Prin felul voit dezastruos în care Guvernul condus de domnia-sa a organizat votul din străinătate, prin impiedicarea programată şi comandată de la Palatul Victoria a unui consistent segment al electoratului român din străinătate de a-şi exercita dreptul de a alege, domnul Ponta a demonstrat că nu e defel calificat pentru a conduce România pe calea dezvoltării democratice.Că, dincolo de divergenţele interne din PSD, el şi comilitonii lui, de la Liviu Dragnea la Dan Şova ori Gabriela Vrânceanu-Firea nu îşi doresc decât o democraţie limitată, simulată, condiţionată strict de propriile lor interese şi de cele ale partidului pe care îl reprezintă.

Faptul că majoritatea electoratului român a blocat, graţie unei exemplare mobilizări, accesul unui fals democrat precum dl. Ponta la Palatul Cotroceni mi se pare un act salvator ce pune ţara la adăpost de evoluţii ce ar fi putut distorsiona esenţa teoretică dar şi practica unor concepte precum democraţie ori europenitate.

Când, la numai o zi de la pierderea alegerilor, l-am auzit pe dl. Ponta cerându-le colegilor săi de partid să tacă cel puţin o vreme, am sperat că premierul a învăţat ceva din usturătoare lui sancţionare de către electoratul român. La nici două săptămâni de la acea chemare la tăcere mi-am dat seama că m-am înşelat. Nu pentru că dl. Ponta şi-a îngăduit o vacanţă în Dubai, nu fiindcă ar fi petrecut o seară ceva mai lungă într-unul dintre cele mai luxoase cluburi din Abu Dhabi, nu pentru că se zice că nota de plată ar fi fost una mai mult decât consistentă. Operaţiunea de vânare şi compromitere mediatică a premierului proiectată de Realitatea tv, de domnii Cozmin Guşă şi de Rareş Bogdan ce în distorsionata lor înţelegere a rosturilor şi normelor deontologice ale profesiei de jurnalist şi-au închipuit că reiterează afacerea Watergate sau că joacă într-un grotesc remake al filmului Toţi oamenii preşedintelui mi s-a părut una de-a dreptul isterică, de un caracter mai mult decât îndoielnic. La desăvârşirea josniciei căreia au contribuit nu doar cele patru jurnaliste extrem de vocale ale postului – Emma Zăicescu, Denise Rifai, Andra Miron şi Lavinia Şandru- ce au sărit ca în cântecul Ceata lui Piţigoi să îl apere pe falsul guru Rareş Bogdan, ci chiar dl. Ponta însuşi care, în loc de explicaţii, s-a mulţumit să afirme, evident fără dovezi, că jurnalistul sus menţionat ar fi ofiţer sub acoperire.

L-am văzut marţi pe dl. Ponta la tribuna Parlamentului. L-am ascultat invocând preţul politic pe care l-ar fi plătit pentru întreg comportamentul său din toată perioadă a campaniei electorale, dar nu am înţeles în ce ar consta respectivul preţ. Cel puţin deocamdată dl. Ponta mai este încă premier, mai e şef de partid. Poziţii de care se agaţă cu disperare şi pentru păstrarea cărora pare gata să facă până şi imposibilul.

 Comitetul executiv de azi al PSD va fi un indiciu dacă imposibilul imaginat de Victor Ponta va fi totuşi unul posibil. Tot azi vom vedea dacă vor cădea capete. Dacă strategii şi vorbeţii pesediştii care prin acţiunile lor necugetate, sfidătoare la adresa electoratului român au facilitat eşecul d-lui Ponta vor fi trimişi la plimbare, aşa cum trebuiau trimişi încă de luni, 17 noiembrie. Adică a doua zi după dezastru.

Miercuri am auzit şi apoi am citit mai pe site-ul PSD o declaraţie cel puţin neavenită, de-a dreptul obraznică a uneia dintre artizanele respectivului dezastru, inenarabila doamnă Gabriela Vrânceanu- Firea. Cu un tupeu de activist comunist din anii 50 şi cu un stil ce o recomandă ca dreaptă urmaşă a lui Silviu Brucan, a acelui Silviu Brucan ce scria articole demascatoare şi cerea condamnarea la moarte a liderilor ţărănişti în perioada în care conducea Scânteia, doamna Firea s-a mai dat o dată în spectacol formulând o replică total neavenită la adresa uneia dintre afirmaţiile preşedintelui ales Klaus Iohannis. “Aşteptăm planuri de preşedinte al tuturor românilor, nu comentarii de analist politic debutant.”

Păstrând-o în funcţie pe d-na Gabriela Vrânceanu –Firea din motive numai de el ştiute, dintre care eu bănuiesc că averea imensă a soţului ar putea fi unul, tolerându-i derapajele comportamentale şi atitudinea de chivuţă guralivă, dl. Ponta dovedeşte că e incapabil să fie altceva decât o păpuşă uşor manipulabilă de persoanele cu bani din PSD. Că e condamnat la o eternă corigenţă la democraţie şi dialog politic real. Şi că şansele ca PSD să se reformeze vreodată sub conducerea sa sunt egale cu zero.