La câteva luni după intrarea noastră în UE, social-democraţii l-au suspendat pe Băsescu şi i-au convins pe penelişti să scoată de la guvernare partidul fostului preşedinte, susţinând în schimb foarte disciplinat, până la următorul scrutin, guvernul ultra-minoritar PNL-UDMR.

După alegerile legislative din 2008, pesediştii au format guvernul alături de PDL. Peste mai puţin de un an, l-au destituit pe Boc şi l-au propus drept premier pe un anume Klaus Iohannis, folosit atunci în lupta pentru prezidenţiale dintre Geoană şi Băsescu.

Pierzând, însă, fotoliul de la Cotroceni, PSD a fost silit să treacă în opoziţie, trimiţând totuşi în executiv – alături de PDL şi UDMR – o fracţiune de-a sa botezată UNPR, ulterior recuperată. Pentru doi ani şi trei luni, pesediştii au fost – în majoritatea lor – în opoziţie. E singura perioadă de acest fel de la intrarea în UE până azi.

În primăvara lui 2012, după ce a încheiat o alianţă cu PNL, PSD a reuşit să răstoarne un al doilea premier, MRU. De atunci încoace, controlează tot ce mişcă politic în ţară. S-au folosit o vreme de PNL şi PC, apoi – până în noiembrie 2015 – au avut alături alţi tovarăşi de drum: UNPR, UDMR, PLR. ALDE.

A venit apoi „paranteza tehnocrată“: mai important decât faptul că pesediştii au trimis în guvernul Cioloş câţiva membri asumaţi sau „acoperiţi“ e că au controlat majoritatea din Parlament.

Din decembrie 2016, ei sunt iar la putere, alături de ALDE, cu sprijin episodic de la UDMR.

Din cele de mai sus rezultă două lucruri: cam toată lumea a cooperat cu PSD şi absolut toţi au fost înşelaţi. Pe de altă parte, Dragnea & co. nu recunosc că ar fi avut vreun rol în ceea ce se petrece în ţară din 2007 până azi. Ce nu merge e fie stat paralel, fie umoare tehnocrată, fie putere străină.

Din pricina PSD şi a lipsei de asumare a acţiunii sale politice, în ultimii 12 ani regimul politic s-a degradat în chip semnificativ. Criza în relaţia cu UE e doar ultimul episod din această tristă evoluţie. Starea prezentă obligă la o soluţie.

Ciclul electoral lung de aproape 20 de luni – deschis de scrutinul european, continuat cu alegerile prezidenţiale, locale şi legislative – va fi o ocazie de a judeca PSD. Iar judecata trebuie să fie, cred eu, foarte aspră. Cetăţenii români trebuie puşi în faţa următoarei alegeri: vreţi să continuaţi pe drumul plin de hârtoape „asfaltat“ de pesedişti sau căutaţi un drum nou? Acest drum nou înseamnă un lucru clar: fără PSD în guvern.

Într-adevăr, condiţia indispensabilă pentru a corecta parcursul regimului e crearea unui cordon sanitar, adică izolarea PSD. Nu există alternativă, dacă vrem să fim din nou un stat de drept şi, deci, să rămânem în UE.