Am rămas pe mai departe o populaţie cum nu se poate mai vulnerabilă la ideea unei posibile crize. La 30 de ani de la victoria Revoluţiei şi cam tot la tot atâţia de când în magazine, fie ele mall-uri, supermarketuri sau simple buticuri de cartier găseşti tot ceea ce vrei, nu am izbutit să scăpăm de obsesia cozii . Care să ne amintim că făcea parte dintre descriptorii principali ai vieţii cotidiene în comunism.

În plus, cum una dintre principalele legi de organizare şi funcţionare ale capitalismului este profitul şi fiindcă tot de vreo 30 de ani încoace nu obosim a spune că ne dorim să trăim într-o societate capitalistă modernă este normal ca marea majoritate a celor care au drept obiect de activitate comerţul să încurajeze în astfel de situaţii consumul. Şi să îşi frece mâinile de satisfacţie constatând că vând mult, cam tot la fel de mult ca de sărbătorile de Crăciun, de Anul Nou şi de Paşte tot felul de produse mai mult sau mai puţin de primă necesitate. Carne, lactate, făină, zahăr, cartofi, ulei. Ce să mai spunem despre farmacii, care tot societăţi comerciale fiind, comercializează vesele şi în devălmăşie medicamente antigripale în cantităţi sporite sau despre comercianţii de pe internet care se îmbogăţesc plasând naivilor sau disperaţilor fără motiv  măşti la suprapreţ? Asta e lumea şi ca lumea suntem toţi!

Mai puţin firească iresponsabilă de-a dreptul mi se pare încercarea politicienilor de a profita de teama populaţiei de o eventuală îmbolnăvire. Apelurilor la calm, la simţul măsurii, venite dinspre autorităţi ori chiar din partea preşedintelui Klaus Iohannis, asigurărilor date de mai-marii din Ministerul Sănătăţii sau de Interne că, cel puţin deocamdată, nu există motive reale de teamă, cu atât mai puţin de panică, le dau replica nacealnicii PSD-ului şi televiziunile subordonate acestuia.

Doamna Gabriela Firea, căreia candidatura la Primăria Capitalei a d-lui Nicuşor Dan, susţinut de PNL, îi dă fiori reci pe şira spinării (pentru respectiva insă dl. Dan echivalează cu întruchiparea coronavirusului sub formă de fiinţă umană) ar vrea ca viaţa politică a ţării să stea în loc, astfel încât ea să obţină a doua oară, fără probleme, Bucureştiul pe tavă. Aceasta în vreme ce partidul din care face parte îşi amână sine die Congresul extraordinar nu doar de teama că unii dintre baronii locali ar putea, Doamne fereşte!, să se îmbolnăvească ori să nu se poată săruta partinic în public după modelul comunist al Brejnev şi Honecker, ci pentru a-l contra pe preşedintele Iohannis  şi a da  un semn naţiunii că social-democraţii îşi sacrifică interesele politice imediate pe altarul celor ale populaţiei care ar avea nevoie de pretinsa lor competenţă şi de proverbialul lor spirit organizatoric.

Nici goarnele mediatice ale PSD nu stau degeaba. Dovadă prestaţia de joi seară de la Realitatea Plus a d-lui Ion Cristoiu, dar şi editorialul aceluiaşi activist de presă de pe cristoiublog şi, desigur, din Evenimentul zilei. La ordin, acţionează şi Cotidianul prin mini+editorialul tovarăşului de presă comunistă a lui Cristoiu, dl. Cornel Nistorescu.

Concluzia? Coronavirusul e instrumentat politic. A venit la timp. A găsit şi teren prielnic în ogorul politicianist românesc şi în foamea de bani a unei anumite părţi a presei. Pentru care nu informarea corectă a populaţiei contează, ci banii care îi intră în puşculiţă, bani veniţi de pe urma acelora în care pesemne că face sluj.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro