Corpul femeilor, un câmp de luptă politico-religios

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Solidaritate
cu femeile din Spania. Şi noi spunem NU interzicerii
dreptului la avort!“ Flashmob FOTOGRAFII Lavinia Pollack
„Solidaritate cu femeile din Spania. Şi noi spunem NU interzicerii dreptului la avort!“ Flashmob FOTOGRAFII Lavinia Pollack

Poţi spune multor persoane: am o mână dreaptă şi scriu cu ea, am două picioare şi merg, doi ochi şi văd lucruri şi oameni, dar când ajungi să afirmi am un uter şi eu decid când şi dacă fac un copil se rupe filmul.

Din cei mulţi, mai rămân puţini cu care să poţi dialoga. Dacă pentru alte părţi ale trupului tău ai dreptul de a decide, când este pus în discuţie uterul, apar Biserica şi statul care vin să „salute” şi „să oganizeze” corpul femeilor, ultimul după cum îi este la un moment dat dispoziţia ideologică.   

 În luna decembrie a anului trecut, Ministrul de Justiţie spaniol, conservatorul Alberto Ruiz-Gallardón, a înaintat un proiect de lege care interzice avortul. Întreruperea de sarcină abia fusese legalizată în 2010 pe când Guvernul era condus de  José Luis Rodríguez Zapatero. Desigur că Parlamentul va fi cel care va stabili în următoarea perioadă dacă aprobă sau respinge proiectul. Cum majoritatea acolo este conservatoare şi are mari şanse să obţină numărul de voturi pentru ca proiectul să treacă, iniţiativa a declanşat acţiuni de protest în Spania şi în alte locuri din lume, manifestaţii care nu au fost lipsite de incidente. Aici este un o intervenţie brutală a forţelor de ordine asupra unor femei care protestau în Spania anul trecut. 

În Marsilia, Edinburgh au avut loc acţiuni deopotrivă de sprijin faţă de femeile din Spania şi critică faţă de iniţiativa Ministrului Gallardón.

În Spania, atmosfera este încărcată, iar din ceea ce relatează publicaţiile naţionale şi internaţionale, cetăţenii, femei şi bărbaţi, nu par a fi încântaţi că sunt aruncaţi din nou de politicieni într-un trecut de care au avut impresia că au scăpat. Nu există un sprijin masiv în rândul cetăţenilor faţă de Legea Gallardón, dar nu e ca şi cum politicienii ar înţelege limpede mecanismul reprezentării politice.

Pe 18 ianuarie a avut loc o nouă acţiune de protest în Barcelona, ceea ce ne arată că apele nu sunt liniştite şi că evoluţia reacţiilor oamenilor merită urmărită în continuare şi pe fondul creşterii protestelor în raport cu deciziile politice.

E de văzut cum se va contura împotrivirea, care va fi forma acesteia şi intensitatea în condiţiile în care proiectul de lege aduce atingere în primul rând drepturilor femeilor. Nu exclusiv desigur. În aceeaşi măsură ar trebui urmărite dezbaterile în Parlament şi argumentele invocate de ambele părţi întrucât se poate identifica o plagă conservator-religioasă în creştere la nivelul multor state din Uniunea Europeană.    

 „Solidaritate cu femeile din Spania. Şi noi spunem NU interzicerii dreptului la avort!“


FOTO Lavinia Pollack

proteste avort oana baluta foto Lavinia Pollack

Şi în Bucureşti, vineri, 17 ianuarie, în faţa Ambasadei Spaniei a avut loc un flashmob de solidarizare cu femeile din Spania şi de protest faţă de încercarea de interzicere a avortului, adică de restrângere a accesului femeilor la drepturi sexuale şi reproductive. Pentru că România are o istorie încărcată şi cunoaştem foarte bine consecinţele interzicerii avortului, ne-am alăturat protestelor.


FOTO Lavinia Pollack

proteste avort oana baluta foto Lavinia Pollack

Cu o zi în urmă, am deschis o petiţie care explică nevoia acestei solidarizări:

„Ne solidarizăm cu femeile din Spania şi de peste tot din lume când le este încălcat dreptul de a decide cu privire la propriile capacităţi reproductive. De ce? Pentru că ştim din propria noastră istorie care sunt consecinţele interzicerii dreptului la avort. În 1966, a început în România lui Ceauşescu un experiment social şi politic în urma căruia au murit peste 10.000 de femei, iar multe altele au rămas cu traume emoţionale şi fizice. În acea perioadă, din cauza decretului care interzicea dreptul la avort, zeci de mii de femei au utilizat, în clandestinitate, instrumente şi substanţe care le puneau viaţa şi sănătatea în pericol pentru a întrerupe sarcinile nedorite. Medicii şi asistentele care încercau să le ajute deveneau subiectul anchetelor Poliţiei şi Securităţii statului. Nu vrem ca astfel de lucruri să se mai repete în niciun loc din lume.”

Puteţi intra şi semna această petiţie care spune limpede că „politica nu trebuie să se amestece în decizia femeilor de a păstra sau nu o sarcină, iar statul nu ar trebui să interzică ori să restricţioneze dreptul femeilor de a lua decizii în privinţa propriilor capacităţi reproductive.”


FOTO Lavinia Pollack

Aşadar, vineri dimineaţa ne-am adunat în faţa Ambasadei Spaniei în jur de 20 de activiste, cu pancarte şi umeraşe care purtau mesaje precum: Mi cuerpo, mi decisionTiranos contra las mujeres: Ceauşescu 1966, Gallardón 2014; Sisterhood is powerful. Keep your politics out of my uterus/ Tened vuestras políticas fuera de mi úteroRespect: women, our bodies, our decisions; Capacităţile reproductive ale femeilor nu sunt ale statului.

proteste avort oana baluta foto Lavinia Pollack

„Voi să tăceţi când vorbesc eu”


FOTO Lavinia Pollack

proteste avort oana baluta foto Lavinia Pollack

Pentru că am un oarecare istoric al interacţiunii cu jandarmii în urma participării la diferite proteste în ultimii ani, nu pot să trec peste „dialogul“ cu aceştia de vineri. Când organizezi astfel de acţiuni, nu ai cum să nu te opreşti asupra cadrului normativ din ţara noastră. Din 1991 datează Legea nr. 60 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice potrivit căreia adunările publice trebuie declarate în prealabil, însă tot legea aceasta conţine un articol 3 potrivit căruia „nu trebuie declarate, în prealabil, adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice”. Aşadar, protestul nostru a devenit o „instalaţie-pe-cale-de-construire, artă contemporană care a creat nedumerire în rândul jandarmilor. Confuzia a sporit în momentul în care i-am spus unuia că acţiunea noastră nu are reprezentant(ă) şi am continuat să răspundeam aproape toate în acelaşi timp întrebărilor.

Oricum, comunicarea prezenţei noastre din faţa Ambasadei prin staţie va rămâne în memoria mea: „- Avem o situaţie la Ambasadă”. În secunda doi, a apărut o maşină cu girofar şi sirenă, din care a coborât cetăţeanul jandarm care ne-a spus: la un moment dat „Voi să tăceţi când vorbesc eu..

Dacă aţi citit rândurile de mai sus, aţi observat probabil că nu este un text despre unde începe viaţa ori care sunt argumentele în sprijinul interzicerii ori liberalizării accesului la avort. M-am plimbat zilele acestea pe Facebook şi am văzut reluată aceeaşi situaţie conflictuală cu fix aceleaşi abordări din categoria „dacă eu cred, atunci..”, „dacă mie mi se pare, atunci...”. 

Dincolo de argumentele despre care aminteam, eu nu înţeleg şi pace de ce o persoană este convinsă că ar avea dreptul şi legitimitatea morală să decidă în locul altcuiva, adică să îşi impună credinţele şi convingerile privind avortul în această situaţie ori altceva, în general. Este uimitoare convingerea cuiva că ştie mai bine ce este potrivit pentru mine, care sunt alegerile morale pe care eu trebuie să le fac, ce anume mă face fericită. Iar convingerea devine terifiantă când acel om - bărbat ori femeie, să ne înţelegem - foloseşte şi mecanismele statului pentru a-şi impune voinţa asupra felului în care eu îmi văd drepturile sexuale şi reproductive. Dacă adaug şi faptul că istoria pare să nu îi fi învăţat pe unii nimic, situaţia devine şi mai tristă. Dacă nu vrei să faci un avort, nu îl face. Dar nu impune unei (alte) femei alegerea ta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite