, directorul general la Apelor Române din Iaşi. Procurorii DNA însoţiţi de echipaje de jandarmi au descins la sediul Apele Române, făcând percheziţii în biroul lui Petru Avram şi la serviciul de personal. Ancheta vizează sistemul de angajări din instituţie. Acum două zile a început urmărirea penală împotriva lui AVRAM PETRU, director al Administraţiei Bazinale de Apă (A.B.A) „Prut-Bârlad”, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de folos necuvenit pentru altul, dintre care una în formă continuată (2 acte materiale săvârşite atât sub forma autoratului cât şi a complicităţii).

Recorder a dezvăluit că, în majoritatea judeţelor din România, Partidul Naţional Liberal a instalat la conducerea administraţiilor bazinale şi a sistemelor de gospodărire a apelor oameni fără niciun fel de pregătire în domeniu, recomandaţi doar de carnetul de partid.

Petru Avram a fost în centrul unui scandal uriaş, după ce în calitate de „animal politic”, cum se autocaracterizează, a angajat o tânără recomandată de cei 4 ani petrecuţi într-un bar din Iaşi.

Ce asteptam de la PNL

Alături de preşedintele Iohannis şi de USR, PNL este coautor la iniţiativa „fără penali în funcţii publice”. Au vituperat ani la rând împotriva penalilor din PSD, ocupanţi ai unor funcţii de conducere în statul român. Nu e vorba de a fi daţi afară de partid. Ci doar retraşi din funcţiile publice deţinute, până la clarificarea situaţiei juridice. Cum să stea Costel Alexe, cu mâinile până la cot în banii publici, incă ani buni, anchetat fiind pentru luare de mită în calitatea oficială de ministru al Mediului?

De ce nu li se retrage sprijinul politic şi să fie suspendaţi din calitatea de membru al PNL până la soluţionarea cauzei în justiţie? Chiar Orban a procedat aşa, când a avut probleme cu justiţia. A renunţat să mai candideze în alegerile care urmau, pentru că nu erau clarificate problemele sale din justiţie.

Conducătorii politici au alt regim, comparativ cu oamenii obişnuiţi, când e vorba de probleme juridice. Ei trebuie să se bucure de încrederea deplină a cetăţenilor, fie şi numai pentru faptul că le gestionează banii. Ori nu poţi avea încrederea deplină dacă eşti anchetat, urmărit penal, trimis în judecată, pentru fapte de corupţie. În ţările UE, cu democraţie consolidată, la cea mai mică umbră de îndoială respectivele personaje demisionează instant din funcţiile deţinute. Noi mai avem până acolo.

Se mai aud în PNL explicaţii de felul: „considerăm că o asemenea cale ar putea expune partidul unei situaţii în care adversarii politici să depună plângeri penale pe bandă rulantă şi partidul să se vadă nevoit să se delimiteze de membri marcanţi în fazele incipiente ale unei anchete”.

O prostie şi o minciună. În spaţiul public apare anunţul de începere a urmăririi penale, sau de trimitere în judecată, doar după ce procurorii au strâns suficient de multe dovezi care justifică demersul respectiv. Nu la simpla plângere penală a cuiva. Aşa că mai uşor cu astfel de explicaţii.

Pentru coautorii iniţiativei „fără penali în funcţii publice”, este de neînţeles această atitudine.

Explicaţia acestei atitudini poate fi următoarea. Costel Alexe, Mihai Chirica au contribuit cu sume mari de bani negri la campaniile PNL, şi ştiu multe dintre secretele lui Orban şi ale PNL. Riscul ca aceştia să înceapă să „ciripească” li s-a părut liberalilor mai mare decât riscul păstrării lor în funcţii de partid. Exact ca la PSD.

Poziţia preşedintelui Iohannis

Preşedintele este pus într-o situaţie imposibilă. Principala temă a dezbaterilor electorale din ultimele trei rânduri de alegeri a fost corupţia. Iohannis a criticat, demonizat PSD, pentru corupţia fără limite, fapt ce a contribuit la victora liberalilor în alegeri. Iar acum i se întoarce ca un bumerang în faţă, când liberalii procedează la fel ca PSD-istii, fiind vorba acum de partidul „meu”.

Grav este faptul că preşedintele i-a avertizat odată pe liberali, cu multe săptămâni în urmă. La întrebarea unei ziariste despre cazul Alexe, preşedintele a răspuns:

Sincer, eu cred că această discuţie trebuia să aibă loc de mult şi să fie mai scurtă, am mai spus că persoanele urmărite penal sau penalii, aşa cum i-am numit, n-au ce căuta în funcţii publice. Nu ştiu dacă PNL trebuia să discute, dar dacă Alexe va fi cercetat penal, m-aş aştepta să se autosuspende din funcţii până când se clarifică aceste aspecte.

Discuţia n-a avut loc, nici scurtă nici lungă. Altfel spus, liberalii nici nu s-au sinchisit de reacţia preşedintelui.

La ultima conferinţă de presă discuţia a fost şi mai acută.

Ziarist: „Unde sunt criteriile de integritate anunţate şi de dvs şi de liberali în campanie, după cazurile Chirică şi Costel Alexe?

PreşedinteleAr fi cazul să reacţioneze politic şi PNL-ul. Dacă nu o vă face în următoarele zile o să am o discuţie pe această speţă.

Ziarist: „La cazul Costel Alexe aţi făcut solicitarea şi partidul v-a ignorat. Mai contează părerea dvs în PNL?

Preşedintele: „Vom vedea”.

Ce vor face liberalii

Aici avem problema principală. Mai ţine cont PNL de ce zice preşedintele? Data trecută, în aceeaşi speţă, n-au ţinut cont.

După cât a susţinut PNL, i-a adus la guvernare, să accepte acum că partidul „meu” să-i dea cu „flit” într-o problemă aşa de arzătoare, cum e corupţia, mi se pare inacceptabil pentru preşedinte. Doar dacă nu vrea să devină total incredibil în ochii populaţiei, pentru următorii trei ani de mandat. Şi să-şi anuleze toate reuşitele mandatului sub acuzaţia că a cedat corupţilor din PNL.

După modul în care a scos PSD de la guvernare şi din parlament, ar fi o greşeală enormă din partea PNL să subaprecieze capacitatea preşedintelui de a reacţiona, chiar şi violent, prin declaraţii publice.

Preşedintele poate împiedica alegerea lui Orban ca preşedinte al PNL, la Congresul din toamnă. Nu văd cum conducerea liberală ar ignora total solicitarea preşedintelui. Să-l ai pe preşedintele ţării duşman nu este o poziţie chiar uşoară pentru liberali, având în vedere prerogativele acestuia. Preşedintele deja dă semne că l-ar susţine pe Cîţu la preşedinţia PNL.

În concluzie

Se pare că preşedintele Iohannis a înghiţit destule afronturi de la PNL, pe tema integrităţii în funcţii publice, pentru a mai înghiţi şi altele. Alegerea PNL, de a respecta sau nu cerinţele exprese ale preşedintelui, într-o perioadă de guvernare extrem de grea, se va dovedi decisivă pentru viitorul acestui partid.

LE. 

Costel Alexe, pus sub control judiciar în dosarul şpăgii în tablă. El s-a autosuspendat din funcţiile de conducere din PNL, dar rămâne membru de partid

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite