Corina Creţu spune că ar vrea să candideze la alegerile europarlamentare şi că ia în considerare propunerea făcută de Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Comisarul european Corina Creţu a declarat, vineri seara, la Digi24, că ar vrea să candideze la alegerile europarlamentare din acest an şi că ia în considerare propunerea pe care i-a făcut-o în acest sens Victor Ponta, liderul Pro România. „Dacă nu mai sunt dorită într-un loc, ce să fac? Să mă duc în munţi la 50 de ani?”, a spus Corina Creţu despre criticile care îi sunt aduse din PSD.

„Îmi doresc să candidez, da. (...) Eu sunt în PSD de la 22 de ani, din 1996. Mă deranjează aceste atacuri că pentru un loc pe listă sunt dispusă să sar dintr-o parte în alta. Eu am rămas în PSD, cu toate aceste atacuri şi jigniri, pentru că ţin la acest partid. Dacă mă duc la Pro România, nu mă duc la altă zonă politică, mă duc la prim-ministrul care m-a pus cap de listă. Nu înţeleg de ce se face această demonizare a lui Victor Ponta în PSD”, a declarat Corina Creţu.

„Eu sunt social-democrată, dar dacă nu mai sunt dorită într-un loc, ce să fac? Să mă duc în munţi la 50 de ani?”, a mai spus ea.

Întrebată dacă din PSD nu a primit vreo propunere de a candida, Corina Creţu a replicat: ”Nu public”.

„Eu nu m-aş duce niciodată pe dreapta. Nu m-am născut europarlamentar, dar experienţa îmi arată că, cu cât eşti mai mult la Bruxelles, capeţi mai multă experienţă, îţi poţi ajuta ţara”, a precizat comisarul european.

Creţu a precizat că Victor Ponta este omul care a propus-o în funcţia de comisar european, iar el „este PSD”.

„Ponta e omul care m-a susţinut. Cei care sunt acum la conducere sunt supăraţi că Victor Ponta m-a propus. (...) Mi-aş dori să candidez şi iau în considerare propunerea pe care mi-a făcut-o Victor Ponta. S-a spus că trădez. Ce trădez? Practic Ponta este PSD”, a afirmat ea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite